Remember

      Au învățat să iubească pe când soarele le mai înnegrea pielea și le oferea apusuri de a căror măreție se simțeau înfricoșați. Pe când nisipul mai putea să fie călcat de tălpile goale și marea primea să rămână cortina lor. Lui îi plăcea să o privească pe furiș, să-i observe orice gest grațios sau stângaci, îi dădea de înțeles că nu s-ar putea simți mai îndrăgostit de micile ei momente. Ea nu se gândea la nimic, pentru că așa a învățat că este mai bine, să nu fie logică, ci să se lase condusă de spiritul neînfricat al valului. Vârsta inocenței. Mâncau în pat și se uitau la filme în fiecare după-amiază, discutau pe seama lor și nu de puține ori au ajuns să se contrazică atât de puternic, încât au jurat amândoi că o să fie sfârșitul. Se împăcau la fel de repede precum începea cearta, dar contrazicerile nu se opreau.
     Ei îi plăceau serile în care, după ce se jucau în mare, mergeau la o terasă unde se cânta muzică latină și dansau. Cu părul și cu hainele ude, dar așa erau ei, făceau exact ceea ce simțeau.La început dansau sfios, însă, pe măsură ce li se usca părul și își șopteau fel și fel de cuvinte, corpurile lor se unduiau lin pe notele muzicii și veselia locului. El o numea prințesă în italiană, mai ales în momentele în care o învârtea și îi mirosea părul îmbibat de nisip. Dansul acesta din fiecare seară era preludiul pentru momentele din noapte în care făceau dragoste cu nesaț și nepăsare pentru ziua de mâine. Se sărutau lung și își simțeau fiecare cută a trupurilor, până ajungeau să se contopească. Uneori, își așeza capul pe abdomenul ei, mângâindu-i alunița de pe sân și îi spunea prințesă. Vocea lui în acele momente îi părea pură poezie.
     Deși s-au iubit câteva zile la rând, nu au vorbit niciodată despre eventuale planuri de viitor, tocmai pentru ca acest subiect le-ar fi putut strica cheful de viață și de cunoaștere. În schimb, au permis să le curgă gânduri despre existență și moarte, să-și vorbească despre frici și idealuri. Acum, fiecare este undeva, iar zambetele continuă să apară când își amintesc de tălpile goale prin nisip și de cum totul s-a desfășurat atât de natural.   Principessa

You and I

Nu poti sa spui ca nu am incercat

zi dupa zi sa ne iubim cu-adevarat.

cu vorbe sacre si tineri de mana,

pe care nimeni nu putea sa le rapuna.

Nici lacrimile de vara tarzie

care-ti faceau draga privire sa-nvie.

 Totul era pentru mine. Ca eu

sa retin acel chip colosal, 

si din privelistea brazilor, si dintr-un 

nor abisal.

Sa ma gandesc intruna la acel verde fatal...

Stiu, nu e nimeni vinovat, 

pentru ca noi am incercat, 

am incercat...

Sa cucerim intreg pamantul, 

sa cucerim si gandul....

sa numaram fire de nisip si picuri de ploaie

cu randul.

Nu poti sa spui ca nu am incercat

sa ne iubim cu-adevarat!

Suntem coautori...

Suntem coautori a unei imperfecte opere,

care nu ne mai transmite nimic si

nu ne mai misca simturile cum obisnuia.

Dar e muza noastra, nu putem fara ea,

datorita ei existam impreuna, desi trisam

timpul numai ca sa i-l acordam Ei.

O respiram si suntem dependenti de ea

la fel ca si o caprioara care bea cu patos

apa rece de la izvorul din mijlocul padurii.

Ne-am unit si am creat amintiri memorabile,

ganduri palpabile si am scorminit pana

la sange dupa gesturi care au fost demult

uitate. Le-am adus pe lume cu greu,

le-am pierdut pe drum, am plans si ne-am

batut pentru ele, fara sa intelegem ca

sunt ale noastre si nimeni nu poate atenta

la ele, nu ni le poate lua.

Nu intelegem de ce continuam, insa

stim sigur ca nu ne putem opri din

amagitorul obicei care a devenit viata noastra.

Functionam in acest fel numai impreuna,

niciodata separati.

Desi te schimb de mai multe ori pe an,

ramai in aceeasi masura puternic si fragil.

Iar eu, desi ma schimb odata cu trecerea

timpului, sunt aceeasi inocenta.

Suntem impreuna ca sa nu il lasam sa moara!

Unde gandul nu mai e

     Nu pot sa dorm! Insomniile care ma acapareaza noapte de noapte mi-au dat "lumea" peste cap, deoarece orice forma de lumina imi provoaca somnolenta. In schimb, apusul soarelui imi trezeste simturile si vitalitatea, devin energica si plina de viata; imi pun intrebari si caut raspunsuri. Noaptea e muza mea! Sau a fost un timp. Cateodata, tot ce vrei e sa fii in pas cu normalitatea, sa lasi orele noptii sa treaca peste tine dormind, si nu meditand la nemurirea sufletului.
     Desi ma simt obosita, nu pot sa-nchid ochii mai mult de un minut fara sa-mi apara in minte franturi din momente grozave, sau chiar groaznice din viata mea. Cineva spunea odata ca ne aducem aminte de oameni si momente care ne-au marcat, fie negativ, sau fie intr-un mod pozitiv. Acest lucru mi se intampla acum. Imaginea bunicului meu murind, a trupului care s-a cutremurat in spasme, chiar si numai pentru o secunda, bunica mea tipand si tragand de corpul neinsufletit. Cred ca a ratat esentialul. De ce nu lasam oamenii sa moara? Eram pietrificata si fascinata in acelasi timp de acea dovada a trecerii in nefiinta....

     Imediat, placerea cu care citeam ultimul volum din Harry Potter. Desi trebuia sa invat la romana, nu ma puteam desprinde de carte, eram lipita cu mintea si cu sufletul. Aveam cea mai frumoasa senzatie si cel mai adanc sentiment de siguranta atunci cand eram prinsa in lectura acestor carti. Uitand acel moment, ma gandesc ca am devenit tot mai rigida cu trecerea timpului...

     Ah, vara la Bihor! Primul baiat de care m-am indragostit. Imi amintesc zambetul si inocenta din ochi, plimbarile si privirile pe furis. Momentul de ramas bun. L-am tinut in suflet mult timp, mi-e atat de greu sa scot oameni din viata mea, viata mea insemnand de fapt inima mea.

     Nu se numeste atunci vis cu ochii deschisi? Doar ca al meu e cu ochii inchisi, chiar daca nu dorm. E din cauza licorii magice, cu miros de cald si gust amar. Dar si a asternuturilor. Au un miros care-mi trezeste simturile, am impresia ca e motivul amintirilor care-mi apar si dispar intr-un mod dubios. Miros a amintire...

     Totusi, cea mai buna modalitate de a scapa de acest miros persistent ar fi pur si simplu sa-l inlocuiesc.

Nu au fost

    Nu au fost

    zile cu soare si

    nopti fara ploaie

    asa cum ne-am promis.

    Nici piesa aceea neuitata

    pe care mi-ai trimis-o

    prima data. Nu va mai fi.

    Numai o amintire

    din viitor.

    Cum ar fi fost daca...?

In cautarea mea

                        Hai sa depanam vise ! Incep eu !


    In fiecare noapte il visez. E un joc interesant si periculos in acelasi timp, plin de nimic, dar cu o multitudine de intrebari elaborate intr-un timp record. Stiu ca sunt multe, nici nu le pot numara, dar mai stiu ca am nevoie de una singura. De intrebarea care e si raspunsul. Uneori, sa  pui intrebari e mult mai dificil decat sa cauti raspunsuri. Am deslusiri ale visului in fiecare moment al zilei si niciodata pana acum nu i-am gasit finalul.
    Imi amintesc in fiecare seara de mainile lui care m-au prins de mijloc si m-au tarat spre un loc care se vroia a fi mai bun. Cred ca a obosit pana sa ajunga la destinatie, pentru ca mi-a bagat mana brusc in interiorul inimii, dar si-a scos-o la fel de brusc. Mult mai tarziu am aflat ca s-a speriat de bataile repezi ale acelui mic cord, nestiind cum sa ii faca fata. Oricum, si acum ma tot intreb: ce-o fi vrand sa faca? Dupa toate acestea, mi-a mangaiat mijlocul cu rabdare, fin, apoi din aratatorul lui a iesit un fir de lumina de culoare verde, care s-a incolacit in jurul meu. Asa l-am urmat orbeste. Multe nopti, mai ales pe ploaie si vant, cand era luna plina. Ciudat, dar singura figura de care imi amintesc e cea luminata de luna, care nu-mi spunea nimic.
    Intr-o zi ne-am oprit in fata unui copac imens din mijlocul nu stiu carei poieni care era in mijlocul nu stiu carei paduri. Eram in mijlocul nostru si ne vedeam cel mai bine. Cred ca ne era jena de ceea ce puteam fi, pentru ca nu ne-am uitat nicio clipa unul in ochii celuilalt. Nu mai stiu ce culoare au... A luat firul de lumina care stralucea mai puternic decat soarele insusi si l-a infasurat in jurul acelui copac. Atat.
    Visul mereu se opreste la partea aceasta si nu imi amintesc nimic altceva. Ma trezesc cu acea senzatie de goliciune care ma rascoleste inainte de rasaritul soarelui. Insa, stiu ceva; golul din interiorul meu e firul de lumina furat de el, iar eu il caut cu o rabdare disperata. Era palpabil, in vis era. Face parte din mine si e cheia...
     Pe unde-o fi padurea aia? Eu pe unde sunt? In noaptea asta cu siguranta o sa ajung mai departe in vis. Si cine stie, poate ii voi simti atingerea in inima mai puternic. Avea respiratie de tutun....iar firul acela era atat de fierbinte. Imi lipseste.

                              Gata, e randul tau !
 

Mi-e somn

     Nu pot s-adorm cand

     ma gandesc la tine.

     Nici timpul nu m-ajuta

     nici scoala care incepe maine.

     Numai amintirea vaga a ochilor tai

     reuseste sa ma tina treaza

     in noaptea asta care nu mai sfarseste.

     Mi-e dor sa nu-mi mai fie dor

     de tine.

     As putea sa dorm

     fara nicio grija noapte de noapte

     daca nu as mai cunoaste nimic,

     dar nimic legat de existenta ta.

     Mi-e somn, dar nu pot sa dorm.

     Nu pot sa dorm si nu mai simt

     gustul linistii, nu mai stiu

     cum miroase cafeaua dimineata.

     Pentru ca o beau mereu

     si mereu miroase la fel.

     Il astept pe Mos Ene.

     Mi-e somn si vraja incepe sa se rupa.

     Mi-e somn si...noapte buna.

White Nights

        Se aud in noapte care trase
        peste pietrisul sarac.
        Si nu mi-e frica,
        gandul la tine iar ma poarta,
        iar ma cuibaresc in bratele tale imaginare.
        Trupul tau e atat de fierbinte, il simt !
        chiar si fara sa existe langa mine.
        Nu e cine sa ma aline, pentru ca
        nu e.
        Numai amintirea dureroasa
        si imaginatia mea bogata ma mai scapa
        de framantatul dor de tine.
        Esti aproape cu sufletul, ma cuprinzi
        strans si soptesti ceva,
        ceva ce nu aud si nu inteleg.
        Sunt numai pentru atingerea ta.
        Care ma face sa aburesc ca o paine calda.
        Uneori am impresia ca pot fi fericita
        numai cu asta.
        Si astept lasarea serii peste tot ce ne-nconjoara
        ca sa te mai pot strange, saruta si mirosii,
        ca sa-mi mai las inca o lacrima pe pieptul tau.
        Asa e in fiecare noapte.
        Strang perna in brate si te visez altfel decat
        o faceam in noaptea precedenta.
        Insa, imi lipsesti tu cu adevarat,
        cu a ta caldura in brate si in buze
        pe gatul meu, cu mana in parul tau adevarat.
        Imi lipsesti. Si cu acest lucru simt
        ca lipseste o parte din mine, din
        ceea ce ar trebui sa fiu EU.
        Sunt incompleta.
        Sunt fara tine, fara de tine, de mine,
        de noi, de tine, de mine, de noi....






     

Fara el

Cu o floare prin geanta uitata,

Se plimba prin oras cu o privire crispata.

Inca il mai cauta si inca-l mai vrea,

Sufletul ii este strans intr-o curea.

Cat a trecut...nici nu mai stie.

Dar e cert, de cand a plecat

      nu se mai simte vie.

Nu mai stie sa zambeasca, sa iubeasca...

Nu mai stie cum sa traiasca

Fara el. Inima-i mai bate si acum

Gandindu-se la ei. Sa il uite? Nicidecum.

Cand inca mai simte atingerea lui

Si se cutremura: Ah, buzele lui...

Si peste tot il cauta cu privirea,

Nu se poate abtine, e mult prea dulce amintirea

Si prea amara in acelasi timp

Deja s-a scurs alt anotimp...

Fara el. Il vrea in fiecare clipa.

Tone de frig in fiinta-i se tot infiripa...

Si stie ca nu se mai poate. Dar spera.

Chiar daca cu intreaga lume dispera.

Pentru ca e fara el.