Dancing Queen, Dancing Life

     Am fost intr-o seara la Dancing Queen, primul meu spectacol de balet. Am urmarit cu sufletul la gura fiecare miscare a balerinului, uneori uitam si sa respir. Pentru ca viata lui Freddie Mercury pe propria-i muzica m-a sensibilizat si emotionat, m-a facut sa-mi pun numeroase intrebari despre viata, despre cum ar trebui sa o traiesc.
     Ce imi este permis sa fac de fapt? Cand ar trebui sa ma opresc pentru a nu fi mult prea tarziu?

     Vezi tu, viata este un mister total, continuu, iar acest lucru ne face sa incercam cu o incapatanare si o ardoare de nedescris sa deslusim misterul, sa il cunoastem cat mai bine. Dorinta de a intelege viata pe care o traim este ceea ce ne tine simturile "aprinse", "treze", ne face constienti de ceea ce suntem si ceea ce incercam sa fim. Viata: TRECUT-PREZENT-VIITOR. Un profesor de la Universitate ne povestea ca romanii si grecii din Antichitate nu se gandeau la viitor, nu exista acest concept, tocmai pentru ca nu-l cunoasteau. Viitorul era sumbru, macabru. De necunoscut.

   Continuand cu Dancing Queen, pot spune ca nu sunt bune excesele, dar sunt permise experimentele. Apoi, nu te crede stapanul lumii pentru mai mult de cinci minute, pentru ca s-ar putea sa ti-o "iei pe coaja" rau de tot. E permis sa gusti mierea, dar atat. Doar sa o gusti. Viata e imposibil sa cunoscut dintr-o data, ar trebui sa incercam o experienta de cunoastere prin pasi mici, cu rabdare si atentie, cu urechile ciulite ca sa nu pierdem esentialul.

     Si totusi, viata ti se arata in deplinatatea ei atunci cand treci prin ea fortat, de parca te-ar brusca taras un calau prin bezna. Desi e mai neagra ca smoala, viata are reguli bine stabilite. Ce ciudat! Incercam sa cunoastem ceva dupa proprile-i reguli, dar pe care le aflam in urma unor esecuri.

Astazi

 
     Astazi ma voi dezbraca de orgoliu si de mister, care vor cadea lin la picioarele mele. Nici macar cu picioarele nu le voi mai atinge, nu mai vreau vreo farama asupra mea; de aceea le voi ocoli fara a-mi arunca pivirea in jos. Voi privi drept inainte, cu incredere si curaj. In neantul viitoarei mele vieti. O viata noua, cu puternice note din cea veche, dar cu o aroma neasteptata, exotica. Imi voi desprinde parul, o sa scap pana si de elasticul rosu care imi aminteste de fiecare data ca sunt un copil. Nu voi mai plange zgomotos, ci imi voi lasa ochii sa se manifeste. Nu pot decat sa dea lacrimi, sunt ca niste munti care se speteaza sa tipe in zadar.
    Astazi, o sa stau intinsa pe covor si o sa fiu in stare sa vizualizez fiecare imagine importanta din fosta mea viata. Fiecare imi va ramane intiparita in minte, de parca mi-ar fi fost implantat un chip. Pentru ultima oara, voi putea simti mirosul unor oameni care stiu ca nu mai sunt pentru mine sau stiu ca nu mai miros asa in perceptia mea. Soarele o sa ma arda cel mai puternic, pana in maduva oaselor. Si in acelasi timp, o sa ma ploua si numai ploaia se va auzi. Nu va trece nicio masina. O sa inspir aer de viitor si o sa expir trecut dubios si neinteles. O sa respir prezent. O sa vad prin intuneric si o sa -mi curat pupilele de toate imaginile pe care le-au surprins si nu mi-au facut placere. Nu ma voi acoperi cu nimic.
     O sa arunc orgoliul si nesiguranta la gunoi si uneori ( in zi de sarbatoare), o sa-mi port iarasi misterul.
 
     Astazi o sa plec, spre un loc cu miros de iarba.

     Astazi !