Se afișează postările cu eticheta orgoliu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta orgoliu. Afișați toate postările

23 iunie 2014

Regret


     Îmi pare rău pentru fiecare dată în care nu am iubit. În care nu am iubit mai mult. Am permis să fiu acaparată de orgoliu, în loc să fiu prădată de dragoste și duioșie, ca doar asta urmăream. Urăsc orgoliul, nu aduce nimic bun în viețile oamenilor, e ca o buruiană între spicele de grâu, e pleavă și otravă pentru suflet. Face să ți se zbârcească întreaga existență și nu folosește la nimic. Adevărat spun că nu m-am ales cu nimic bun de pe urma orgoliului, nu mai mult decât niște răni destul de adâncite. Vezi tu, puteam să mai am amintirea unor zile în care zâmbeam și nu cunoșteam supărarea. Până într-un anumit punct, oamenii cunosc numai ceea ce li se permite să cunoască. Apoi, într-o seară, sau chiar în orice moment al zilei, în orice ipostază, poți să-ți dai seama că there`s more and...it`s up to you...
     Dar puteam! Eu puteam, nimeni altcineva. Fiecare privire crâncenă putea sa fie înlocuită cu acea strălucire pe care o au ochii mei câteodată. Fiecare spate întors putea sa însemne încă o îmbrățisare, sau fiecare minut în care am așteptat ca celălalt să facă primul pas a fost un minut pierdut pe veci. Pentru că minutele nu se mai întorc. Puteam să-mi strâng în mână o altă mână și să însemne ceva.În consecință, nu suntem niște proști, noi oamenii? Avem totul, nu trebuie decât să urmăm niște pași, o rețetă simplă, drumul pietruit cu cărămizi galbene. Pentru că în curând vom ajunge îngrășământ pentru narcise.
     Chiar dacă știu ce este de făcut și ce doresc să fac în viitor, am regrete. Regretele sunt sănătoase până la urmă, sunt un fel de părinte care îți atrag atenția ca ai clacat undeva. Îmi pare rău că nu am fost un numărător al ploii sub cerul înalt și calm, un discipol al celui mai veritabil maestru...


18 martie 2013

Astazi

 
     Astazi ma voi dezbraca de orgoliu si de mister, care vor cadea lin la picioarele mele. Nici macar cu picioarele nu le voi mai atinge, nu mai vreau vreo farama asupra mea; de aceea le voi ocoli fara a-mi arunca pivirea in jos. Voi privi drept inainte, cu incredere si curaj. In neantul viitoarei mele vieti. O viata noua, cu puternice note din cea veche, dar cu o aroma neasteptata, exotica. Imi voi desprinde parul, o sa scap pana si de elasticul rosu care imi aminteste de fiecare data ca sunt un copil. Nu voi mai plange zgomotos, ci imi voi lasa ochii sa se manifeste. Nu pot decat sa dea lacrimi, sunt ca niste munti care se speteaza sa tipe in zadar.
    Astazi, o sa stau intinsa pe covor si o sa fiu in stare sa vizualizez fiecare imagine importanta din fosta mea viata. Fiecare imi va ramane intiparita in minte, de parca mi-ar fi fost implantat un chip. Pentru ultima oara, voi putea simti mirosul unor oameni care stiu ca nu mai sunt pentru mine sau stiu ca nu mai miros asa in perceptia mea. Soarele o sa ma arda cel mai puternic, pana in maduva oaselor. Si in acelasi timp, o sa ma ploua si numai ploaia se va auzi. Nu va trece nicio masina. O sa inspir aer de viitor si o sa expir trecut dubios si neinteles. O sa respir prezent. O sa vad prin intuneric si o sa -mi curat pupilele de toate imaginile pe care le-au surprins si nu mi-au facut placere. Nu ma voi acoperi cu nimic.
     O sa arunc orgoliul si nesiguranta la gunoi si uneori ( in zi de sarbatoare), o sa-mi port iarasi misterul.
 
     Astazi o sa plec, spre un loc cu miros de iarba.

     Astazi !