30 martie 2013

Wedding


     
     M-am trezit devreme, putin dupa rasaritul soarelui. Cel putin atunci am deschis ochii, dar am impresia ca nu am dormit deloc, pentru ca am auzit soapte, pasi la fereastra si am simtit o sarutare pe frunte. Aveam un adevarat gol in stomac, de parca toate emotiile s-au adunat si s-au hotarat sa ma puna la incercare prin niste adevarate unde, stomacul meu fiind locul de joaca al unor copii care vor sa se balaceasca. M-am trezit singura. El nu era langa mine de data aceasta. Cred ca l-am asteptat toata noaptea, locul lui a ramas intact. Nu faceam decat sa ii miros perna, in acest fel simteam ca e prezent. Insa, mi-a lasat un bilet (nu stiu cand) pe care scria: “Ne vedem maine in locul acesta”.

     Da, maine! O sa fiu aici negresit…apoi mi-a scapat un mic chicot de ras. Am vrut sa trag timpul inspre mine, sa vina odata momentele acelea importante cat mai repede, numai ca sa ajung la ziua de maine.

     Am facut o mica plimbare prin parc ca sa-mi fac ordine in ganduri si in stomac. Ah, emotiile astea nu mai pleaca. I-am trimis un sms in care l-am intrebat de ce facem asta, iar el mi-a raspuns “Din dragoste”. Absolut, din dragoste. Nunta e un simbol al dragostei. Nu e un act, nu e o incetare a iubirii si nici a vietii de dinainte. Desigur, incepe o noua etapa, dar una mult mai frumoasa, pentru ca asa vom alege noi.

     Apoi, am vazut doi batrani tinandu-se de brat si in secunda urmatoare m-am vazut pe mine. As fi vrut sa-i opresc, sa le marturisesc ca le venerez tinerea aceea de mana si ca ei sunt modelul meu, sunt unul dintre motivele pentru care am hotarat sa fac acest pas. Nu am facut-o, uneori e mai bines a traiesc cu ceea ce imi imaginez despre o persoana. Daca aflam ca s-au casatorit acum 2 ani si sunt la a treia casatorie?

     Rochia mi-a ales-o el. A venit intr-o seara la mine cu o cutie in care statea cuminte, simpla, alba, lunga. Mi-a spus ca nu si-a putut lua ochii de la ea din momentul in care a vazut-o, acest lucru aducandu-I aminte de mine. Demult, s-a mai gasit cineva de la care nu si-a putut lua ochii, aceea am fost eu. Stia ca trebuie sa existe o legatura intre noi doua. Aceea a fost cererea lui in casatorie. Au trecut trei luni de atunci.

     In sfarsit, l-am vazut. Era atat de caraghios in costumul acela inchis la culoare, cu parul lui care statea in toate partile, desi se observa o incercare de aranjare. Nu eram obisnuita cu el in acest fel si totusi, imi parea cel mai frumos barbat pe care-l vazusem. Era al meu. Ma simteam ca la prima intalnire.

     Mi-a spus ca sunt minunata si superba, m-a luat de brat si m-a condus pana la sfarsitul dragostei, unde vom fi inclestati intr-un mecanism de care nu vom avea timp sa ne plictisim vreodata. Ne vom arata unul altuia fiecare coltisor de suflet care mai are nevoie sa fie hranit si mangaiat. Vom fi primii la portile iubirii ( fara alte reguli) si ultimii care vor pleca din acel paradis.

     Am dansat fara sa tinem cont de trecerea timpului, de pasi sau de alti oameni din jurul meu. Am dansat cu privirea si cu gandul atintite asupra noastra, ne-am numarat lacrimile si ne-am sters obrajii cu buzele. Nu ne-am vorbit in tot acest timp. Nu ne-am vorbit pentru ca nu era nimic de spus in acele momentele si pentru ca nu aveam nevoie.

    Apoi, i-am zis ca vom imortaliza momentul numai pentru ca fata lui care se straduia sa para serioasa in costumul care nu i se potrivea. “O sa radem peste ani”.

     Si, exact cum mi-a promis, in dimineata aceasta m-am trezit in bratele lui, cu saruturi peste ochi si buze, peste obraji si brate. Erau aceleasi ca si in alte zile. Singura diferenta e ca ma vedeam cu el si la 70 de ani. Nu e nevoie de nimic altceva, numai de acest gand.

    Cu siguranta o sa vina intr-o zi acasa cu “un bebelus intr-o cutie”, spunandu-mi ca nu si-a putut lua ochii de la el.

28 martie 2013

Hartie



    Mi-ai fost ca un clopot de sticla in care ma adaposteam cand  ploua si cand tremuram de frica tunetelor. Oscilam intre a ma uita la pamantul negricios, ud sau la cerul care nu se mai vedea de valul ploii. Dar eu te-am ales pe tine. Pentru ca nu te uitai la mine chioras, nu zambeai ironic, nici nu ma judecai asa cum multi au facut. Tie iti puteam spune cele mai adanci temeri, umplandu-ti fiecare fila. Ai tinut minte date si intamplari care s-au stres complet din memoria mea. Ziua in care a venit sau a plecat.
    Suntem un mecanism perfect, un angrenaj care ar putea functiona nedisturbat continuu. In fata ta pot aparea goala sau ma pot dezbraca usor fara sa cunosc sensul rusinii, stiind ca nu iti lipseste rabdarea.
    Odata mi-ai sorbit lacrimile si le-ai ascuns undeva in tine. Stiu ca ti-am patat sufletul si ti-ai schimbat perspectiva asupra existentei, dar te-am anuntat din vreme ca acesta e pretul pe care il poti plati fiindca te-ai inhaitat cu mine. Stiu ca imi iubesti mainile si ca mori asteptand momentul in care le poti simti si mirosi. Te fac uman, caldura lor, culoarea...felul in care desenez literele.
    Esti alinarea din centrul pamantului si din inaltul norilor. Dar tu m-ai ales pe mine. Nu avem motive sa ne bucuram, dar ne bucuram pentru ca nu suntem singurii care traiesc o existenta confuza si care-si poarta cochilia in spate spre un loc care se vrea a fi mai bun. Meriti un prieten !

26 martie 2013

Nu au fost


    Nu au fost
    zile cu soare si
    nopti fara ploaie
    asa cum ne-am promis.

    Nici piesa aceea neuitata
    pe care mi-ai trimis-o
    prima data. Nu va mai fi.

    Numai o amintire
    din viitor.
    Cum ar fi fost daca...?

24 martie 2013

Femei si barbati


     

    Deosebiri de ordin social vor exista mereu intre femei si barbati, oricat am bate noi cu pumnu` in masa ca lucrurile au luat o alta intorsatura in ultimul timp. Da, s-au schimbat multe, femeile ocupa functii importante, dar pe care le-au obtinut fie muncind de zeci de ori mai mult decat un barbat, fie datorita unor…compromisuri.  “Femeile au acum aceleasi drepturi ca si barbatii”. Pana si afirmatia aceasta mi se pare discriminanta. La fel ca si faimoasa: “in spatele fiecarui barbat puternic sta o femeie si mai puternica”. De ce trebuie sa stea o femeie in spatele unui barbat? Puternica sau nu.  De fapt, nu suntem egali si trebuie sa mai treaca inca vreo 50 de ani ca sa scapam de mentalitatea pe care o avem cu totii, in mare parte.  Cand nu vom mai spune “ca si barbatii” .

   Cu siguranta ca au existat femei care au luptat pentru feminism, care s-au vrut puternice, insa acestea au aratat, de cele mai multe ori, o duritate care o intrecea pe cea a barbatilor, dandu-ne impresia ca numai in acest fel vor putea reusi. Din pacate,  era adevarat. Intrand in cusca leului, s-au transformat in lei (nu leoaice) pentru a putea supravietui.

   Ca nu apare nicio doamna in manualul de filosofie care sa trateze vreo tema nu e din cauza incompetentei sau a lipsei de inteligenta cum spuneau unii barbati, ci pur si simplu din cauza patriarhatului. Da, patriarhatul, creat de barbati, in care tot ei au pozitia dominanta in sistemele cultural si sociale. Uite ca am auzit de Simone de Beauvoire. Stiti cine e si in ce context am auzit de ea? Atunci cand l-am studiat pe faimosul Sartre, care a refuzat Premiul Nobel pe motiv ca nu doreste sa fie transformat intr-o institutie. Simone de Beauvoire a fost iubita acestui filosof francez.

   Si totusi, citind mai multe carti in care erau descrise viata unor femei, mi-am dat seama ca, de-a lungul timpului, femeile au avut mai multe responsabilitati decat barbatii si s-au dovedit mai puternice, in sensul de mai rezistente, perseverente.  Ma refer acum la romanul lui Margaret Mitchell, Pe aripile vantului. Nu e un roman de dragoste in primul rand, cum cred si au afirmat unii. Este un roman despre o societate dominata de barbati si care dispare, odata cu inceperea razboiului civil. Ei pleaca la razboi, iar ele raman cu rolul de mama, tata, femeie si barbat.  Fragmentul urmator descrie perfect rolul femeii de dinaintea razboiului.

    “Ellen nu ducea o viata usoara, nici fericita, dar nu se asteptase sa duca o viata usoara si, daca viata ei nu era fericita, asta era soarta femeilor. Lumea era a barbatilor si ea o accepta asa cum era. Barbatul era stapanul domeniului, femeia il administra. Barbatul isi atribuia tot meritul unei bune administratii, femeia ii lauda indemanarea. Barbatul mugea ca un taur cand ii intra o aschie in deget, femeia isi inabusea gemetele cand nastea, de teama sa nu-l stanjeneasca. Barbatii vorbeau urat si rastit si se imbatau des.  Femeile se prefaceau ca nu aud cuvintele urate si-I culcau pe betivi in pat fara o vorba de suparare. Barbatii erau brutali si vorbeau pe sleau.  Femeile erau intotdeauna bune, ingaduitoare si iertatoare.”

  Scarlett O`Hara, eroina romanului, este femeia care se razvrateste, care isi pune intrebari si refuza sa se supuna regulilor. Duce o viata grea in timpul razboiului, dar ajunge sa fie independenta, sa nu depinda de un barbat si in niciun caz sa fie sotia ideala acelor vremuri. Din acesta cauza, este aratata cu degetul si criticata, lucru care o lasa indiferenta, gustul libertatii fiind unul de neegalat.

  Asadar, e nevoie sa fim foarte atenti la felul in care functioneaza societatea, femeile sa isi ceara drepturile, iar multi dintre barbati sa nu mai aiba iluzia ca, fiind barbati, sunt mai puternici si mai inteligenti. Daca de-a lungul timpului doar ei au iesit in evidenta, este din cauza unui sistem care se pare ca a functionat foarte bine.

22 martie 2013

Dance me to the end of love



     A fost candva un timp in care simteam cum salta inima in mine. Era atat de copila, de dornica de "viata", de iubire, ca si mine, de altfel. Sau o vreme in care nu puteam sa dorm noaptea numai datorita unui simplu "noapte buna". Visam la acea privire hranitoare care mi-ar fi imblanzit salbatica inima flamanda, la acel sarut  care mi-ar fi lasat buzele sa arda cateva ore si pe care l-as fi simtit pana a doua zi. Visam la plimbari alcatuite din tineri de mana, crezand ca orice cuvant ar fi spulberat acest magic ritual.
     Apoi a venit o vreme in care mi-am dorit ore intregi de conversatie, nopti in care sa fiu tinuta in brate, mangaiata si sarutata cu patos, iubire, inocenta si pasiune adunate intr-o singura atingere. Vroiam sa ma aventurez pe taramul iubirii irationale, de neimaginat, sa adorm si sa ma trezesc in bratele cuiva. Am vrut sa mi se spuna "te iubesc".

     Am vrut multe. Si pe masura ce mi se indeplineau dorintele, apareau altele, mai simple sau mai complexe. Acum, inima mea nu mai bate atat de puternic, obrajii nu-mi mai ard la zambetul nimanui, nu mai simt amintirea vreunui sarut. Dar a venit timpul sa-mi doresc un "sunt aici". Si sa vad niste lacrimi care vor cadea pe fruntea mea. Da, omul e cel mai sincer atunci cand plage.
     A venit vremea sa cred ca cea mai mare si importanta afirmatie spusa de un barbat unei femei este "Dance me to the end of love"


20 martie 2013

Definitie


        A plecat mereu
        cu gandul la coroana
        aceea de flori,
        fara sa stie ca o tine in mana.
        Era la ea.
        Si, mergand, presara
        cate o floricica
        la fiecare rascruce
        pana nu a mai ramas nimic.

        O cauta mereu,
        gandul la coroana nu
        mai izbuteste sa plece.
        De-ar sti pe unde este,
        de-ar sti cand a vazut-o
        si atins-o ultima oara.

        Nu stie si nu realizeaza
        ca e in toata lumea
        rupta de proprile-i maini
        in mii de bucatele.

        Nu stie.

18 martie 2013

Astazi

 
     Astazi ma voi dezbraca de orgoliu si de mister, care vor cadea lin la picioarele mele. Nici macar cu picioarele nu le voi mai atinge, nu mai vreau vreo farama asupra mea; de aceea le voi ocoli fara a-mi arunca pivirea in jos. Voi privi drept inainte, cu incredere si curaj. In neantul viitoarei mele vieti. O viata noua, cu puternice note din cea veche, dar cu o aroma neasteptata, exotica. Imi voi desprinde parul, o sa scap pana si de elasticul rosu care imi aminteste de fiecare data ca sunt un copil. Nu voi mai plange zgomotos, ci imi voi lasa ochii sa se manifeste. Nu pot decat sa dea lacrimi, sunt ca niste munti care se speteaza sa tipe in zadar.
    Astazi, o sa stau intinsa pe covor si o sa fiu in stare sa vizualizez fiecare imagine importanta din fosta mea viata. Fiecare imi va ramane intiparita in minte, de parca mi-ar fi fost implantat un chip. Pentru ultima oara, voi putea simti mirosul unor oameni care stiu ca nu mai sunt pentru mine sau stiu ca nu mai miros asa in perceptia mea. Soarele o sa ma arda cel mai puternic, pana in maduva oaselor. Si in acelasi timp, o sa ma ploua si numai ploaia se va auzi. Nu va trece nicio masina. O sa inspir aer de viitor si o sa expir trecut dubios si neinteles. O sa respir prezent. O sa vad prin intuneric si o sa -mi curat pupilele de toate imaginile pe care le-au surprins si nu mi-au facut placere. Nu ma voi acoperi cu nimic.
     O sa arunc orgoliul si nesiguranta la gunoi si uneori ( in zi de sarbatoare), o sa-mi port iarasi misterul.
 
     Astazi o sa plec, spre un loc cu miros de iarba.

     Astazi !

15 martie 2013

Smells like weekend


    Hai sa uitam ca mai exista scoala, serviciu si responsabilitati, sa ne aruncam in pat atat de tare incat sa atingem tavanul si fiecare particula de praf sa danseze cu noi. Pe ritmuri de Slavonic Dance. Macar azi, hai sa ne punem visele intr-o cutie pe care sa o inchidem si sa o aruncam in mare. Hai sa ne bem idealurile pana la ultima picatura si sa ciocnic o ceasca de fin fiert pe varful celui mai inalt munte. Nimeni nu ne va sti acolo. Hai sa mancam inghetata la -10 grade C, sa ne purtam hainele de vara si zambetele de cand eram doar niste bebelusi. O sa imbratisam fiecare om pe care-l vom intalni, la fel ca si tipu` ala dintr-un video care avea o pancarta cu Free Hugs. O sa facem poze fiecarui cuplu de batrani care se tin de mana. Nu imi pasa, o sa dorm pe jos cu pisica ! Nu imi pasa, poate sa umple intreaga casa cu fire de par.
    Hai sa ne iubim in slow motion, sa-mi port parul desfacut pe umarul tau si pielea mea alba sa se potriveasca perfect langa pielea ta maslinie. Sa fim propriul nostru dans. Hai sa redevenim copiii care nu mai vroiau sa intre in casa decat atunci cand le era foame.

    Macar astazi. Pentru ca in curand vor reveni la zambetele formale si la seriozitate.

14 martie 2013

Piece by piece



     Sunt pierduta prin lumea aceasta pentru ca exist prin niste bucati de suflet care sunt instabile, care nu vor sa se intalneasca pentru ca le e frica sa nu devina o singura bucata, mai mare si mai puternica, care, la randul ei, s-ar intalni cu o alta asemenea bucata...si tot asa, pana s-ar reintregi sufletul. Si nu e simplu deloc, bucatile de suflet fug de mine, se ascund, iar eu sunt total dezorientata. Nu vreau decat sa am propriul meu suflet, singura mea avere.
     O bucata e la mine si mereu se plange de dureri de cap si de spate, chiar daca stie ca a fost "bruscata" si "batuta", iar eu cu greu am reusit sa o salvez. Atat de mult se zbate inlauntrul meu, incat am ajuns sa nu-i mai dau atentie, de teama ca intr-un moment de furie voi renunta la ea, o voi smulge si o voi arunca pe fundul celei mai adanci mari. Uneori ma intorc la ea si o mangai, o hranesc cu resturi de amintiri. Ii plac mult, crede ca sunt singurele care exista. Probabil ca a si uitat ca inainte nu era doar ea...ca nici nu exista ea, ca exista un El, un suflet. Sufletul meu. Atunci ma intreb...daca bucata de suflet din mine a uitat , celelalte isi mai amintesc? Sau mai simt ceva? Ele nu se plang de dureri?
      Ah, nu e corect ca parti din mine sa se afle la altcineva, altundeva, departe de mine...

12 martie 2013

E locul unde...


Pleaca, nu te mai intoarce,
nu privi iar inapoi.
Nu pasi cu frica la nesfarsit...
Si nu uita ca traiesti
in lumea ta,
pe care tu ai construit-o
si tu o controlezi.
Nu ea pe tine.

Pleaca spre iesirea pe care
o cauti cu gandul
de ani incoace.
Oare ce te-a oprit sa
te eliberezi?
Dute cu mintea-nainte
sa astepte in lasarea
serii, in noaptea
dinaintea zilei.

Si nu mai ezita, o
vei vedea si recunoaste.
Chiar daca nu stii cum
arata. E salvarea ta !
Si are o inima sfaramata...

10 martie 2013

Ai putea sa ma iubesti


                                Acum, sunt incolora
                                inodora sau insipida.
                                Nu imi poti spune
                                cum miros, ce gust am
                                sau ce culoare ai vrea
                                sa fiu
                                Nu ma mai poti picta
                                azi negru, maine rosu
                                poimaine alb.
                                Nu voi mai fi ba dulce,
                                ba amara pentru ca
                                asa imi ceri, nu voi
                                mai mirosi a vanilie
                                sau a lacrimioare.
                                Niciodata pentru tine.
                                Nu mai poti face asta
                                pentru ca nu mai ai cum,
                                pentru ca totul s-a epuizat.
                                Insa, exista un singur lucru
                                pe care l-ai putea face
                                si acesta, numai daca vrei.

                                Ai putea sa ma iubesti.

8 martie 2013

Ce m-a invatat Mama



 La 4 ani credeam ca - Mama ştie  tot.
La 8 ani - Mama stie  multe.
La 12 ani - Mama nu  stie tot.
La 14 ani - Mama mea  nu stie nimic.
La 16 ani - Mama mea ?  Ce stie ea ?...
La 18 ani - Batrana  asta a copilarit cu dinozaurii...
La 25 de ani - Posibil  ca Mama sa stie ceva despre asta...
La 35 de ani -Inainte  de a decide, vreau sa ma sfatuiesc cu Mama.
La 45 de ani - Precis  ca Mama poate sa ma îndrume...
La 55 de ani - Ce-ar  fi facut Mama în acest caz ?
La 65 de ani - De-as  fi putut să vorbesc despre asta cu Mama...

Tot ce am avut  vreodata nevoie sa invat, am invatat de la Mama.

M-a  invatat sa apreciez un lucru bun  facut: "Daca  tot va omorati, omorati-va afara! Abia am terminat  curatenia!"

M-a  Invatat religie:"'Roaga-te  sa iasa pata asta de pe  covor!!"

M-a  invatat logica: "Pentru  ca eu am spus! Si gata!"

M-a  invatat sa prezic viitorul: "Sa  folosesti mereu lenjerie curata, in caz ca vreodata ti  se intampla vreun accident"

M-a  invatat ironia: "Mai  plangi mult si atunci chiar o sa-ti dau un motiv sa  plangi!"

M-a  invatat sa fac economii: "Pastreaza  lacrimile pentru cand voi muri eu"

M-a  invatat osmoza. "Inchide  gura si ia si mananca!"

M-a  invatat contorsionism: "Mai  uita-te si tu de jur imprejurul tau...  "

M-a  invatat forta si vointa: "O  sa ramai la masa pana mananci  tot"

M-a  invatat meteorologie: "Se   pare ca a trecut un uragan prin camera ta!"

M-a  invatat masura: "Ti-am  zis de un milion de ori sa nu mai fii exagerat!"

M-a  invatat ciclul vieti:i "Eu  te-am adus pe lumea asta, si tot eu pot sa te si scot  din ea"

M-a  invatat sa modific tipurile de  comportament: "Nu te  mai purta ca taica-tau"

M-a  invatat invidia: '"Exista  un milion de copii pe lumea asta nu asa norocosi sa  aiba o mama asa minunata ca a ta  !"

M-a  invatat ventrilogia: "Nu-mi  raspunde inapoi! Taci din gura si spune: de ce ai  facut asta?''

M-a  invatat dontologia: Daca  inca o data mai vorbesti neintrebat, iti lipesc dintii  de perete!

M-a  invatat linia dreapta: " Iti  trag o palma de te indrepti  imediat"!

7 martie 2013

In cautarea mea


                        Hai sa depanam vise ! Incep eu !


    In fiecare noapte il visez. E un joc interesant si periculos in acelasi timp, plin de nimic, dar cu o multitudine de intrebari elaborate intr-un timp record. Stiu ca sunt multe, nici nu le pot numara, dar mai stiu ca am nevoie de una singura. De intrebarea care e si raspunsul. Uneori, sa  pui intrebari e mult mai dificil decat sa cauti raspunsuri. Am deslusiri ale visului in fiecare moment al zilei si niciodata pana acum nu i-am gasit finalul.
    Imi amintesc in fiecare seara de mainile lui care m-au prins de mijloc si m-au tarat spre un loc care se vroia a fi mai bun. Cred ca a obosit pana sa ajunga la destinatie, pentru ca mi-a bagat mana brusc in interiorul inimii, dar si-a scos-o la fel de brusc. Mult mai tarziu am aflat ca s-a speriat de bataile repezi ale acelui mic cord, nestiind cum sa ii faca fata. Oricum, si acum ma tot intreb: ce-o fi vrand sa faca? Dupa toate acestea, mi-a mangaiat mijlocul cu rabdare, fin, apoi din aratatorul lui a iesit un fir de lumina de culoare verde, care s-a incolacit in jurul meu. Asa l-am urmat orbeste. Multe nopti, mai ales pe ploaie si vant, cand era luna plina. Ciudat, dar singura figura de care imi amintesc e cea luminata de luna, care nu-mi spunea nimic.
    Intr-o zi ne-am oprit in fata unui copac imens din mijlocul nu stiu carei poieni care era in mijlocul nu stiu carei paduri. Eram in mijlocul nostru si ne vedeam cel mai bine. Cred ca ne era jena de ceea ce puteam fi, pentru ca nu ne-am uitat nicio clipa unul in ochii celuilalt. Nu mai stiu ce culoare au... A luat firul de lumina care stralucea mai puternic decat soarele insusi si l-a infasurat in jurul acelui copac. Atat.
    Visul mereu se opreste la partea aceasta si nu imi amintesc nimic altceva. Ma trezesc cu acea senzatie de goliciune care ma rascoleste inainte de rasaritul soarelui. Insa, stiu ceva; golul din interiorul meu e firul de lumina furat de el, iar eu il caut cu o rabdare disperata. Era palpabil, in vis era. Face parte din mine si e cheia...
     Pe unde-o fi padurea aia? Eu pe unde sunt? In noaptea asta cu siguranta o sa ajung mai departe in vis. Si cine stie, poate ii voi simti atingerea in inima mai puternic. Avea respiratie de tutun....iar firul acela era atat de fierbinte. Imi lipseste.

                              Gata, e randul tau !
 




6 martie 2013

Demascare

 
  Mi-am dat seama ca una dintre caracteristicile omului e sa isi puna o masca, sau mai multe, dupa caz. Fiecare o face, indiferent de inteligenta, de puterea de perceptie a lumii. Totusi, suntem obligati  "sa purtam" masti, numai asa putem trai in societatea actuala. Nu ma refer la faptul ca trebuie sa fim ipocriti, dar e extrem de greu sa fim noi cu adevarat in orice situatie intalnita. Tindem sa ne modelam dupa ceea ce se cere, din pacate. De fiecare data cand trebuie, ne lipim masca, asa cum lipim un pantof rupt; punand cat mai mult lipici, cat mai precis, ca sa nu se rupa pantoful prea curand, sa il mai purtam inca vreo luna...
    Insa, putem sa ne descotorosim de masca atunci cand suntem singuri( tare greu mi-e sa cred ca putem sa ne scoatem in totalitate masca in fata altui om, chiar daca am citi in el un avertisment de "totul e in regula, nu-ti fie teama sa fii Tu! " ), dar e dificil sa o dezlipim dupa ce am lipit-o cu meticulozitate. Din aceasta cauza, unii oameni renunta sa o mai dezlipeasca si sa o lipeasca iarasi. Pentru ca e dureros, si ne ia timpul pretios. Si desigur, pentru ca mereu alegem calea cea mai usoara.
    In acest fel, omul nu mai este abil in a-si pune o masca, se pricepe si sa o poarte, uitand de adevarata lui fata. Dar uneori i se face dor de ea. Si o cauta, incearca din rasputeri sa o gaseasca, nestiind  de multe ori ceea ce cauta de fapt. Nu stiu cat de tristi sau fericiti ne simtim cu mastile noastre, asta depinde de fiecare om. Stiu insa ca e greu sa te gasesti pe Tine in jungla asta a mastilor. Greu, dar nu imposibil.

   Tu cate masti ai?
 

3 martie 2013

Multifunctionali



        Momentul in care m-am
        urcat pe scara vietii ca sa
        mangai luna mi-a aratat
        ca orice se poate.
        Se poate orice...
        Poti sa zbori daca
        vrei. Daca vrei numai.
        Poti sa iubesti cu ochii
        sau cu inima in acelasi timp.
        Poti sa fii acelasi sau
        sa te reinventezi mereu.
        Poti fi zanatic si sa
        vezi zane.
        Sa fii limitat si
        sa vezi numai zmei.
        Se poate orice...

        Poti fi atat de fierbinte
        incat sa incalzesti soarele,
        sa topesti pamantul si
        sa te afunzi in miezul lui,
        sa dansezi cu lava,
        sa iti fie frig fiind
        inconjurata de ea.

        Poti avea un nou
        inceput in fiecare zi
        si poti sa ii pui capat
        cand vrei.
        Poti sa dormi ziua
        si sa traiesti noaptea.

        Dar ce trist, putem
        atatea si totusi ne
        plangem de nimicnicia
        noastra !
        Suntem oripilati ca
        poate sa ne doara, dar
        nu ne dam seama
        ce exista dincolo de
        acest simtamant.

        Suntem singuri, dar
        putem atatea.
        E minunat si
        trist in acelasi timp !












2 martie 2013

Creatie



   " Peste sase luni avea sa nasca. Ceea ce fusese la inceput o singura celula, apoi un ciorchine de celule, un saculet de tesuturi, un fel de vierme, un viitor pestisor cu bronhii, se agita acum in ea si avea sa devina intr-o buna zi un om- un om in toata firea, care va suferi si se va bucura, va iubi si va ura- un om cu gandurile, amintirile si fantezia lui. Iar ceea ce fusese o picatura gelatinoasa avea sa-si inventeze un Dumnezeu si sa-l adore; ceea ce fusese un fel de pestisor avea sa creeze si, dupa ce va crea, sa devina un camp de lupta, pe care se vor infrunta binele si raul; ceea ce traia orbeste in ea ca un vierme parazitar avea sa priveasca la stele, sa asculte muzica si sa citeasca versuri. Un lucru se va transforma intr-o fiinta, o gramajoara de materie va deveni un corp omenesc, o minte omeneasca. In trupul ei se desfasura uluitorul proces al creatiei; Marjorie insa nu era constienta decat de boala si extenuarea ei; misterul creatiei reprezenta doar oboseala , uratenie si o neliniste permanenta in privinta viitorului."

Punct contrapunct de Aldous Huxley

1 martie 2013

Promit



    Promit ca am sa sterg cu o carpa fiecare firicel de lacrima care s-a adunat pe tavanul singuratatii si disperarii. Am sa-ti scot numele din minte si-am sa-l inec in oceanul din suflet pe care l-am strans zi de zi pana acum. Promit ca voi uita de fiecare moment care a ramas intiparit pe zidurile noptii, si care a devenit sacru. Am sa le desacralizez, pe fiecare in parte, cu o rabdare nemaiintalnita. Am sa-ti spanzur mirosul si roua de pe ochi chiar de propriu-ti fir de par. Promit ca voi fi fara de mila ca sa ma recuperez pe mine.
    Am ramas undeva in trecut, neclintita si fara de viata. Promit ca am sa ajung la Mine si am sa ma reiau de unde m-am pierdut. Promit ca voi invata sa iubesc. In fiecare zi, de acum incolo.