30 decembrie 2013

You and I


Nu poti sa spui ca nu am incercat
zi dupa zi sa ne iubim cu-adevarat.
cu vorbe sacre si tineri de mana,
pe care nimeni nu putea sa le rapuna.
Nici lacrimile de vara tarzie
care-ti faceau draga privire sa-nvie.

 Totul era pentru mine. Ca eu
sa retin acel chip colosal, 
si din privelistea brazilor, si dintr-un 
nor abisal.
Sa ma gandesc intruna la acel verde fatal...

Stiu, nu e nimeni vinovat, 
pentru ca noi am incercat, 
am incercat...

Sa cucerim intreg pamantul, 
sa cucerim si gandul....
sa numaram fire de nisip si picuri de ploaie
cu randul.

Nu poti sa spui ca nu am incercat
sa ne iubim cu-adevarat!

25 decembrie 2013

Intampla-te



     Imi place sa ma intamplu. Sunt atatea momente in care renunt la logica si incetez sa mai caut o explicatie cu privire la propria-mi existenta. Desi sunt constienta ca alegerile pe care le fac ma definesc, vreau sa cred ca intamplarile din viata mea isi urmeaza cursul, fara ca eu sa pot interveni. Sau poate ca sunt obosita, si nu mai vreau sa o iau mereu de la capat, sa incerc sa contruiesc un alt zid in jurul meu, dupa ce s-a destramat precedentul. Cine ar fi crezut ca o decizie care pare interesanta e de fapt una luata din pura necesitate?
   
      Dar ce noroc, mie chiar imi place sa ma intamplu. Pot sa te cunosc si in secunda urmatoare sa te gasesc fermecator, sa ma indragostesc cat ai zice peste si sa recunosc acest lucru, pentru ca pur si simplu asa s-a intamplat. Pot sa am de invatat cat pentru 10 sesiuni, as iesi sa ma plimb la 12 noaptea, doar pentru ca am ales sa fiu spontana. Pot sa plec in alt oras ca sa ne intamplam impreuna, sau pot sa te astept pana cand nu mai pot sa te astept. O sa te iubesc pana cand ceea ce ne-a legat va disparea, sa stii asta. Nu te voi constrange in legatura cu nimic, tot ce tine de tine va fi alegerea ta, vei spune si vei face ceea ce doresti, fara implicarea fricii, fara vreo privire sau vorba dezolanta din partea mea. Eu ma intamplu, nu uita. Daca vrei sa pleci, esti liber sa pleci, la fel cum "ai fost liber sa nu vii". Nu voi incerca sa te opresc, pentru ca eu ma intamplu. Si daca ai plecat, nu voi privi in urma ta cu regrete, stiu ca viata mi-a pregatit alte intamplari "intamplatoare" carora trebuie sa le fac fata.

     Da, nu mai pot sa contruiesc ziduri care se prabusesc la prima rafala de vant. Am ales sa fiu inconjurata de iarba, pe care am lasat-o sa creasca. Macar ea nu se prabuseste. Daca vrei sa ne intamplam, intampla-te!

19 decembrie 2013

Suntem coautori...


Suntem coautori a unei imperfecte opere,
care nu ne mai transmite nimic si
nu ne mai misca simturile cum obisnuia.
Dar e muza noastra, nu putem fara ea,
datorita ei existam impreuna, desi trisam
timpul numai ca sa i-l acordam Ei.
O respiram si suntem dependenti de ea
la fel ca si o caprioara care bea cu patos
apa rece de la izvorul din mijlocul padurii.

Ne-am unit si am creat amintiri memorabile,
ganduri palpabile si am scorminit pana
la sange dupa gesturi care au fost demult
uitate. Le-am adus pe lume cu greu,
le-am pierdut pe drum, am plans si ne-am
batut pentru ele, fara sa intelegem ca
sunt ale noastre si nimeni nu poate atenta
la ele, nu ni le poate lua.

Nu intelegem de ce continuam, insa
stim sigur ca nu ne putem opri din
amagitorul obicei care a devenit viata noastra.
Functionam in acest fel numai impreuna,
niciodata separati.
Desi te schimb de mai multe ori pe an,
ramai in aceeasi masura puternic si fragil.
Iar eu, desi ma schimb odata cu trecerea
timpului, sunt aceeasi inocenta.

Suntem impreuna ca sa nu il lasam sa moara!

15 decembrie 2013

Porunca a IV-a


     Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau: sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea s-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.


Odihna activa de duminica: sfanta spalare a masinii in fata blocului. Batut covoare. Munca benevola pe spatiul verde din fata blocului. Operatiunea graturul cu mici, fleici si cat mai mult fum, plus muzica la combina stereo. Activitati la proprietatea de la tara- in gradina, la vie sau reparatii sau imbunatatiri ale casei. Pescuit sportiv, vanatoare, iahting, lectii de conducere auto, scandaluri cu vecinii. Chefuri. Accidente de masina. Chefuri. Tot chefuri.
Din Ispita si cele 10 porunci, Colectiile Cotidianul, 2008
     

11 decembrie 2013

Porunca a III-a


     Sa nu iei in desert Numele Domnului, Dumnezeului tau; caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui.

Literal vorbind, deserturile sunt pline de cei care au luat cu ei numele Domnului, care n-a lasat nepedepsita aceasta indrazneala. In intelesul acestei porunci se ascund cosmaruri si tragedii altfel inexplicabile. Gogol pune pe foc manuscrisul celui de-al doilea volum din Suflete moarte, dupa ce si-a permis sa se joace de-a Dumnezeu in primul. Kafka cere cu limba de moarte sa i se arda manuscrisele, iar aceasta ultima dorinta nu-i este indeplinita. La Bucuresti, dupa 1989, personajele cele mai reprezentative ale regimului comunist, depozitate in Mausoleul Eternitatii din Parcul Carol, isi pierd acest loc de veci. Iar pe aleea ateilor din cimitirul Sf. Vineri, vechile placi comemorative tovarasesti sunt inlocuite una cate una de cruci cu inscriptii involuntar ironice.
     
         Din Ispita si cele 10 porunci, Colectiile Cotidianul, 2008

10 decembrie 2013

Forever Yours


Fare the well, little broken heart
Downcast eyes, lifetime loneliness

Whatever walks in my heart, will walk alone...

Constant longing for the perfect soul
Unwashed scenery forever gone

Whatever walks in my heart, will walk alone...

No love left in me, no eyes to see the heaven besides me
My time is yet to come, so I`ll be forever yours

Whatever walks in my heart, will walk alone...


Nightwish- Forever Yours

8 decembrie 2013

Porunca a II-a


     Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor  care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai jos decat pamantul. Sa nu te inchini inaintea lor si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam al celor ce Ma urasc, si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.



     Un fotograf de presa, pasionat de instantanee, se bucura de reputatia sinistra ca i-a surprins chiar in clipa in care isi dadeau ultima suflare pe oamenii ale caror poze ar putea fi avantajos vandute ziarelor. Toata lumea il detesta pentru aceasta fixatie. Totusi, pozele lui, care provoaca scandaluri de impietate, apar pe primele pagini ale ziarelor. Pozar de morga si de cimitir, el dicteaza ierarhiile la bursa eternelor regrete. Si tot el ii descumpaneste pe fotografii care se tin dupa el, incercand sa-i fure arta sinistra de vanator al ultimei imagini posibile. Cand ceilalti se inghesuie cu bliturile si pozeaza la foc automat, el isi permite sa rateze la inghesuiala. Ridica aparatul spre cer cu amandoua mainile si apasa pe declansator, in asteptarea instantaneului vietii sale.

       Din Ispita si cele 10 porunci, Colectiile Cotidianul, 2008

7 decembrie 2013

Porunca I


     Eu sunt  Domnul, Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei.
     Sa nu ai alti Dumnezei afara de Mine.



     Ce poate fi mai simplu si mai definitiv decat aceasta porunca? Dupa o noapte vesel-agitata, un bucurestean intre doua varste, om de afaceri casatorit si la zi cu impozitele, le povesteste indispus prietenilor cu care a petrecut pana tarziu ca l-a pierdut pe Dumnezeu. Cum? Cand s-a trezit dimineata si a zis " Doamne, ce ma doare capul!", in loc sa se simta ceva mai impacat cu durerea lui, ca in alte dati, i-a trecut brusc migrena. Imediat, insa, a avut o criza de singuratate care l-a facut sa transpire. O singuratate, ca un inceput de amnezie: cand isi spunea "Doamne, ce-i cu mine?" nu simtea nici macar o urma de vinovatie si nimic din semnele de dureroasa suparare si de treptata ingaduinta pe care El i le aratase pana atunci. A inteles ce i se intamplase de-abia dupa vreun an: tot incercand sa-si regaseasca migrenele matinale de dupa noptile petrecute cu prietenii, l-a lovit o masina care i-a spart capul si i-a rupt cateva coaste. Fusese, nu se indoia omul la zi cu impozitele, o incercare din partea Lui, care-i daduse inapoi insutit suferinta, multumit ca in acel an de absenta el nu incetase sa-l caute.

      Din Ispita si cele 10 porunci, Colectiile Cotidianul, 2008

1 decembrie 2013

Mizerabilii


     In fiecare zi ii vad. Chiar si atunci cand ploua, sau cand e ger. Stau in acelasi loc. Privirea le e aceeasi, pierduta in timpuri demult apuse, si care nu mai cauta sprijin, compatimire sau o vorba buna, nici macar un cuvant batjocoritor. Nu poti sa te apropii pentru ca un miros persistent de stricaciune te scoate din minti, te obliga sa pleci grabit cu capul plecat, fara sa mai apuci sa gandesti, mireasma lor e atat de dureroasa incat iti impietreste creierul. Chiar si asa, nu poti sa nu le arunci o privire. Ti se face mila, fara sa intelegi exact care este motivul, doar situatia actuala este pura consecinta a faptelor din trecut. Dar ceva te face sa inghiti in sec si poate sa iei la rand toate intrebarile existentiale care nu iti dadeau pace candva. De ce exista atata nedreptate in lume? Sau...de ce trebuie sa existe durere?
     Nasul le este rosu, habar n-ai daca de la bautura sau frig, iar mainile-s batatorite pe ambele fete. O baie n-au mai facut din preistorie, iar maciuca de sub caciula cu siguranta n-a mai vazut lumina zilei de mult. Barba au toti, haine au toti, cate o plasa cu lucruri au toti. Parca-s iesiti din canale. Usor, ai impresia ca esti in lumea Mizerabililor descrisa de Victor Hugo. Si totusi, vezi o tristete in ochii tuturor. Fiecare sta pe cate o banca, care ajunge sa fie totul: scaun, canapea, banca din parc, pat, iarba proaspata si izvor de vise. Chiar, oamenii astia mai au speranta? Locuinta lor e in fata liceului de muzica, de unde aud in fiecare zi glasul dorintelor care vor sa devina mari. Hmm, paradoxal.
     Habar n-ai ce vorbesc intre ei, nu intelegi nimic. Nu stii ce vor sa-ti spuna, pentru ca nu mai stai sa asculti, pleci stupefiat. Ciudatenie, de parca ar fi niste extraterestrii, fugi de ei mai rau ca de cei care te abordeaza pe strada sa iti vanda detergent la pret redus. Oare n-au avut familie, sotie, copii...o locuinta?  Un caine si o biblioteca? Ceva s-a intamplat, si nu poate fi doar alcoolul, citesti in privirile lor groaza si durere, desi la prima vedere nu citesti nimic. Unul incerca sa prinda un post de radio la nu stiu ce aparat de pe vremea bunicului, si se mandrea nevoie mare, altul manca fara chef un covrig cumparat din banii unuia caruia poate i s-a facut mila, iar altlul era la pamant si nu dadea semne ca ar vrea sa se ridice. Toata lumea trecea pe langa ei de parca ar fi fost invizibili. Nimeni nu da doi bani pe cel care doarme iernile pe o banca si se acopera cu zapada, care are toate sansele sa fie gasit inghetat. Nu conteaza, doar au si cei de la medicina nevoie de alte cadavre pe care se le studieze. Nu putem decat sa spunem cu un oftat ca asta-i viata, si sa mergem mai departe!

  E 1 decembrie, ziua nationala a Romaniei. Pentru multi nu inseamna nimic. E doar o zi de duminica in care dormi, citesti, iesi in oras si lenevesti, sau o alta zi careia i-ai supravietuit.










25 noiembrie 2013

Ganduri


     " Cred ca deosebirea este ca Mary a mea stie ca va trai vesnic, ca va trece din viata asta intr-o alta viata cu aceeasi usurinta cu care paseste din somn in trezie. Stie asta cu tot trupul ei, o stie atat de profund, incat nici nu-si mai pune vreo problema, asa cum nu se gandeste ca respira. Are, astfel, timp de dormit, timp de odihna si ragazul de a inceta sa mai existe pentru scurta vreme.
      Pe de alta parte, stiu, prin mijlocirea oaselor si tesuturilor mele, ca intr-o zi, mai curand sau mai tarziu, voi inceta sa traiesc, si de aceea lup impotriva somnului si totodata il chem, incerc sa-l ademenesc sa vina. Clipa in care adorm inseamna pentru mine o cumplita ruptura, o suferinta. O stiu, pentru ca ma trezesc chiar in clipa in care adorm, stapanit de o durere apasatoare. Iar dupa ce adorm, incep sa fiu foarte ocupat. Visele mele nu sunt decat problemele zilei precedente, 
transfigurate pana la absurd, ca niste oameni care topaie, impodobiti cu coarne si masti de animale."

                                                                  Iarna vrajbei noastre- John Steinbeck

     Inainte de culcare. Atunci cand esti in pat, cand e lumina stinsa si cand ochii iti sunt impaienjeniti. Atunci iti trece ziua prin sita ratiunii si te gandesti la ceea ce ai facut, ai zis sau ai vrea sa faci. De obicei, te culci cu regrete, pentru ca nu ai sunat-o pe mama, iar cu tata n-ai mai vorbit de ceva timp, nu iti da pace infarctul vecinului si ai in minte imaginea copiilor care bocesc la sicriul lui. Te gandesti ca ai face bine sa mai dai din cand in cand pe la bunica, ca e femeie batrana si nu stii cand se duce, chiar daca nu sunteti tocmai in cele mai bune relatii. Vezi tu, ai o datorie fata de unii oameni, care e de fapt o datorie fata de tine insuti. Si tot atunci, ajungi la concluzia ca traiesti degeaba si ca nu ai facut nimic toata ziua care sa ajute la dezvoltarea ta personala, stii ca esti nevoit sa te maturizezi naibii, doar n-o sa traiesti toata viata pe spatele parintilor, mai ales ca sunt vremurile care sunt, adica unele de toata jena. Nu mai merge asa, pe vremea lor erau deja o familie, cu responsabilitati. Ajungi sa iti pui cele mai stupide intrebari, esti si tu uimit de schimbarea drastica pe care viata te-a fortat sa o faci. Acum nu mai rezolvi nimic daca citesti o carte si visezi la ea o saptamana. Acum, ca sa intelegi o carte, trebuie mai intai sa citesti un om. Regulile s-au schimbat, nu mai exista sampanie pentru copii, nu atat de gustoasa, cel putin. Si chiar inainte sa adormi, ajungi la concluzia ca oamenii sunt extraordinar de imprevizibili, ca de fapt nu avem nicio legatura unul cu celalalt, inafara faptului ca am fi niste unelte cu care sapam pe unde putem ca sa dam de aur. Si fix inainte sa gasesti o solutie pentru superficialitate si alte insusiri care nu ne fac clasa, dar sunt existente...adormi, ajungi in lumea viselor. De unde o iei de la capat, dar fara sa-ti mai amintesti ceva. Dimineata e una ca oricare alta.
   














22 noiembrie 2013

Cum am devenit o inima


     Inainte sa fie plamadita, inima mea era un fir de suflet care salasluia  in pumnul unui copil. Un copilandru de opt ani care astepta nerabdator ora de "Creatie". Pentru inceput, fiecarui copil i s-a dat cate un fir de suflet, fiind atentionati sa nu le scape, fiindca au fost prinse cu greu. Firele de suflet erau mai rapide chiar decat libelulele.
     Primul pas spre "creare" era imblanzirea firului de suflet, apoi cresterea lui pentru a deveni un suflet care orice altul. Copiii erau lasati sa foloseasca propria metoda de imblanzire, in felul acesta profesorii puteau sa observe adancul personalitatii lor. Ceilalti pusti strangeau in pumn firul de suflet pana isi pierdea cunostiinta; alte fire erau dresate asemenea unui leu, prin lovituri atunci cand nu dadeau randament, iar cand ascultau erau rasplatite cu dulciuri. O fetita i-a pus muzica ambientala firului ei, acesta adormind imediat, doar era obosit dupa atatea nopti pierdute.
     Creatorul meu m-a imblanzit punandu-ma la piept, astfel incat ii simteam caldura pielii care m-a facut sa uit de "salbaticia" in care traiam. Momentul culminat a fost cand i-am auzit bataile inimii care vorbeau cu mine. Le simteam, le intelegeam si ma linisteau. Erau precum niste nimfe care ma atrageau in lumea lor prin frumusetea chipului si senzualitatea glasului. Imi amintesc ca tot ce doream era sa stau aproape de acea inima, a carei forma si continut nu o cunosteam, dar imi inducea cea mai pura senzatie, de liniste si crestere.
     " Candva, o sa fii si tu o inima!", imi spunea creatorul pusti. Afirmatia aceasta mi-a smuls primul zambet, iar in acest fel am devenit un suflet veridic, palpabil si "mare". Eram un suflet. Care dansa gratios printre alte suflete de copii. Am cunoscut fiecare mangaiere pe care  mi-o putea oferi un tanar crud, aflat la varsta ludicitatii; eram cea mai de pret jucarie intr-o lume plina de posibilitati.
     Dupa un timp, invataceilor li s-a cerut sa ne dea o forma finala, de inima, care mai apoi va ajunge sa se maturizeze singura. Singura indicatie a fost: "Pentru a ajunge inima, sufletul trebuie sa cunoasca cele mai puternice sentimente omenesti. " Ultimul lucru pe care mi-l amintesc in legatura cu parintele meu este sarutul lung, urmat de o lacrima si o usa inchisa. Lacrima m-a atins, apoi am ramas singur, in bezna, mult timp. In felul acesta, am cunoscut dragostea, durerea si singuratatea. Am capatat o alta forma si o alta puritate, devenind o inima.

     De atunci, inima mea continua sa creasca si sa se modifice, ca o bucata de aluat dintr-un cuptor incins.







14 noiembrie 2013

Every Day



Every day I see him coming
Every day he walks on by
Life use to be so plain and simple
Before he came into my life

Every night I keep on dreaming
Every night I take him home
We always go to bed together
I always wake up alone

Oh, it`s strange, so strange
What he`s doing to me
Oh, it`s strange, so strange
Did it ever happened to you?
The way it has happened to me
The way it has happened to me

Every day outside my window
Always minutes close to eight
I wish he stayed a little longer
But his bus is never late

Every night we`re dancing slowly
I play the music he adores
Like Sinatra then we`re talking
All important things for sure

Oh, it`s strange, so strange
What he`s doing to me
Oh, it`s strange, so strange
Did it ever happened to you?
The way it has happened to me

Oh, it`s strange, so strange
What he`s doing to me
Oh, it`s strange, so strange
Did it ever happened to you?
The way it has happened to me
The way it has happened to me

Roxette- Every Day
















12 noiembrie 2013

Ca un soare in luna decembrie


Toata lumea ma cauta
prin cele mai intunecate cotloane
sa imi arate ca visul nu
s-a sfarsit. Ba mai mult,
nici vis nu prea mai este.
Si abia asteapta sa imi puna
arii triste, sa ma intampine
cu muzica pe care m-am fortat
s-o uit. Oamenii astia vor 
sa-mi fure si ultima picatura 
de lacrima pe care sufletul meu 
ciopartit mai e in stare s-o produca.
Se hranesc cu obraji umezi
si cu inghitituri in sec.
Si imi invadeaza intimitatea,
imi vand iluminatori de inimi
pentru a ma lauda cu ea, 
insa nu vor decat sa-mi amintesc
ca am o inima goala si pala,
ca un soare in luna decembrie.
Pana si strazile comploteaza
impotriva fericirii mele, cu
frunzele cazute si adormite,
amintindu-mi de doua corpuri
adormite care plutesc in nimicnicia 
noptii. Trenurile si gara, zapada
si cafeaua amara imi rascolesc
simturile, iar si iar.
Lumea ma cauta; ma obliga
sa nu uit ceea ce urlu sa uit.






8 noiembrie 2013

Ceai si intrebari

Stau la masa cu mine
si ma intreb incotro
ma indrept.
Nu-mi raspund, desigur.
Dar eu continui sa pun
intrebari, crezand cu
ardoare ca intr-un final
voi incepe si eu sa raspund.
Numai ca ceaiul se raceste...

Ce vrei sa te faci cand 
o sa fii mare?
Ce planuri de viitor ai?
Ai de gand sa iubesti 
si tu, in final?
In final?

Nu raspund, sunt incapatanata.
Se pare ca mai e cale lunga 
pana ma voi maturiza.
Atunci poate vom avea si noi
prima noastra conversatie.
Sper sa fie despre fluturi. 
Imi plac fluturii, mereu
mi-au placut, doar ca celalalt
eu nu stie acest lucru.

Poate daca mai sta putin
si mai arunca doua-trei intrebari,
s-ar putea sa arunc si eu
doua-trei cuvinte.

Numai ca ceaiul s-a terminat...
si a plecat.











4 noiembrie 2013

Dancing Queen, Dancing Life



     Am fost intr-o seara la Dancing Queen, primul meu spectacol de balet. Am urmarit cu sufletul la gura fiecare miscare a balerinului, uneori uitam si sa respir. Pentru ca viata lui Freddie Mercury pe propria-i muzica m-a sensibilizat si emotionat, m-a facut sa-mi pun numeroase intrebari despre viata, despre cum ar trebui sa o traiesc.
     Ce imi este permis sa fac de fapt? Cand ar trebui sa ma opresc pentru a nu fi mult prea tarziu?

     Vezi tu, viata este un mister total, continuu, iar acest lucru ne face sa incercam cu o incapatanare si o ardoare de nedescris sa deslusim misterul, sa il cunoastem cat mai bine. Dorinta de a intelege viata pe care o traim este ceea ce ne tine simturile "aprinse", "treze", ne face constienti de ceea ce suntem si ceea ce incercam sa fim. Viata: TRECUT-PREZENT-VIITOR. Un profesor de la Universitate ne povestea ca romanii si grecii din Antichitate nu se gandeau la viitor, nu exista acest concept, tocmai pentru ca nu-l cunoasteau. Viitorul era sumbru, macabru. De necunoscut.

   Continuand cu Dancing Queen, pot spune ca nu sunt bune excesele, dar sunt permise experimentele. Apoi, nu te crede stapanul lumii pentru mai mult de cinci minute, pentru ca s-ar putea sa ti-o "iei pe coaja" rau de tot. E permis sa gusti mierea, dar atat. Doar sa o gusti. Viata e imposibil sa cunoscut dintr-o data, ar trebui sa incercam o experienta de cunoastere prin pasi mici, cu rabdare si atentie, cu urechile ciulite ca sa nu pierdem esentialul.

     Si totusi, viata ti se arata in deplinatatea ei atunci cand treci prin ea fortat, de parca te-ar brusca taras un calau prin bezna. Desi e mai neagra ca smoala, viata are reguli bine stabilite. Ce ciudat! Incercam sa cunoastem ceva dupa proprile-i reguli, dar pe care le aflam in urma unor esecuri.


25 octombrie 2013

Tristete cronica


     Sufar de o tristete cronica inca din ziua in care am primit primul sarut pe frunte, un sarut al "tristetii". Ai mei nu si-au dat seama ca sunt un copil trist, chiar daca semnele tristetii erau destul de proeminente. Imi placea sa stau cu batranii, sa ii ascult, sa ma las rasfatata. Apoi, cativa ani mai tarziu, am deschis prima carte si am ramas fascinata de obiectul in sine, desi nu stiam sa citesc. S-a creat o legatura intre mine si acel "lucru" total necunoscut, deoarece nu fusesem familiarizata cu el. Mirosul, forma, praful si culoarea imi intrasera in pori si imi deschisesera mintea spre noi orizonturi. De atunci, cartea mi-a ramas draga, i-a luat locul ursuletului de plus sau papusii, care ar fi trebuit sa fie preocuparea mea principala. In acea vreme, tristetea a atins un nou stadiu. Au incercat sa ma trateze impotriva ei prin cele mai puternice antibiotice spirituale care aveau gust de ciocolata.
     Am luptat cu boala mea obligandu-ma sa uit cine sunt si interzicandu-mi sa mai fac ce ma pasiona. Mama imi stergea in fiecare seara orgoliul cu un burete inmuiat in apa cu otet, iar de canceroasa tristete incerca sa scape ignorand-o.
     Nu a inteles nimeni ca mi-am format niste anticorpi deosebit de puternici care faceau fata presiunilor.

     Sunt bolnava! Boala mea se numeste tristete. Nu stiu in ce stadiu este, nu stiu daca are finalitate.Nu pot sa scap de ea, pot doar sa o tin in frau prin caldura si zambete. Chiar daca au existat momente si intamplari in viata mea care mi-au agravat boala, eu consider sa cred ca sunt pe calea cea buna.

23 octombrie 2013

Efectul nostru


Deschide usa, te rog
si lasa-ma sa ies din
inima mea fara sa privesc
in urma.
Lasa-ma sa intru in
inima ta, pe care nu o
cunosc si unde-mi va fi
mai cald.
Mi-e atat de frig aici,
am ajuns sa cunosc fiecare
coltisor in intunericul acesta orbitor.
Si totusi sa nu aflu nimic 
despre mine.
Deschide-mi poarta bratelor 
tale...
Ma voi strecura ca
un firicel de praf si te voi
incalzi si eu, la randul meu.

Stiu ca vrei asta.

" You and I`ve got what it takes
to make it, we won`t fake it."

18 octombrie 2013

Iubeste-ma-n octombrie...


Iubeste-ma-n octombrie, straino,

-Ca in noiembrie deja-i tarziu –
Fii pentru mine primavara iernii
Si eu o umbra, poate, c-o sa-ti fiu.

Alinta-ma în toamna desfranata,
Ce chiuie în aburi dulci de must –
Ca-n lumea asta, de putere beata,
Iubirea să nu para-un sentiment vetust.

Iubeste-ma cu teama si ardoare
Caci zguri de plumb rasar pe veac...
Fii elixir sperantei care moare –
Ca eu tristetii tale să-i fiu leac.

Apari duios din ceata ruginie,
Cu parul tau, de toamne ravasit,
Iubirea ta molcomă si tarzie
Sa-nvioreze sufletu-mi sfarsit.

... Iubeste-ma-n octombrie, straino,
Ca suntem fericiti sa ne mintim...
Prin pacla veacului pasind, hai, vino -
Amanti deplini să invatam să fim.

(Boris Ioachim)

16 octombrie 2013

Valoare stilistica


     Mi-a spus ca ii place privirea mea salbatica si plina de subinteles, care atinge inimi si taie respiratii, disloca ganduri si rugineste cuvinte. Care curenteaza trairi si ofera oxigen, hraneste zambete, incurajeaza lacrimi si descarcari, de parca ar fi curentul electric al sufletului omenesc. E genul de privire care se opreste in gatul celor care vine in contact cu ea, imi spunea. Privirea cu valoare stilistica. De-ar sti ca pentru orice frumusete candida si fragila exista un pret, ca nimeni nu se naste cu "aceea" stralucire. De-ar sti ca STRALUCIRE inseamna experienta, maturitare, rabdare, pierderi si castiguri. Ei bine, privirea mea s-a lustruit de-a lungul timpului cu lacrimi de roua, daca era dimineata, sau cu lacrimi amare, in cazul noptii. S-a aprofundat cu poezii, cu muzica de suflet si cu zambete, cu asteptari si cuvinte potrivite.

     I-am zis un singur lucru, acela ca privirea mea salbatica e de fapt una imblanzita.

10 octombrie 2013

Why worry?



Baby, I see this world has made you sad 
Some people can be bad 
The things they do the things they say

But baby, I'll wipe away those bitter tears 
I'll chase away those restless fears 
And turn your blue skies into gray 

Why worry 
There should be laughter after pain 
There should be sunshine after rain 
These things have always been the same 
So why worry now 
Why worry now 

Listen baby, when I get down I turn to you 
And you make sense of what I do 
And all the isn't hard is the same 

But baby, just when this world seems mean and cold 
Our love comes shinning red and gold 
And all the rest is by the way 

Why worry 
There should be laughter after pain 
There should be sunshine after rain 
These things have always been the same 
So why worry now 
Why worry now 


Dire Straits- Why Worry

8 octombrie 2013

Eternal sunshine


M-am trezit legata la ochi
cu o esarfa transparenta,
dar nu vedeam nimic.
Pentru ca mi-am propus 
sa nu ma indragostesc de
ochii tai mici si migdalati,
nici de zambetul tau in
doua buze la fel de fine.
"Mi-e frica sa ma indragostesc
pentru ca nu stiu sa iubesc!"
mi-am zis.
Credeam ca, daca nu te vad,
nu pot visa cu ochii deschisi la tine.
Dar nimeni nu m-a anuntat
de nuanta vocii tale si de
sclipirea din glas care poate
sparge orice intuneric de pe
fata pamantului.
Trandafirul tau alb si 
tacerea din acel moment
m-au facut sa-mi dau jos esarfa
si sa ma trezesc din "orbire".
Si atunci ti-am vazut tristetea, 
dar acest lucru imi poate 
hrani dragostea.

"E timpul sa ma indragostesc
din nou", mi-am zis
a nu stiu cata oara...

3 octombrie 2013

Discurs liber


     Stii, n-ai decat sa bolborosesti in nestire cu privirea atintita spre podea, nu mai dau doi bani pe contactul vizual pe care, de cativa ani incoace, refuzi sa il mai oferi. De fapt, poti sa il oferi valizei pline de praf care te asteapta sub pat, poti sa-ti impachetezi toate boarfele care ti-au mai ramas si pe care le-ai mai dobandit de-a lungul timpului. Sa nu cumva sa uiti de blugii aia spalaciti din care taiai in fiecare vara pana au ajuns carpa de sters podeaua. Nici de brelocul cu poza noastra, sau de tricoul in care dormeam in fiecare noapte. Daca vrei, iti fac o lista cu tot ce nu-mi mai foloseste si ma leaga de tine. Pot sa incep cu bucataria si sa termin cu baia, poti sa impachetezi covorul ala oribil pe care ai insistat sa il cumperi si care se asorta atat de bine cu ochii tai falsi. Daca nu-ti intra in valiza, n-ai decat sa-l faci bucatele si sa ii dai foc. Sa iei cu tine si cainele preferat, tine minte ca de acum incolo, el iti va tine de cald.

     Un singurul lucru mai vreau de la tine: cheia! Sa pleci, eu de maine incep o alta viata!

2 octombrie 2013

Do Not Stand at My Grave and Weep



Do not stand at my grave and weep,
I am not there; I do not sleep.
I am a thousand winds that blow,
I am the diamond glints on snow,
I am the sun on ripened grain,
I am the gentle autumn rain.
When you awaken in the morning’s hush
I am the swift uplifting rush
Of quiet birds in circling flight.
I am the soft star-shine at night.
Do not stand at my grave and cry,
I am not there; I did not die.

(Mary Elizabeth Frye.)


30 septembrie 2013

Blue Day


Sunt trista!
Lasa-ma sa plang
pe umarul tau si
ajuta-ma sa trec cu bine peste
acest hop de amagire care
ma acapareaza.
Unge-mi sufletul cu cele
mai calmante uleiuri,
sterge-mi lacrimile de pe
obraz si spune-mi ca sunt
frumoasa chiar si atunci
cand fata mi-e patata
de plans. Am nevoie!
Ia-ma de mana si
plimba-ma prin adierea
vantului ca sa racoreasca 
sangele care fierbe in mine.
Dar cel mai mult, fa-ma
sa rad. Am cea mai mare nevoie.

Si nu-ti face griji, maine 
voi fi alta. E doar o
zi de tristete!

26 septembrie 2013

Unde gandul nu mai e


     Nu pot sa dorm! Insomniile care ma acapareaza noapte de noapte mi-au dat "lumea" peste cap, deoarece orice forma de lumina imi provoaca somnolenta. In schimb, apusul soarelui imi trezeste simturile si vitalitatea, devin energica si plina de viata; imi pun intrebari si caut raspunsuri. Noaptea e muza mea! Sau a fost un timp. Cateodata, tot ce vrei e sa fii in pas cu normalitatea, sa lasi orele noptii sa treaca peste tine dormind, si nu meditand la nemurirea sufletului.
     Desi ma simt obosita, nu pot sa-nchid ochii mai mult de un minut fara sa-mi apara in minte franturi din momente grozave, sau chiar groaznice din viata mea. Cineva spunea odata ca ne aducem aminte de oameni si momente care ne-au marcat, fie negativ, sau fie intr-un mod pozitiv. Acest lucru mi se intampla acum. Imaginea bunicului meu murind, a trupului care s-a cutremurat in spasme, chiar si numai pentru o secunda, bunica mea tipand si tragand de corpul neinsufletit. Cred ca a ratat esentialul. De ce nu lasam oamenii sa moara? Eram pietrificata si fascinata in acelasi timp de acea dovada a trecerii in nefiinta....

     Imediat, placerea cu care citeam ultimul volum din Harry Potter. Desi trebuia sa invat la romana, nu ma puteam desprinde de carte, eram lipita cu mintea si cu sufletul. Aveam cea mai frumoasa senzatie si cel mai adanc sentiment de siguranta atunci cand eram prinsa in lectura acestor carti. Uitand acel moment, ma gandesc ca am devenit tot mai rigida cu trecerea timpului...

     Ah, vara la Bihor! Primul baiat de care m-am indragostit. Imi amintesc zambetul si inocenta din ochi, plimbarile si privirile pe furis. Momentul de ramas bun. L-am tinut in suflet mult timp, mi-e atat de greu sa scot oameni din viata mea, viata mea insemnand de fapt inima mea.

     Nu se numeste atunci vis cu ochii deschisi? Doar ca al meu e cu ochii inchisi, chiar daca nu dorm. E din cauza licorii magice, cu miros de cald si gust amar. Dar si a asternuturilor. Au un miros care-mi trezeste simturile, am impresia ca e motivul amintirilor care-mi apar si dispar intr-un mod dubios. Miros a amintire...

     Totusi, cea mai buna modalitate de a scapa de acest miros persistent ar fi pur si simplu sa-l inlocuiesc.


16 septembrie 2013

Fara Daca


Daca aveam aripi
as fi putut sa zbor
si poate nu ma numeam 
pasare.
Iar daca nu ma nasteam,
nu Existam. Nu scriam
acum, nu se gandea 
nimeni la Mine. Daca...
Daca as fi fost mai 
inteleapta, nu as fi facut 
atatea greseli.
Daca as fi fost mai frumoasa...
Daca as fi fost mai desteapta...
Atati de...Daca.
Si totusi, nu ma ajuta 
cu nimic.

Fara Daca, stiu
ca sunt om, ca nu am
aripi palpabile,
dar pot avea aripi magice
care sa ma inalte.
Stiu ca sunt mai frumoasa
dimineata, cu ochii
intredeschisi...
si mai zambitoare
dupa o plimbare prin
ganduri.

Viata nu se rezuma 
la acest "pretios" cuvant,
care se dovedeste a fi
numai o iluzie.











14 septembrie 2013

I`ll be seeing you





     
     I'll be seeing you
     In all the old familiar places
     That this heart of mine embraces
      All day through.

      In that small cafe,
     The park across the way,
     The children's carousel,
     The chestnut tree,the wishing wel.

      I'll be seeing you
      In every lovely summer's day
      In everything that's light and gay
      I'll always think of you that way.

      I'll find you in the morning sun
      And when the night is new,
      I'll be looking at the moon,
      But I'll be seeing you.

(Irving Kahal si Sammy Fain 1938)



13 septembrie 2013

Intelegere


     Oricine a asteptat cu
     sufletul la gura cateva minute
     care au parut ore
     ma va intelege!
     Oricine stie cum e
     sa te tii de mana in gerul
     cel mai cumplit si
     cum e sa te saruti in ploaie...
     Ma va intelege!

     Cine s-a uitat inapoi
     cu regrete, dar si cu usoare
     urme de resemnare, cine
     isi aduce aminte cu drag
     de piedici si cazaturi,
     intelege pur si simplu ce
     scriu eu aici!

     Oricine a scris vreodata despre
     iubire intelege ca nu
     se va termina vreodata!
   

8 septembrie 2013

Celestial Dreams


    Te visez sub o ploaie de vara,
     intr-un zambet la gara,
     peste rochia mea de seara.
     In iarba cea lina
     alaturi de pielea mea fina,
     langa moara ce este
     dintr-o alta poveste.

     Te visez adesea adancit in ganduri
     sau asternand randuri
     pe foi de sticla dura,
     ochii tai-s de mura...
     Dar ai o alta alura
     cand ma cuceresti.

     Iar eu...
     visez ca ma visezi
     in timp ce te visez,
     si nici nu realizezi
     cat de frumos e
     Totul...
   

5 septembrie 2013

Je t`aime...moi, non plus!


     Ea il iubeste. Mai mult decat poate sa inteleaga si mai puternic de orice ratiune. El o iubeste? Ea nu stie. Ii va spune ca o iubeste de doua sau de trei ori pe an, si atunci numai daca il va intreba. Ea il va saruta mai des decat isi saruta o mama copilul, el ii va raspunde la sarut vag, cu ochii in ecranul televizorului sau al calculatorului, poate si cu mintea in alta parte. Ea se va aranja in fiecare zi pentru el, in speranta ca astazi poate ii va zice ca e frumoasa, iar el, daca va observa, nu va spune nimic legat de frumusete, poate doar va arunca o critica in legatura cu machiajul sau cu oja de pe unghii. De multe ori, el va fi egoist, cu gandul numai la propriile dorinte, iar ea ii va face pe plac numai ca sa il stie bine si multumit. Va mai indruga cateva vorbe si reprosuri cand va simti ca nu mai rezista, dar se va ineca in propriile-i lacrimi.

    Atunci? De ce il iubeste? De ce ar merge pana-n panzele albe pentru el? Pentru ca, dincolo de aparente si de carapace, stie, simte ca se afla un suflet de copil, care are nevoie sa fie crescut, mangaiat, alintat si iubit. Si pentru ca, noaptea, in bratele lui, poate simti copilul fragil si dornic de toate. Chiar daca iubirea lui continua sa ramana un mister...

2 septembrie 2013

Insomnie



     Vai, dar cine sunt?
     Respir, mananc in fiecare zi,
     traiesc si ma uit in oglinda
     la propria-mi fata, uneori mai
     schitez un zambet.
     De ce ma vad si sunt constienta de
     chipul meu, de faptul ca urmez
     acelasi curs pe care l-au urmat
     milioane de oameni inaintea mea
     si pe care il vor urma multi altii dupa mine?
     Imi ridic bratul in aer si ma minunez
     ca pot sa fac acest lucru.
     Ma uimeste si ma sperie totodata propria-mi
     existenta a carei esenta nu o cunosc.
     Nu fac decat sa traiesc, punandu-mi
     intrebari. Si iubesc. Da, iubesc.
     Oare de ce iubesc? Si de ce exista "iubesc"?

     Totusi, cine sunt? Si de ce?

1 septembrie 2013

Un buchet de suflet


          And love in your heart wasn`t put there to stay...


     Ma visez ca fiind o gradina plina cu flori, cu felurite specii si miresme. Aceste flori sunt diferitele mele sentimente si stari, iar insemnnatatea culorilor variaza, de la liniste si calm, trecand prin dragoste pana la dispret.
     O buna perioada de timp am crezut cu tarie ca detin o gradina speciala, frumoasa, la fel ca si cele din reviste, dar adevarul este ca nu am stiut niciodata cum arata o astfel de "gradina" in realitate.

     Trandafirii sunt cei mai aratosi, au cea mai puternica si intensa culoare, mai ales daca e vorba de rosu imperial. Dar sunt pretentiosi, necesita o ingrijire aparte, trebuie sa ai rabdare, sa astepti sa treaca timpul pentru a te bucura de frumusetea lor. In plus, pe cat de mareata este frumusetea, pe atat de inselatori sunt spinii pe care-i poarta. Mici si abili, subtiri si puternici. Atat de multumita am fost de rodul muncii mele, de tufa de trandafiri din mijlocul gradinii, care reprezenta de fapt sufletul acelei parti arabile, incat eram hotarata ca nu oricine va avea parte de ea. Deci, nu oricine va primi trandafirul sufletului meu. Asta pentru ca toate celalalte flori se invarteau in jurul lui. Am avut grija sa ofer cate un trandafir persoanelor dragi din viata, si, cu la fel de multa atentie, am indepartat toti spinii, astfel incat sa se cunoasca numai frumusetea si eleganta lui. Atat, fara alta parte negativa care ar putea intepa.

     Liliacul imi era lumina si caldura. Niciodata nu l-am considerat un arbust decorativ cu flori, ci o floare fina, mareata, atat de parfumata incat avea nevoie de sustinerea lemnului. Partea care m-a intristat era scurta lui viata, nu apucam sa ma imbat cu mireasma lui, iar cei carora le ofeream un imens buchet, ori se plangeau de florile care cadeau, ori de mirosul puternic pe care nu-l suportau. Chiar si asa, am ramas cu satisfactia ca in fiecare an voi avea parte de el.

     Printre lalele, margarete si crini, floarea care ma reprezenta cel mai bine era o orhidee. Una singura, din miile de specii care exista. Desi mi se parea ca are o forma ciudata, raritatea acesteia ma facea sa cred ca este asemanator de pretioasa. Movul acela orbitor... Ah! nu stiu ce sa fac cu ea, e unica, nu sunt in stare nici macar eu sa o mangai, sa o miros sau sa o ingrijesc, sa o iubesc. Pare atat de fragila si impune un respect deosebit. Cum as putea atunci sa o ofer altcuiva? Ar insemna sa am mai multa incredere in persoana respectiva decat am in mine insami.

     Sufletul meu e o gradina cu flori. Florile nu cresc in copaci, ci trebuiesc plantate, udate, ingrijite si iubite. De asemenea, nu traiesc vesnic, ci se ofilesc...
















27 august 2013

Praf de iubire


     Cand m-am nascut,
     s-a presarat peste mine
     un praf din iubirea cea
     mai pura. Si asa am
     ajuns sa iubesc inainte
     sa mi se spuna si sa fiu
     invatata.
     Iubeam sa ma joc si
     iubeam oamenii pe care
     ii vedeam tristi si necajiti.
     Intr-o zi, am plans
     pentru ca iubeam,
     praful de iubire se rascolea
     in mine si imi irita
     sufletul.
     Asa am atribuit iubirii
     si lacrimi...uneori si durere.
     Dar nu pot sa fac nimic.
     Sunt "blestemata" sa iubesc
     toata viata,  pana se termina
     praful de stele.

     Care interminabil se mai arata...

17 august 2013

Cabaretul cuvintelor


     Mi-au displacut mereu semnificatiile unor cuvinte. Mi-e frica de cuvantul niciodata. Niciodata nu am stiut la ce se refera acest niciodata, nu am putut sa vad inlauntrul lui, in miezul literei "o". Nu are limite, nu vad cat de departe poate duce. Dar ma sperie...

     "Nu vreau sa te mai vad niciodata!" sau  "Nu voi invata niciodata acest lucru!" sau  "Nu mi-ai aratat niciodata ca tii la mine!"

     Cel mai mult am fost ingrozita cand am stiut ca "Nu ne vom mai vedea niciodata!"

     Dar, niciodata sa nu spui niciodata!

     Pentru ca..."Niciodata nu te voi uita!" si "Niciodata n-am sa-ti uit sarutul!"

     Nu imi place intotdeauna niciodata, dar imi place cuvantul sarut. Sarutul e cel mai personal, poate crea o legatura intre doi oameni pe care actul sexual nu o poate echivala. Julia Roberts din Pretty Woman nu saruta pe gura din acelasi considerent. Sarutul e personal!

     Ador cuvantul magic. Magic e misterios, senzual, simplu si rafinat in acelasi timp. Nu stii la ce sa te astepti, dar stii ca e de bine.

     "O noapte magica"      "Un sentiment magic"

     Pana la urma, cuvintele au exact semnificatia pe care noi le-o atribuim, la fel cum doi oameni se pot uita la aceeasi opera de arta, vazand lucruri diferite.

     Cuvintele sunt Magice!

15 august 2013

Iubire gratuita


     Astazi am umplut sacul asteptarii
     si-al dorintei. L-am legat strans
     ca sa nu mai vad nimic din
     faramele acelea contagioase.
     L-am carat in spate primejdios
     o zi. A fost atat de greu...
     Si ma gandeam la ce oare
     imi foloseste? Era o greutate
     in spatele meu.
     Mi-am zis ca as putea sa-l
     ofer altcuiva, care ar sti
     ce sa faca cu el.
     Asa, nu s-ar irosi.
     O sa il las in gara, la asteptarea
     trenului. Voi scrie pe el:
     "IUBIRE GRATUITA".

     Sigur cineva il va vrea.
     Dar inainte de asta,
     il voi deschise si-mi
     voi arunca o ultima
     privire si o ultima sarutare
     asupra continutului.

     Ah, a venit vremea
     sa-mi umplu alt sac pe
     care sa-l port in spinare
     pana la lasarea altei
     zile.





  

13 august 2013

O intalnire


     Am intalnit-o intr-o zi tarzie de vara, pe la sfarsitul lunii august, cand soarele apunea plictisit, anuntandu-ne ca urmeaza sa-si traga sufletul o vreme. Stateam pe banca din curte, cu o tigara aprinsa in mana stanga, din care nu am tras decat de vreo doua ori, si ma gandeam la nesuferita aia de masina care nu mai pornea. Nu stiu ce avea, insa imi storceam creierul sa gasesc o solutie, sa o fac sa porneasca. Vroiam sa il rog pe Mihai, un prieten, sa o duca la un service auto.
     Nu cred ca am observat-o prima oara cand a trecut, dar cu siguranta am vazut-o a doua si a treia oara. Cred ca mi-a atras atentia faptul ca isi tinea capul plecat in timp ce mergea, lucru care mi s-a parut extrem de amuzant la momentul respectiv, si imediat mi-a scapat un mic hohot de ras. M-a auzit si imediat si-a ridicat privirea care m-a izbit. In afara de aceea privire goala, nu imi mai amintesc nimic legat de aparenta ei. Nu stiu cu ce era imbracata, cat de inalta si slaba era, nu stiu nici ce culoare avea parul, daca era blonda sau bruneta. Stiu sigur ca nu era o fetita, dar nici femeie.
     In schimb, ochii aceia lipsiti de viata s-au intiparit pe propria-mi retina. Acest contact vizual a tinut vreo cinci secunde, dupa care am spart gheata si am intrebat-o daca vrea o tigara. A acceptat fara tragere de inima, si, in timp ce fuma stangace, mi se zbateau in minte o sumedenie de intrebari ( Ce cauta pe aici? Cine era? De ce cu capul plecat? ).
     Dar nu am intrebat nimic. In secunda urmatoare i-am auzit vocea pentru prima data ( nu mai stiu cum era). Mi-a spus ca isi cauta locul, ca a plecat de acasa inspre ceva magic, care sa-i permita sa-si poarte parul pana la calcaie, si sa zboare, daca vreodata i se face pofta.

     " O tigara cu aroma de nuci nu ai?"

     Am zambit tamp...ce-o fi cu nebuna asta? Simtea ea ca e prin imprejurimi acel "loc" al ei. Despre ce vorbea? A continuat sa vorbeasca, iar eu eram categoric fermecat. ( E o nimfa cumva?).

     " Ei bine, locul acela nu-l pot vedea, insa stiu ca-l voi recunoaste. Nu e un sentiment efemer, evanescent, care se pierde...e locul in care tot ceea ce nu e posibil in lumea noastra devine posibil. Eu voi fi stapana propriului meu regat, unde tot eu voi fi sluga si bufon, alinare si iubire. Voi fi tot! Trebuie doar sa-l gasesc, crede-ma , nu am habar nu este. Dar il caut..." imi zise.

     Nu stiu ce anume m-a facut sa spun ceea ce am zis dupa ciudatul ei monolog, dupa prelegerea ei simpla si convingatoare. Parea rupta dintr-o poveste nemuritoare.

     "Te ajut eu sa gasesti locul acela! Stai putin sa-i dau un telefon lui Mihai sa-mi aduca masina si....te ajut!" Nu stiu ce am interpretat in zambetul ei. Da, "creatura" asta zambea incontinuu.

     A durat o secunda pana am mers in casa dupa telefon. M-am intors cat am putut de repede, dar nu mai era. Cred ca am asteptat-o ore intregi, pana s-a inserat de-a binelea, iar ziua urmatoare am luat-o de la capat.
     Am avut momente in care am crezut ca totul a fost doar in mintea mea, ca am avut halucinatii sau am innebunit de-a dreptul. Dar eu cred, totusi, ca am intalnit-o. Ce om ciudat! De-as putea sa-mi amintesc cum arata, as picta-o si m-as plimba cu poza ei prin toata lumea, doar ca sa o mai vad un minut. Poate a ajuns acum in locul magic despre care mi-a tot vorbit.  Poate se adanceste in iarba si se joaca cu picaturile de ploaie.

     Cine a vazut feminismul intruchipat...cu capul plecat si cu ochi izbitori, sa ma anunte si pe mine. Sigur e ea. Pana atunci, am sa o astept mereu.















5 august 2013

Pact cu Mine


     M-am rezumat la dulci amagiri alese
     Am vrut atat de mult sa nu-mi mai pese
     Sa ma-nalt as fi vrut, dar nu puteam
     Caci inainte sa ma ridic, cadeam...
     Mai repede ca un bolovan in mare,
     Mai repede ca o furtuna naucitoare.
     S-asa am ramas fara strop de culoare
     Fara pic de dorinta, numai paloare.

     Si, ca o salvare, am intalnit-o pe Ea.
     Prin sclipiri si ranjete se manifesta,
     Urme de ruj pe urechi mi-a lasat
     In orice moment asteptam un cuvant deplasat
                                          de la Ea

    "Fata proasta! aripi ai, dar ce sa faci cu ele?
     Le-ai distrus carand greutati...ai cautat Binele
     Care te-a furat sub o aparenta placuta !
     Nu mai cunosc decat o lumina tacuta
     Care nu-mi spune nimic."

     Mi-a promis un stol de fluturi care sa ma
     ajute in viata, o rochie de seara si
     un zambet nou.

     Nu mi-a cerut decat acel Gand care
     nu-mi dadea pace defel,
     ca sunt slaba credea.
   " In mainile mele va fi plastilina, vei vedea"
     imi tot spunea, spunea...

     Mi l-a furat cu greu si mi-a interzis
     sa-l mai vad vreodata, sa-l mai
     simt in vene sau in al meu cuprins.
     Sa ma las rugata de vreo soapta
     sau alintata de vreun vis.

     Si a placat. Undeva departe,
     inlauntrul fiintei mele, cu
     Gandul dupa ea...

    "De te vei apropia de al nostru
     loc, vei cadea intr-un abis fara pereche. "

     Dar macar acum pot sa zbor !