Smells like weekend

    Hai sa uitam ca mai exista scoala, serviciu si responsabilitati, sa ne aruncam in pat atat de tare incat sa atingem tavanul si fiecare particula de praf sa danseze cu noi. Pe ritmuri de Slavonic Dance. Macar azi, hai sa ne punem visele intr-o cutie pe care sa o inchidem si sa o aruncam in mare. Hai sa ne bem idealurile pana la ultima picatura si sa ciocnic o ceasca de fin fiert pe varful celui mai inalt munte. Nimeni nu ne va sti acolo. Hai sa mancam inghetata la -10 grade C, sa ne purtam hainele de vara si zambetele de cand eram doar niste bebelusi. O sa imbratisam fiecare om pe care-l vom intalni, la fel ca si tipu` ala dintr-un video care avea o pancarta cu Free Hugs. O sa facem poze fiecarui cuplu de batrani care se tin de mana. Nu imi pasa, o sa dorm pe jos cu pisica ! Nu imi pasa, poate sa umple intreaga casa cu fire de par.
    Hai sa ne iubim in slow motion, sa-mi port parul desfacut pe umarul tau si pielea mea alba sa se potriveasca perfect langa pielea ta maslinie. Sa fim propriul nostru dans. Hai sa redevenim copiii care nu mai vroiau sa intre in casa decat atunci cand le era foame.

    Macar astazi. Pentru ca in curand vor reveni la zambetele formale si la seriozitate.

Au trecut pe langa mine...

   Intr-o zi, am asteptat cateva ore intr-o statie de autobuz. In tot acest timp, am inceput sa observ oamenii care treceau. Si i-am observat. Se pare ca suntem pe categorii. Insa, categorii dictate de imbracaminte, atitudine, mers si....ochi ( privire).
   Am vazut oamenii macinati de griji si probleme, care pareau ca merg pe strada fara sa stie care le era destinatia. Desi unii aveau un zambet sters pe buze, ochii spuneau altceva. Cat compatimesc acei ochi...tulburi, dar nu reci, adanci si intunecati ca o fantana. Care e povestea lor? Trebuie sa fie o poveste, pentru ca acei oameni, conform varstei, erau trecuti prin viata, au infruntat-o sau macar au incercat. Dar nu am aflat nimic, oamenii aceia doar au trecut pe langa mine...
  Apoi, au fost baietii cu parul valvoi sau lung, prins in coada, cu tricourile negre, cu vreo trupa rock pe ele, cu castiile in urechi sau pe urechi. Acestia par a fi indiferenti la tot ce ii inconjoara, insa o anumita atitudine pe care o au cand merg pe strada, posibil sa fie involuntara, ii cam da de gol. Ii da de gol pentru ca nu sunt ei, muzica le-a dat acea atitudine. Pentru unii, muzica este o atitudine. Sa fie asa? Nu stiu, nu am aflat nimic. Oamenii aceia doar au trecut pe langa mine.
   Mai exista o categorie de oameni pentru care muzica este infatisare si atitudine: rapperii....pantalonii largi, care aproape cad dupa ei, sapcile mari, tricourile largi cu weed. Ma intreb de ce? A, da! Stim ca suntem diferiti si vrem sa aratam acest lucru. Insa nimeni nu mi-a confirmat teoria. Oamenii aceia doar au trecut pe langa mine.
   Din pacate, am vazut multe fete care tipa, fara sa scoata un sunet, dupa atentie sau poate dupa ajutor. Haine indecente, machiaj strident, sprancene tatuate, frumusete acoperita, stricata cu ceea ce s-a vrut a fi infrumusetare. Frumusetea lor e ascunsa... Am vrut sa stie acest lucru, insa fetele acelea doar au trecut pe langa mine.
   Printre cei care reusesc sa ma faca sa zambesc sunt batranii, indeosebi doamnele in varsta, care, prin felul in care se imbraca, ne demontreaza ca nu intotdeauna timpul le schimba pe toate, ci noi avem puterea sa mentinem orice tinde sa paleasca. Femeile acelea doar au trecut pe langa mine, insa m-au invatat acest lucru.
   Mda, cei mai interesanti sunt baietii/ barbatii androgini. Barbatii androgini au zambet de copii, ochii precum femeile, iar mersul lor nu apartine niciunuia dintre sexe, la fel si corpul. Cred ca e datorita ochilor faptul ca mereu am avut senzatia ca acesti barbati sunt foarte sensibili, boemi si misteriosi. In acea zi, nu am aflat daca e asa, pentru ca androginii doar au trecut pe langa mine. Insa, ceea ce credeam s-a adeverit. Androginii pe care i-am cunoscut sunt asa cum i-am vazut pe strada.

   Privesc oamenii care asteapta tramvaiul, care trec pe langa mine si imi vorbesc, nu prin cuvinte, ci prin trupul si ochii lor. Aratam atat de diferit, vrem sa fim cat mai originali, si da, e un lucru normal. Ar fi o plictiseala covarsitoare daca am arata la fel, daca ne-a imbraca la fel. Insa, cu toate diferentele pe care le avem si le aratam unii altora, suntem aceiasi care au fost si aceiasi care vor fi. Avem dorinte si temeri similare. Toti ne punem prin ceea ce facem aceiasi intrebare, si anume Cine suntem?. Toti cautam acelasi lucru prin tot ce facem, Fericirea. Toti suntem oameni.