Se aud in noapte care trase
peste pietrisul sarac.
Si nu mi-e frica,
gandul la tine iar ma poarta,
iar ma cuibaresc in bratele tale imaginare.
Trupul tau e atat de fierbinte, il simt !
chiar si fara sa existe langa mine.
Nu e cine sa ma aline, pentru ca
nu e.
Numai amintirea dureroasa
si imaginatia mea bogata ma mai scapa
de framantatul dor de tine.
Esti aproape cu sufletul, ma cuprinzi
strans si soptesti ceva,
ceva ce nu aud si nu inteleg.
Sunt numai pentru atingerea ta.
Care ma face sa aburesc ca o paine calda.
Uneori am impresia ca pot fi fericita
numai cu asta.
Si astept lasarea serii peste tot ce ne-nconjoara
ca sa te mai pot strange, saruta si mirosii,
ca sa-mi mai las inca o lacrima pe pieptul tau.
Asa e in fiecare noapte.
Strang perna in brate si te visez altfel decat
o faceam in noaptea precedenta.
Insa, imi lipsesti tu cu adevarat,
cu a ta caldura in brate si in buze
pe gatul meu, cu mana in parul tau adevarat.
Imi lipsesti. Si cu acest lucru simt
ca lipseste o parte din mine, din
ceea ce ar trebui sa fiu EU.
Sunt incompleta.
Sunt fara tine, fara de tine, de mine,
de noi, de tine, de mine, de noi....
