Am fost copii. Dintr-un anumit unghi, a fi
om mic este cea mai usoara si frumoasa perioada pe care o poate trai un om. Un copil nu are grija zilei de maine, nu il preocupa problemele societatii, nu cunoaste ipocrizia, pentru el nu exista oameni care ar putea vreodata sa ii faca vreun rau. Inocenta este caracteristica definitorie, mama il iubeste si il pupaceste mereu, toate animalutele de plus ii zambesc.
Orice poate fi impiedicat in ochii unui copil. Imi aduc aminte de un gand care nu-mi dadea pace cand eram micuta, pe la 5-6 ani. Oamenii mureau mereu. Mureau vecini, rude, batrani. Zilnic auzeam la stiri despre misterioasa moarte care nu ierta pe nimeni. Vedeam oamenii care plangeau dupa cei care au murit. Ii vedeam tristi, indurerati. De la ei nu am inteles exact ce este moartea, ci ca este ceva rau. Ma gandeam la cei care au murit si oricat as fi incercat, nu reuseam sa ii inteleg. Ii desconsideram. De ce au fost neputinciosi in fata mortii? Concluzia mea a fost ca eu nu voi muri pentru ca sunt puternica, pentru ca ma pot misca, nu voi pati ca oamenii care stau intr-un sicriu nemiscati, surzi la suspinele si vaietele celor dragi. Fiind copil, aveam elixirul tineretii, eu si moartea nu ne vom intalni vreodata.
Dintr-un alt unghi, a fi copil pentru unii copii inseamna o usa inchisa pe care e interzis sa o deschida, cel putin pana nu devin
oameni mari. Oamenii mari spun ca cei mici nu au voie sa asiste la discutiile lor, iar daca se intampla sa isi dea cu parerea, nu sunt luati in seama ( ca doar nu stiu ei ce zic). Nu au voie sa poarte pantofii cu toc ai mamei si sa se dea cu ruj, pentru ca sunt prea mici. Li se explica ca vor creste si atunci vor putea sa faca ceea ce fac si ei.
Idiotul lui Dostoievski este omul perfect, fiind un copil care, desi este adult, si-a pastrat gandurile, trairile copilariei, inocenta, inocenta vazuta ca o ciudatenie in societate. Uite ce crede printul Miskin despre copii!
Copilului poti sa ii spui tot. M-a mirat intotdeauna ideea gresita pe care adultii si-o fac despre copii. Ce putin ii cunosc si-i inteleg chiar si parintii insisi. Nu trebuie sa le ascundem nimic copiilor sub pretext ca sunt inca mici si ca la varsta lor e prea devreme sa cunoasca unele lucruri. Ce trista si nenorocita mentalitate. Si cat de bine isi dau seama copiii ca parintii lor ii considera drept niste nestiutori si inapti sa inteleaga, cand in realitate ei inteleg totul! Oamenii mari nici nu banuiesc ca pana si in chestiunile cele mai dificile copilul poate da un sfat de o extrema importanta. ( Idiotul Fiodor M. Dostoievski)
Pentru ca universul celor mari ne este interzis, toti vrem sa crestem, sa fim mari, sa conducem masina, sa ne vopsim parul, unghiile, buzele, sa mergem la serviciu. Asta vor copiii, nestiind ce inseamna cu adevarat a fi
om mare... Asa, isi pierd toate gandurile pe care le aveau ca si copii, toata frumusetea pe care o vedeau in tot ce ii inconjoara a disparut, fiind preocupati sa devina adulti. De multe ori, adultii incearca sa devina copiii care au fost...
Oamenii mari m-au invatat ca moartea este unul dintre cele mai groaznice lucruri posibile. Daca nu ii luam in seama, probabil ca as fi gandit si eu ca Marin Preda, ca
Moartea e un fenomen simplu in natura, numai oamenii il fac inspaimantator.
Cu toate acestea, de multe ori ma bucur de faptul ca am ramas un copil, cu credinte si temeri pe care nici un om mare nu a reusit sa mi le schimbe si nici nu m-a facut sa mi le schimb. Timpul trece, sau cum spune o prietena, noi trecem prin timp. Vreau ca, trecand prin timp sa nu fiu singura, ci sa car dupa mine amintirile de copil asa cum o locomotiva trage dupa ea toate vagoanele. Numai asa poate fi numit tren.
.jpg)
