14 martie 2013

Piece by piece



     Sunt pierduta prin lumea aceasta pentru ca exist prin niste bucati de suflet care sunt instabile, care nu vor sa se intalneasca pentru ca le e frica sa nu devina o singura bucata, mai mare si mai puternica, care, la randul ei, s-ar intalni cu o alta asemenea bucata...si tot asa, pana s-ar reintregi sufletul. Si nu e simplu deloc, bucatile de suflet fug de mine, se ascund, iar eu sunt total dezorientata. Nu vreau decat sa am propriul meu suflet, singura mea avere.
     O bucata e la mine si mereu se plange de dureri de cap si de spate, chiar daca stie ca a fost "bruscata" si "batuta", iar eu cu greu am reusit sa o salvez. Atat de mult se zbate inlauntrul meu, incat am ajuns sa nu-i mai dau atentie, de teama ca intr-un moment de furie voi renunta la ea, o voi smulge si o voi arunca pe fundul celei mai adanci mari. Uneori ma intorc la ea si o mangai, o hranesc cu resturi de amintiri. Ii plac mult, crede ca sunt singurele care exista. Probabil ca a si uitat ca inainte nu era doar ea...ca nici nu exista ea, ca exista un El, un suflet. Sufletul meu. Atunci ma intreb...daca bucata de suflet din mine a uitat , celelalte isi mai amintesc? Sau mai simt ceva? Ele nu se plang de dureri?
      Ah, nu e corect ca parti din mine sa se afle la altcineva, altundeva, departe de mine...