3 februarie 2014

Pentru Tine


     Aş fi vrut să nu fi plecat atat de repede, aş fi vrut să mai fi stat, ca să mai ducem măcar o luptă în suflete. Trebuia să mai rămâi, deşi ştiu că nu ai părăsit sanctuarul nostru, de fapt. Ştiu, ai fost forţat de împrejurări, nu că ţi-ai fi dorit să ştergi cu radiera tot ce a fost. În viaţa reală nu poţi să dai delete, ar fi prea banal, iar eu nu aş scrie acum despre asta. Radieră nu avem, dar ne rămân amintiri.
     Îţi aminteşti ce sentiment plăcut e acela când descoperi un om treptat, în întreaga-i frumuseţe şi splendoare? Treptat. Şi te întrebi oare când se va termina această descoperire, în timp ce te cuprinde teama că la sfarşitul acestei etape s-ar putea termina totul. Ştii, uneori ceva se încheie înainte să înceapă cu adevărat. Dar pe asta cum s-o numim?
     Auzi, dacă tot nu mai finalizezi scrisoarea aia pe care ai inceput-o acum ceva timp, o voi finaliza eu pe-a mea. Începutul e mai greu, prima frază, apoi...celelalte gânduri o urmeză orbeşte, ca un joc de domino. Uneori mă întreb dacă joaca noastră de-a Gândul si de-a Timpul nu a fost ca acel joc de domino despre care ţi-am zis mai sus. Prea s-a întâmplat totul repede, şi într-o ordine perfectă care te pune pe ganduri. Fiinţă! Dar cine a zis c-a fost o joacă? Şi dacă a fost, a fost una sinceră, în care am scos fiecare ce-a fost mai bun din noi. Ţie vitalitatea aceea pe care credeai că ai pierdut-o, iar mie inteligenţa şi încrederea pe care nu credeam că le voi percepe vreodată. Homo ludens. În joaca noastră, n-am facut efort nici cât o boabă de mazăre, noi chiar ne-am întâmplat, până la ultimul punct, până când toate piesele au intrat iar în cutia lor. Da. totul merge în cutie până la urmă. Visule! Dar noi mergeam în cutie spre zorii zilei, şi nu adormeam imediat, continuam să visăm.
     Ştiu că nu are rost să avem încredere în oameni, pentru că aceştia nu ne vor oferi niciodată mângâierile de care avem cu adevărat nevoie, iar într-o zi, vom fi nevoiţi să dăm naştere unor alte fiinţe care vor fi hibridizate chiar de noi înşine. O să-i transformăm în ceea ce urâm mai tare, pentru că într-o zi vom uita ce căutăm de fapt. Ne vom aminti târziu, într-o ceaţă şi valuri de amintiri putrede, dar persistente. Iar dacă până acum nu a fost prea clar, acum ştiu că adevărata distanţă categoric nu este cea geografică, doi oameni pot fi aproape sau departe unul de celălalt în funcţie de ei, desigur. Cineva mi-a spus odată că acolo unde ţi-e gândul, acolo te afli...cât de adânc mi-au rămas impregnate în minte aceste vorbe.
     Ei bine, vroiam să mai rămâi pentru încă un joc de domino, şi apoi încă unul. Ştii tu, până ne plictiseam de joaca de-a "viaţa". Nu am luat-o pe alt drum, nu am facut decâ sa întorc spatele pentru o secundă spre un alt joc pe care l-am jucat de mai multe ori, dar pe care nu l-am caştigat niciodată. Pentru că nu l-am finalizat. Iar jocul acesta e un fel de Jumanji, trebuie neaparat să se încheie cândva, cu o victorie, cu o remiză.... Doar mă ştii, sunt o fire curioasă, poţi să faci un buchet adunând firele de curiozitate de la mine.
     Mi-am amintit un citat: You can always get what you want. But if you try, sometimes you`ll get what you need. Un diamant nu a fost dintotdeauna un diamant, ci carbon (pur cică). Acum sunt în aceea perioadă în care îmi doresc să fiu infinită, şi trebuie să fac orice ca să-mi depăşesc condiţia. Acum sunt omidă, cândva voi deveni un fluture. Acum ştiu ce vreau, dar va veni o zi în care voi şti ceea ce am nevoie.

     Sunt absolut sigură că ţi-ai dat seama ce însemni pentru mine.



Trimiteți un comentariu