Acasă

     A trecut ceva timp de când nu am mai fost acasă. Cheie nu mai am de mult, dar nu m-a deranjat să aştept până a venit cineva să-mi deschidă. Era bine, era însorit, iar tăcerea  cu care mă obişnuisem în copilărie mi-a intrat treptat în piele, apoi a trecut în muşchi şi oase. Uşa de la camera mea era închisă. De când am plecat, nu a mai intrat nimeni acolo, ai mei au dorit să rămâne intactă, ca nu cumva să fie alterată vreo părticică din mine.
     "Dar am pierdut cheia!" le-am zis. "Nu-i nimic, facem o altă cheie!".
     În timp ce o priveam, îmi trecea prin minte că e aceeaşi cheie, reînoită. Depinde de câte ori o voi folosi, în funcţie de asta se va uza.
      Camera mea a fost exact cum am lasat-o, cu sutele de carţi împrăştiate, cu patul nefăcut de unde se putea observa cearceaful pe jumătate jos. Însă, lipsa mea a adunat multă mizerie şi praf. Mă durea camera...Trebuia să fac Curăţenie. Am schimbat aşternuturile care miroseau a el şi le-am băgat la spălat. Izul impregnanat de acea combinaţie de tutun şi transpiraţie nu mai era un capriciu.  Am tras draperiile şi m-am văzut pe mine uitându-mă pe fereastră. Am deschis geamul şi am aerisit încăperea, am aşteptat un timp în care toate acele mirosuri au fost înlocuite cu altele noi. Am măturat praful care colcăia de secole, chiar şi pânzele de păianjen de pe pereţi. Cumva, trebuia să curăţ zidurile şi uşa, să le frec bine cu o cârpă, pentru că ele ştiu cel mai bine că a existat iubire. Am rearanjat hainele în dulap, iar pe cele pe care ştiam că nu le voi mai purta, le-am aruncat. Am oferit un alt sens şi o altă viziune carţilor de care nu s-a atins nimeni. Într-un final, am făcut o baie lungă care să dizolve tot praful pe care l-am purtat şi inhalat de-a lungul timpului.
     Gata, e curat. Străluceşte chiar. Nu rămâne decât să mă odihnesc în patul meu cu alte aşternuturi, iar de mâine să încep o altă zi de care să mă bucur. Ce bine e acasă...! Cum e un vers din Pink Floyd:
"Open your heart. I`m coming home."