12 noiembrie 2013

Ca un soare in luna decembrie


Toata lumea ma cauta
prin cele mai intunecate cotloane
sa imi arate ca visul nu
s-a sfarsit. Ba mai mult,
nici vis nu prea mai este.
Si abia asteapta sa imi puna
arii triste, sa ma intampine
cu muzica pe care m-am fortat
s-o uit. Oamenii astia vor 
sa-mi fure si ultima picatura 
de lacrima pe care sufletul meu 
ciopartit mai e in stare s-o produca.
Se hranesc cu obraji umezi
si cu inghitituri in sec.
Si imi invadeaza intimitatea,
imi vand iluminatori de inimi
pentru a ma lauda cu ea, 
insa nu vor decat sa-mi amintesc
ca am o inima goala si pala,
ca un soare in luna decembrie.
Pana si strazile comploteaza
impotriva fericirii mele, cu
frunzele cazute si adormite,
amintindu-mi de doua corpuri
adormite care plutesc in nimicnicia 
noptii. Trenurile si gara, zapada
si cafeaua amara imi rascolesc
simturile, iar si iar.
Lumea ma cauta; ma obliga
sa nu uit ceea ce urlu sa uit.






Trimiteți un comentariu