25 noiembrie 2013

Ganduri


     " Cred ca deosebirea este ca Mary a mea stie ca va trai vesnic, ca va trece din viata asta intr-o alta viata cu aceeasi usurinta cu care paseste din somn in trezie. Stie asta cu tot trupul ei, o stie atat de profund, incat nici nu-si mai pune vreo problema, asa cum nu se gandeste ca respira. Are, astfel, timp de dormit, timp de odihna si ragazul de a inceta sa mai existe pentru scurta vreme.
      Pe de alta parte, stiu, prin mijlocirea oaselor si tesuturilor mele, ca intr-o zi, mai curand sau mai tarziu, voi inceta sa traiesc, si de aceea lup impotriva somnului si totodata il chem, incerc sa-l ademenesc sa vina. Clipa in care adorm inseamna pentru mine o cumplita ruptura, o suferinta. O stiu, pentru ca ma trezesc chiar in clipa in care adorm, stapanit de o durere apasatoare. Iar dupa ce adorm, incep sa fiu foarte ocupat. Visele mele nu sunt decat problemele zilei precedente, 
transfigurate pana la absurd, ca niste oameni care topaie, impodobiti cu coarne si masti de animale."

                                                                  Iarna vrajbei noastre- John Steinbeck

     Inainte de culcare. Atunci cand esti in pat, cand e lumina stinsa si cand ochii iti sunt impaienjeniti. Atunci iti trece ziua prin sita ratiunii si te gandesti la ceea ce ai facut, ai zis sau ai vrea sa faci. De obicei, te culci cu regrete, pentru ca nu ai sunat-o pe mama, iar cu tata n-ai mai vorbit de ceva timp, nu iti da pace infarctul vecinului si ai in minte imaginea copiilor care bocesc la sicriul lui. Te gandesti ca ai face bine sa mai dai din cand in cand pe la bunica, ca e femeie batrana si nu stii cand se duce, chiar daca nu sunteti tocmai in cele mai bune relatii. Vezi tu, ai o datorie fata de unii oameni, care e de fapt o datorie fata de tine insuti. Si tot atunci, ajungi la concluzia ca traiesti degeaba si ca nu ai facut nimic toata ziua care sa ajute la dezvoltarea ta personala, stii ca esti nevoit sa te maturizezi naibii, doar n-o sa traiesti toata viata pe spatele parintilor, mai ales ca sunt vremurile care sunt, adica unele de toata jena. Nu mai merge asa, pe vremea lor erau deja o familie, cu responsabilitati. Ajungi sa iti pui cele mai stupide intrebari, esti si tu uimit de schimbarea drastica pe care viata te-a fortat sa o faci. Acum nu mai rezolvi nimic daca citesti o carte si visezi la ea o saptamana. Acum, ca sa intelegi o carte, trebuie mai intai sa citesti un om. Regulile s-au schimbat, nu mai exista sampanie pentru copii, nu atat de gustoasa, cel putin. Si chiar inainte sa adormi, ajungi la concluzia ca oamenii sunt extraordinar de imprevizibili, ca de fapt nu avem nicio legatura unul cu celalalt, inafara faptului ca am fi niste unelte cu care sapam pe unde putem ca sa dam de aur. Si fix inainte sa gasesti o solutie pentru superficialitate si alte insusiri care nu ne fac clasa, dar sunt existente...adormi, ajungi in lumea viselor. De unde o iei de la capat, dar fara sa-ti mai amintesti ceva. Dimineata e una ca oricare alta.
   














Trimiteți un comentariu