Acasă

     A trecut ceva timp de când nu am mai fost acasă. Cheie nu mai am de mult, dar nu m-a deranjat să aştept până a venit cineva să-mi deschidă. Era bine, era însorit, iar tăcerea  cu care mă obişnuisem în copilărie mi-a intrat treptat în piele, apoi a trecut în muşchi şi oase. Uşa de la camera mea era închisă. De când am plecat, nu a mai intrat nimeni acolo, ai mei au dorit să rămâne intactă, ca nu cumva să fie alterată vreo părticică din mine.
     "Dar am pierdut cheia!" le-am zis. "Nu-i nimic, facem o altă cheie!".
     În timp ce o priveam, îmi trecea prin minte că e aceeaşi cheie, reînoită. Depinde de câte ori o voi folosi, în funcţie de asta se va uza.
      Camera mea a fost exact cum am lasat-o, cu sutele de carţi împrăştiate, cu patul nefăcut de unde se putea observa cearceaful pe jumătate jos. Însă, lipsa mea a adunat multă mizerie şi praf. Mă durea camera...Trebuia să fac Curăţenie. Am schimbat aşternuturile care miroseau a el şi le-am băgat la spălat. Izul impregnanat de acea combinaţie de tutun şi transpiraţie nu mai era un capriciu.  Am tras draperiile şi m-am văzut pe mine uitându-mă pe fereastră. Am deschis geamul şi am aerisit încăperea, am aşteptat un timp în care toate acele mirosuri au fost înlocuite cu altele noi. Am măturat praful care colcăia de secole, chiar şi pânzele de păianjen de pe pereţi. Cumva, trebuia să curăţ zidurile şi uşa, să le frec bine cu o cârpă, pentru că ele ştiu cel mai bine că a existat iubire. Am rearanjat hainele în dulap, iar pe cele pe care ştiam că nu le voi mai purta, le-am aruncat. Am oferit un alt sens şi o altă viziune carţilor de care nu s-a atins nimeni. Într-un final, am făcut o baie lungă care să dizolve tot praful pe care l-am purtat şi inhalat de-a lungul timpului.
     Gata, e curat. Străluceşte chiar. Nu rămâne decât să mă odihnesc în patul meu cu alte aşternuturi, iar de mâine să încep o altă zi de care să mă bucur. Ce bine e acasă...! Cum e un vers din Pink Floyd:
"Open your heart. I`m coming home."

Târziu

     Acesta este un post despre fericire şi alte lucruri imposibile.

     E tristă chiar şi atunci când se trezeşte, înainte să se dezmeticească din reveria în care somnul a aruncat-o cu ore în urmă. A ascultat de atâtea ori Nothing Compares 2 U  de la Sinead O'Connor, încât a ajuns să stea toată noaptea trează şi să-şi găseasca diferite activităţi care o ajută să uite de viaţă. Dar nu ştie ce face de fapt, nu ştie nici măcar ce vrea.
     Vrea să fie fericită. Dar vrea ca fericirea să fie mai mult decât un cuvânt, mai mult decât o clipă sau un gest, ceva care să dureze. O eternitate? S-a săturat să sape în interiorul ei şi al altor oameni pentru nişte fărâme de magie evanescentă, să găsească tăcere în locul aşa mult promisului aur. Sau indiferenţă. Se pare că cele mai însufleţite si puternice sentimente se "spală" cu duşurile reci ale indiferenţei...până la urmă. Şi se gândea la acest aspect exact când....Pearl Jam.

Don't feel like home, he's a little out...

And all these words elope, it`s nothing like your poem

Putting in, inputting in, don`t feel like methadone

A scratching voice all alone, there's nothing like your baritone

It`s nothing as it seems, the little that he needs, it's home

The little that he sees, is nothing he concedes, it`s home

       Ce poate să-i spună despre ea tipului ăluia cu ochii albaştri, împreună cu care se va bucura de un pahar cu vin intr-o seară târzie? Ea urăşte oamenii "perfecţi", aparent fără vreo piedică care să stea în calea viitorului lor, care îşi pot urma visul cu uşurinţă, tocmai pentru ca în cazul ei nu e deloc uşor. Iar el pare exact genul ăsta.

      Cu siguranţă nu îi va spune că, de ceva timp, suferă de un blocaj mental care nu îi permite să se bucure de lucrurile mărunte pe care natura le oferă şi care o face imună la o posibilă nouă îndrăgostire. Sau că ochii lui frumoşi nu înţeleg că în ochii ei se află de fapt tristeţe, aşa că ar face bine să înceteze să mai vorbească cu atâta pasiune despre ultima carte pe care a citit-o. Ah!! Vrea să ştie ce trupe o dau pe spate? Care e filmul ei preferat? Da, poate să răspundă la orice întrebare, dar va transmite exact nimic. Pentru că e impregnată cu tristeţe, iar el nu este capabil să observe acest lucru. Ştii, e atât de uşor să vorbeşti şi să nu spui absolut nimic în acelaşi timp.

Îmi place să fumez pentru gestul în sine, filmul meu preferat e Eternal Sunshine of the Spotless Mind, deşi mor după Good Will Hunting, una dintre cele mai mişto cărti a fost Maestrul şi Margareta, trupa mea preferată e Pink Floyd, citesc poezii, stau la cămin, merg la teatru,îmi plac pisicile, port rochii şi zâmbesc frumos, îmi stă superb în roşu, ar trebui să mă vezi...mda, nu-mi plac florile, bla bla bla. A fost o conversaţie interesantă, ar trebui să mai repetăm momentul.

        

Anul ăsta m-am nascut într-o duminică...

     Acum 20 de ani, după câteva luni în care am fost o celulă, apoi un ciorchine de celule, un săculeţ de ţesuturi si ceva care arăta ca un peşte cu bronhii, am Apărut. Am apărut după ce în corpul mamei s-a desfăşurat procesul uluitor al creaţiei. M-am arătat într-o lume materială mai mare decât interiorul unui uter oarecare .Am deschis ochii şi am respirat la fel ca oricare nou-născut, fără intenţii benevole, udă şi murdară, goală şi speriată. Presupun că era prea mult pentru mine. De atunci, am fost "condamnată la libertate". Eram un ghemotoc de om, ceea ce fusese înainte o masă gelatinoasă- şi aveam să devin într-o zi un om în toată firea, cu gânduri şi sentimente, cu trăiri şi dorinţe, ce avea să iubească, să greşească şi să regrete, apoi să o ia de la capăt.
     Şi iată-mă! Omul de care spuneam. În ultimul timp, mi-a plăcut să cred ca fiecare an care a trecut mi-a adus o doză de experienţă într-ale vieţii, dar acum ştiu ca o primeşti oricum, chiar dacă nu o vrei, că poate te-ai hotărât să mai rămâi copil o vreme. Şi nu e pe gratis, trebuie sa dai ceva in schimb, o bucăţică din tine, de preferat. E ciudat cum e din ce în ce mai greu să scrii despre perioade care s-au închis precum nişte cercuri elegante, care nu te mai lasă să scoţi la iveală ceva care se vrea a fi o poveste frumoasă. Uneori ai vrea să scrii iar după dictare, exact cum faceai în primul an de şcoală. Punct. 
     Alineat. Cu câteva zile înainte să împlinesc vârsta la care cică trăieşti intens "fără griji şi fără bani", mă gandeam la felul în care s-a desfăşurat anul premergător, la toate alegerile pe care le-am facut, conştientă cu adevărat sau nu, lucrurile la care am cugetat.
     Titlu.
      Cu liniuţe. 
     -am încercat să fug de ceea ce eram cu adevărat, iar în felul acesta mi-am creat o cărare presărată cu petale de minciuni. Se pare că cea mai bună minciună e cea pe care o cultivi pentru tine însuţi. dar chiar şi asta are picioare scurte, mai ales când te sufocă de-a dreptul. în felul acesta, m-am întors exact de unde am plecat, şi am început o altă călătorie presărată cu carţi. Semnul exclamării.
     -când schimbi mediul de viaţă, oamenii apar ca şi ciupercile după ploaie. Unii sunt otravitori, alţii se usucă  din cauza soarelui la fel de repede cum au apărut. am cunoscut foarte mulţi oameni în ultimul an, care m-au ajutat să-mi confirm sentimentul de apartenenţă care nu-mi dădea pace. e fascinant să fii în preajma celor alături de care simţi că aparţii. la fel de fascinant este să ştii că ai un prieten pe care te poţi baza.
     -am ajuns la concluzia că sunt un om care se hrăneşte cu dragoste, de peste tot. aşa funcţionez, n-ai ce să faci.  deci acţionez în cauză, "cultiv" dragoste de unde pot, precum o albină cultivă polen. Puncte-puncte. Puncte de suspensie.
     -nu am realizat mare lucru, dar nu am încetat să cred şi să sper ca voi face ceva care-mi va aduce mulţumirea permanentă, ca să nu spun...fericirea. Trebuie doar să mai treacă timp, să culeg puţin câte puţin, să scap de frici şi să îmbraţişez curajul. până la urmă, e ceva înţelepciune în "one year older, none the wiser". Semnul întrebării.

     În fiecare an am simţit că am renăscut într-un fel sau altul, de parcă s-a şters totul cu o radieră uriaşă, iar eu aveam puterea să reiau orice capitol din viaţa mea de la 0.
     Anul ăsta m-am născut într-o duminică. Paranteză.

Celestial Dreams

    Te visez sub o ploaie de vara,

     intr-un zambet la gara,

     peste rochia mea de seara.

     In iarba cea lina

     alaturi de pielea mea fina,

     langa moara ce este

     dintr-o alta poveste.

     Te visez adesea adancit in ganduri

     sau asternand randuri

     pe foi de sticla dura,

     ochii tai-s de mura...

     Dar ai o alta alura

     cand ma cuceresti.

     Iar eu...

     visez ca ma visezi

     in timp ce te visez,

     si nici nu realizezi

     cat de frumos e

     Totul...

   

Insomnie

     Vai, dar cine sunt?

     Respir, mananc in fiecare zi,

     traiesc si ma uit in oglinda

     la propria-mi fata, uneori mai

     schitez un zambet.

     De ce ma vad si sunt constienta de

     chipul meu, de faptul ca urmez

     acelasi curs pe care l-au urmat

     milioane de oameni inaintea mea

     si pe care il vor urma multi altii dupa mine?

     Imi ridic bratul in aer si ma minunez

     ca pot sa fac acest lucru.

     Ma uimeste si ma sperie totodata propria-mi

     existenta a carei esenta nu o cunosc.

     Nu fac decat sa traiesc, punandu-mi

     intrebari. Si iubesc. Da, iubesc.

     Oare de ce iubesc? Si de ce exista "iubesc"?

     Totusi, cine sunt? Si de ce?

Pact cu Mine

     M-am rezumat la dulci amagiri alese
     Am vrut atat de mult sa nu-mi mai pese
     Sa ma-nalt as fi vrut, dar nu puteam
     Caci inainte sa ma ridic, cadeam...
     Mai repede ca un bolovan in mare,
     Mai repede ca o furtuna naucitoare.
     S-asa am ramas fara strop de culoare
     Fara pic de dorinta, numai paloare.

     Si, ca o salvare, am intalnit-o pe Ea.
     Prin sclipiri si ranjete se manifesta,
     Urme de ruj pe urechi mi-a lasat
     In orice moment asteptam un cuvant deplasat
                                          de la Ea

    "Fata proasta! aripi ai, dar ce sa faci cu ele?
     Le-ai distrus carand greutati...ai cautat Binele
     Care te-a furat sub o aparenta placuta !
     Nu mai cunosc decat o lumina tacuta
     Care nu-mi spune nimic."

     Mi-a promis un stol de fluturi care sa ma
     ajute in viata, o rochie de seara si
     un zambet nou.

     Nu mi-a cerut decat acel Gand care
     nu-mi dadea pace defel,
     ca sunt slaba credea.
   " In mainile mele va fi plastilina, vei vedea"
     imi tot spunea, spunea...

     Mi l-a furat cu greu si mi-a interzis
     sa-l mai vad vreodata, sa-l mai
     simt in vene sau in al meu cuprins.
     Sa ma las rugata de vreo soapta
     sau alintata de vreun vis.

     Si a placat. Undeva departe,
     inlauntrul fiintei mele, cu
     Gandul dupa ea...

    "De te vei apropia de al nostru
     loc, vei cadea intr-un abis fara pereche. "

     Dar macar acum pot sa zbor !



   
   
   

   

In cautarea mea

                        Hai sa depanam vise ! Incep eu !


    In fiecare noapte il visez. E un joc interesant si periculos in acelasi timp, plin de nimic, dar cu o multitudine de intrebari elaborate intr-un timp record. Stiu ca sunt multe, nici nu le pot numara, dar mai stiu ca am nevoie de una singura. De intrebarea care e si raspunsul. Uneori, sa  pui intrebari e mult mai dificil decat sa cauti raspunsuri. Am deslusiri ale visului in fiecare moment al zilei si niciodata pana acum nu i-am gasit finalul.
    Imi amintesc in fiecare seara de mainile lui care m-au prins de mijloc si m-au tarat spre un loc care se vroia a fi mai bun. Cred ca a obosit pana sa ajunga la destinatie, pentru ca mi-a bagat mana brusc in interiorul inimii, dar si-a scos-o la fel de brusc. Mult mai tarziu am aflat ca s-a speriat de bataile repezi ale acelui mic cord, nestiind cum sa ii faca fata. Oricum, si acum ma tot intreb: ce-o fi vrand sa faca? Dupa toate acestea, mi-a mangaiat mijlocul cu rabdare, fin, apoi din aratatorul lui a iesit un fir de lumina de culoare verde, care s-a incolacit in jurul meu. Asa l-am urmat orbeste. Multe nopti, mai ales pe ploaie si vant, cand era luna plina. Ciudat, dar singura figura de care imi amintesc e cea luminata de luna, care nu-mi spunea nimic.
    Intr-o zi ne-am oprit in fata unui copac imens din mijlocul nu stiu carei poieni care era in mijlocul nu stiu carei paduri. Eram in mijlocul nostru si ne vedeam cel mai bine. Cred ca ne era jena de ceea ce puteam fi, pentru ca nu ne-am uitat nicio clipa unul in ochii celuilalt. Nu mai stiu ce culoare au... A luat firul de lumina care stralucea mai puternic decat soarele insusi si l-a infasurat in jurul acelui copac. Atat.
    Visul mereu se opreste la partea aceasta si nu imi amintesc nimic altceva. Ma trezesc cu acea senzatie de goliciune care ma rascoleste inainte de rasaritul soarelui. Insa, stiu ceva; golul din interiorul meu e firul de lumina furat de el, iar eu il caut cu o rabdare disperata. Era palpabil, in vis era. Face parte din mine si e cheia...
     Pe unde-o fi padurea aia? Eu pe unde sunt? In noaptea asta cu siguranta o sa ajung mai departe in vis. Si cine stie, poate ii voi simti atingerea in inima mai puternic. Avea respiratie de tutun....iar firul acela era atat de fierbinte. Imi lipseste.

                              Gata, e randul tau !
 

Promit

    Promit ca am sa sterg cu o carpa fiecare firicel de lacrima care s-a adunat pe tavanul singuratatii si disperarii. Am sa-ti scot numele din minte si-am sa-l inec in oceanul din suflet pe care l-am strans zi de zi pana acum. Promit ca voi uita de fiecare moment care a ramas intiparit pe zidurile noptii, si care a devenit sacru. Am sa le desacralizez, pe fiecare in parte, cu o rabdare nemaiintalnita. Am sa-ti spanzur mirosul si roua de pe ochi chiar de propriu-ti fir de par. Promit ca voi fi fara de mila ca sa ma recuperez pe mine.
    Am ramas undeva in trecut, neclintita si fara de viata. Promit ca am sa ajung la Mine si am sa ma reiau de unde m-am pierdut. Promit ca voi invata sa iubesc. In fiecare zi, de acum incolo.

Another kind of pain

    Daca as putea intelege de ce exist, as putea sa-ti spun ca sunt pentru noi doi, si ca tu, la randul tau, ai acelasi destin. De a fi unul din noi, jumatatea unui intreg. Dar nu inteleg, nu am raspunsul si nu te pot minti. Sunt o contemplativa, nu o mincinoasa.
    Dar ah, "ma doare o rana". Acum l-as putea pricepe pe Stanescu, durerea lui sufleteasca mai exact. Neputinta de a realiza ceva concret. Sunt doar cuvinte "mari" si simtiri si mai mari care domina un corp material, atat de puternic pana la aparitia lacrimilor.
    Stiu ca e o buba pe undeva, o caut cu disperare, dar nu o gasesc. Nu inteleg de ce exist, dar rana aia continua sa ma doara. Sunt bolnava. De cifra 1, pentru ca sunt Una si tu esti Unul. Pentru ca, impreuna, suntem Unul si Una in acelasi timp.
    Nu ma mai doare sufletul. Ma doare firul de par cu varful tocit, fiecare por si fiecare firisor de praf, fiecare zambet si fiecare respiratie. Ma doare alunita de pe sanul drept.
   Cand sunt Eu cu Mine, mi-e teama de Mine, de ceea ce as putea sa par in fata Ei. Ma vede mereu dezbracata, goala, iar eu mereu ma rusinez. Ma lasa in pace, nu mi-a zis niciodata nimic, asteapta sa o pot privi in ochi. In ultimul timp am inceput sa ma intreb daca nu cumva sunt Mine si privesc inspre Eu...
   Daca as putea intelege de ce exist, ti-as spune si tie de ce...

Eu

   Cine ma poate invata
   cum sa ma-nalt usor?
   fara sa mai cobor si neaparat
                  fara sa mor.

  Cine ma poate invata
  cum ar fi sa iubesc?
  fara sa-mi fie dor, ci doar
       sa simt cum cresc

  Cine ma poate invata
  cum sa zambesc oricand?
  de la orice soapta, vorba
         de la orice gand.

  Cine ma poate invata
  cum s-accept c-o sa mor?
  as vrea sa vad moartea ca pe un somn,
             ca pe un zbor.

 Of...dar cine ma poate invata
 sa pot uita?


 Numai tu...
 Esti centrul universului tau,
 esti alinarea ta.
 Tu, tu esti hrana ta...si nu zau !
 Te uiti la tine?
 Vezi ce vad si eu?
 Bucati si parti fine
 care vor fi mereu?

 Nu cauta ajutor in alta parte
 pentru ca raspunsul e in tine.
 Chiar de-ar fi sa recitesti aceiasi carte,
 fa-o, pentru ca va tine.

 Intr-o buna zi ai sa vezi
 ca te vei cunoaste pe deplin.
 Trebuie doar sa crezi....
 Incearca ! si prin asta o sa scapi de un declin.