Cabaretul cuvintelor

     Mi-au displacut mereu semnificatiile unor cuvinte. Mi-e frica de cuvantul niciodata. Niciodata nu am stiut la ce se refera acest niciodata, nu am putut sa vad inlauntrul lui, in miezul literei "o". Nu are limite, nu vad cat de departe poate duce. Dar ma sperie...

     "Nu vreau sa te mai vad niciodata!" sau  "Nu voi invata niciodata acest lucru!" sau  "Nu mi-ai aratat niciodata ca tii la mine!"

     Cel mai mult am fost ingrozita cand am stiut ca "Nu ne vom mai vedea niciodata!"

     Dar, niciodata sa nu spui niciodata!

     Pentru ca..."Niciodata nu te voi uita!" si "Niciodata n-am sa-ti uit sarutul!"

     Nu imi place intotdeauna niciodata, dar imi place cuvantul sarut. Sarutul e cel mai personal, poate crea o legatura intre doi oameni pe care actul sexual nu o poate echivala. Julia Roberts din Pretty Woman nu saruta pe gura din acelasi considerent. Sarutul e personal!

     Ador cuvantul magic. Magic e misterios, senzual, simplu si rafinat in acelasi timp. Nu stii la ce sa te astepti, dar stii ca e de bine.

     "O noapte magica"      "Un sentiment magic"

     Pana la urma, cuvintele au exact semnificatia pe care noi le-o atribuim, la fel cum doi oameni se pot uita la aceeasi opera de arta, vazand lucruri diferite.

     Cuvintele sunt Magice!

Iubire gratuita

     Astazi am umplut sacul asteptarii

     si-al dorintei. L-am legat strans

     ca sa nu mai vad nimic din

     faramele acelea contagioase.

     L-am carat in spate primejdios

     o zi. A fost atat de greu...

     Si ma gandeam la ce oare

     imi foloseste? Era o greutate

     in spatele meu.

     Mi-am zis ca as putea sa-l

     ofer altcuiva, care ar sti

     ce sa faca cu el.

     Asa, nu s-ar irosi.

     O sa il las in gara, la asteptarea

     trenului. Voi scrie pe el:

     "IUBIRE GRATUITA".

     Sigur cineva il va vrea.

     Dar inainte de asta,

     il voi deschise si-mi

     voi arunca o ultima

     privire si o ultima sarutare

     asupra continutului.

     Ah, a venit vremea

     sa-mi umplu alt sac pe

     care sa-l port in spinare

     pana la lasarea altei

     zile.

  

O intalnire

     Am intalnit-o intr-o zi tarzie de vara, pe la sfarsitul lunii august, cand soarele apunea plictisit, anuntandu-ne ca urmeaza sa-si traga sufletul o vreme. Stateam pe banca din curte, cu o tigara aprinsa in mana stanga, din care nu am tras decat de vreo doua ori, si ma gandeam la nesuferita aia de masina care nu mai pornea. Nu stiu ce avea, insa imi storceam creierul sa gasesc o solutie, sa o fac sa porneasca. Vroiam sa il rog pe Mihai, un prieten, sa o duca la un service auto.
     Nu cred ca am observat-o prima oara cand a trecut, dar cu siguranta am vazut-o a doua si a treia oara. Cred ca mi-a atras atentia faptul ca isi tinea capul plecat in timp ce mergea, lucru care mi s-a parut extrem de amuzant la momentul respectiv, si imediat mi-a scapat un mic hohot de ras. M-a auzit si imediat si-a ridicat privirea care m-a izbit. In afara de aceea privire goala, nu imi mai amintesc nimic legat de aparenta ei. Nu stiu cu ce era imbracata, cat de inalta si slaba era, nu stiu nici ce culoare avea parul, daca era blonda sau bruneta. Stiu sigur ca nu era o fetita, dar nici femeie.
     In schimb, ochii aceia lipsiti de viata s-au intiparit pe propria-mi retina. Acest contact vizual a tinut vreo cinci secunde, dupa care am spart gheata si am intrebat-o daca vrea o tigara. A acceptat fara tragere de inima, si, in timp ce fuma stangace, mi se zbateau in minte o sumedenie de intrebari ( Ce cauta pe aici? Cine era? De ce cu capul plecat? ).
     Dar nu am intrebat nimic. In secunda urmatoare i-am auzit vocea pentru prima data ( nu mai stiu cum era). Mi-a spus ca isi cauta locul, ca a plecat de acasa inspre ceva magic, care sa-i permita sa-si poarte parul pana la calcaie, si sa zboare, daca vreodata i se face pofta.

     " O tigara cu aroma de nuci nu ai?"

     Am zambit tamp...ce-o fi cu nebuna asta? Simtea ea ca e prin imprejurimi acel "loc" al ei. Despre ce vorbea? A continuat sa vorbeasca, iar eu eram categoric fermecat. ( E o nimfa cumva?).

     " Ei bine, locul acela nu-l pot vedea, insa stiu ca-l voi recunoaste. Nu e un sentiment efemer, evanescent, care se pierde...e locul in care tot ceea ce nu e posibil in lumea noastra devine posibil. Eu voi fi stapana propriului meu regat, unde tot eu voi fi sluga si bufon, alinare si iubire. Voi fi tot! Trebuie doar sa-l gasesc, crede-ma , nu am habar nu este. Dar il caut..." imi zise.

     Nu stiu ce anume m-a facut sa spun ceea ce am zis dupa ciudatul ei monolog, dupa prelegerea ei simpla si convingatoare. Parea rupta dintr-o poveste nemuritoare.

     "Te ajut eu sa gasesti locul acela! Stai putin sa-i dau un telefon lui Mihai sa-mi aduca masina si....te ajut!" Nu stiu ce am interpretat in zambetul ei. Da, "creatura" asta zambea incontinuu.

     A durat o secunda pana am mers in casa dupa telefon. M-am intors cat am putut de repede, dar nu mai era. Cred ca am asteptat-o ore intregi, pana s-a inserat de-a binelea, iar ziua urmatoare am luat-o de la capat.
     Am avut momente in care am crezut ca totul a fost doar in mintea mea, ca am avut halucinatii sau am innebunit de-a dreptul. Dar eu cred, totusi, ca am intalnit-o. Ce om ciudat! De-as putea sa-mi amintesc cum arata, as picta-o si m-as plimba cu poza ei prin toata lumea, doar ca sa o mai vad un minut. Poate a ajuns acum in locul magic despre care mi-a tot vorbit.  Poate se adanceste in iarba si se joaca cu picaturile de ploaie.

     Cine a vazut feminismul intruchipat...cu capul plecat si cu ochi izbitori, sa ma anunte si pe mine. Sigur e ea. Pana atunci, am sa o astept mereu.

Pact cu Mine

     M-am rezumat la dulci amagiri alese
     Am vrut atat de mult sa nu-mi mai pese
     Sa ma-nalt as fi vrut, dar nu puteam
     Caci inainte sa ma ridic, cadeam...
     Mai repede ca un bolovan in mare,
     Mai repede ca o furtuna naucitoare.
     S-asa am ramas fara strop de culoare
     Fara pic de dorinta, numai paloare.

     Si, ca o salvare, am intalnit-o pe Ea.
     Prin sclipiri si ranjete se manifesta,
     Urme de ruj pe urechi mi-a lasat
     In orice moment asteptam un cuvant deplasat
                                          de la Ea

    "Fata proasta! aripi ai, dar ce sa faci cu ele?
     Le-ai distrus carand greutati...ai cautat Binele
     Care te-a furat sub o aparenta placuta !
     Nu mai cunosc decat o lumina tacuta
     Care nu-mi spune nimic."

     Mi-a promis un stol de fluturi care sa ma
     ajute in viata, o rochie de seara si
     un zambet nou.

     Nu mi-a cerut decat acel Gand care
     nu-mi dadea pace defel,
     ca sunt slaba credea.
   " In mainile mele va fi plastilina, vei vedea"
     imi tot spunea, spunea...

     Mi l-a furat cu greu si mi-a interzis
     sa-l mai vad vreodata, sa-l mai
     simt in vene sau in al meu cuprins.
     Sa ma las rugata de vreo soapta
     sau alintata de vreun vis.

     Si a placat. Undeva departe,
     inlauntrul fiintei mele, cu
     Gandul dupa ea...

    "De te vei apropia de al nostru
     loc, vei cadea intr-un abis fara pereche. "

     Dar macar acum pot sa zbor !



   
   
   

   

Aproape acolo

 
     Numai daca
     m-as pierde printre
     gandurile pe care nu le-am zis
     niciodata de teama ca vor fi
     dureroase...
     Sau printre privirile pe care
     am vrut sa i le arunc de fiecare
     data cand era in preajma mea...
     Mi-am inghitit vorbele si mi-am
     rotit ochii in alta directie, la fel
     cum soarele se ghideaza dupa o
     rochie neagra sau un bebelus
     cu ochii inchisi cauta sanul mamei.
     M-am inhamat la portile dorintelor
     si idealurilor pentru ca a  fi de unul
     singur in lumina e mult mai
     inspaimantator decat a fi langa
     bratul cuiva in intuneric.

     Acum mi-am uitat gandurile
     de altadata si nu mai am cum sa-l
     privesc pentru ca nu-l mai Vad.
     Acum nu mai traiesc in trecut,
     dar nici nu stiu unde anume traiesc.
   

Sunt pe calea cea buna

     Sunt pe calea cea buna.

     Stiu asta pentru ca am

     infruntat multe, mai multe

     decat mama ar putea intelege.

     Am tacut cand era loc

     numai de tacere, am incurajat

     cand nu aveam incredere

     nici macar in mine insami.

     Am zambit cand imi venea

     sa plang, dar si cand imi

     venea sa zambesc.

     Am plans cand am

     fost singura si nu m-a vazut

     nimeni, m-am indragostit

     de fiecare data.

     Am ranit si mi-a parut

     rau, chiar si atunci cand

     nu am fost eu de vina.

     Dar sunt pe calea cea buna!

     Pot sa iubesc atat de mult,

     in atatea feluri

     si culori si sunete.

     Pot sa ascult, pot

     in sfarsit sa am rabdare

     si sa astept.

 

     Pot sa iert !

Marturisire

 

       Ai fost subiectul unicului meu roman pe care amintirea ta m-a fortat sa-l scriu zi de zi cu lacrimi de vara tarzie. Tot tu ai fost inspiratia, muza suprema, personajul principal al unei povesti de tine creata. Ai reprezentat totul. Ochii mei mari si inchisi te-au vazut ca pe un erudit intr-ale dragostei si pasiunii, fara ca macar o clipa sa se indoiasca.
      Eu ce am fost pentru tine? Am fost o pagina dintr-o lunga povestea despre iubire si frustrare, despre idealuri si negre goluri dintr-un labirint numit viata. O pagina scrisa la repezeala, fara chef si vlaga, tintuita acolo in caz ca vreodata te va lasa memoria si vei dori sa-ti amintesti cine erai. Ironic, eu ti-am dedicat viata mea ca sa te pastrez in suflet intact si pur, cum te-am perceput la inceput, m-am aruncat in genunchi la picioarele tale si ti-am cersit cuvinte potrivite pentru marea opera a existentei mele. Te-am transformat intr-un ideal, fiind mai presus de ceea ce-mi oferea imaginatia.
      Eu am fost pentru tine unul dintre trupurile pe care le-ai dorit, una dintre perechile de buze pe care le-ai sarutat si voi ramane un numar dintr-un anumit sir.

      Totusi, am mai fost pentru tine cea in ochii careia nu ai avut curajul sa te uiti. Ai fost iubirea mea. Ai fost. S-a terminat.

It must have been love          
But it`s over now
It must have been good
But I lost it somehow

It must have been love
But it`s over now
It was all that I wanted
Now I`m living without 

             

A Poison Tree

I was angry with my friend:
I told my wrath, my wrath did end.
I was angry with my foe:
I told it not, my wrath did grow.

And I watered it in fears,
Night and morning with my tears;
And I sunned it with smiles,
And with soft deceitful wiles.

And it grew both day and night
Till it bore an apple bright;
And my foe beheld it shine,
And he knew that it was mine,

And into my garden stole
When the night had veiled the pole:
In the morning glad I see
My foe outstretched beneath the tree.

William Blake

Confesiune

     Trebuie sa-ti fac o marturisire, draga mea. Am renuntat mult prea usor la oameni care au existat in viata mea, dupa care m-am simtit singura si am facut tot posibilul sa restabilesc acea legatura de dinainte. Binenteles ca nimic nu a mai fost la fel.
     Nu am descoperit nici acum de unde izvoraste aceasta superficialitate vis-a-vis de oameni, dar care ajunge sa fie intrecuta de disperarea mea covarsitoare de a nu ma mai simti vreo secunda singura. Dupa cum mi s-a tot spus, am ajuns sa cred ca porneste din mine. Iti spun sigur, deseori sunt superficiala cand vine vorba de mine, aman sau ma prefac ca nu exista ceea ce ma framanta inainte. Mi-e teama sa ma gandesc la o rezolvare si imi spun mereu ca totul este bine. Si pentru ca refuz mereu sa ma adancesc in maduva gandurilor mele, accept sa fiu o Sisif.
     Totusi, cred ca ma debarasez de unii oameni pentru ca nu suntem la fel. Dar daca gasesc pe cineva la fel ca mine, renunt si mai terifiata, avand mereu impresia ca sunt vazuta intr-o oglinda chiar de mine insami.
 
     Ce suflet mai am si eu, fantana adanca, dar secata.

Wedding

     

     M-am trezit devreme, putin dupa rasaritul soarelui. Cel putin atunci am deschis ochii, dar am impresia ca nu am dormit deloc, pentru ca am auzit soapte, pasi la fereastra si am simtit o sarutare pe frunte. Aveam un adevarat gol in stomac, de parca toate emotiile s-au adunat si s-au hotarat sa ma puna la incercare prin niste adevarate unde, stomacul meu fiind locul de joaca al unor copii care vor sa se balaceasca. M-am trezit singura. El nu era langa mine de data aceasta. Cred ca l-am asteptat toata noaptea, locul lui a ramas intact. Nu faceam decat sa ii miros perna, in acest fel simteam ca e prezent. Insa, mi-a lasat un bilet (nu stiu cand) pe care scria: “Ne vedem maine in locul acesta”.

     Da, maine! O sa fiu aici negresit…apoi mi-a scapat un mic chicot de ras. Am vrut sa trag timpul inspre mine, sa vina odata momentele acelea importante cat mai repede, numai ca sa ajung la ziua de maine.

     Am facut o mica plimbare prin parc ca sa-mi fac ordine in ganduri si in stomac. Ah, emotiile astea nu mai pleaca. I-am trimis un sms in care l-am intrebat de ce facem asta, iar el mi-a raspuns “Din dragoste”. Absolut, din dragoste. Nunta e un simbol al dragostei. Nu e un act, nu e o incetare a iubirii si nici a vietii de dinainte. Desigur, incepe o noua etapa, dar una mult mai frumoasa, pentru ca asa vom alege noi.

     Apoi, am vazut doi batrani tinandu-se de brat si in secunda urmatoare m-am vazut pe mine. As fi vrut sa-i opresc, sa le marturisesc ca le venerez tinerea aceea de mana si ca ei sunt modelul meu, sunt unul dintre motivele pentru care am hotarat sa fac acest pas. Nu am facut-o, uneori e mai bines a traiesc cu ceea ce imi imaginez despre o persoana. Daca aflam ca s-au casatorit acum 2 ani si sunt la a treia casatorie?

     Rochia mi-a ales-o el. A venit intr-o seara la mine cu o cutie in care statea cuminte, simpla, alba, lunga. Mi-a spus ca nu si-a putut lua ochii de la ea din momentul in care a vazut-o, acest lucru aducandu-I aminte de mine. Demult, s-a mai gasit cineva de la care nu si-a putut lua ochii, aceea am fost eu. Stia ca trebuie sa existe o legatura intre noi doua. Aceea a fost cererea lui in casatorie. Au trecut trei luni de atunci.

     In sfarsit, l-am vazut. Era atat de caraghios in costumul acela inchis la culoare, cu parul lui care statea in toate partile, desi se observa o incercare de aranjare. Nu eram obisnuita cu el in acest fel si totusi, imi parea cel mai frumos barbat pe care-l vazusem. Era al meu. Ma simteam ca la prima intalnire.

     Mi-a spus ca sunt minunata si superba, m-a luat de brat si m-a condus pana la sfarsitul dragostei, unde vom fi inclestati intr-un mecanism de care nu vom avea timp sa ne plictisim vreodata. Ne vom arata unul altuia fiecare coltisor de suflet care mai are nevoie sa fie hranit si mangaiat. Vom fi primii la portile iubirii ( fara alte reguli) si ultimii care vor pleca din acel paradis.

     Am dansat fara sa tinem cont de trecerea timpului, de pasi sau de alti oameni din jurul meu. Am dansat cu privirea si cu gandul atintite asupra noastra, ne-am numarat lacrimile si ne-am sters obrajii cu buzele. Nu ne-am vorbit in tot acest timp. Nu ne-am vorbit pentru ca nu era nimic de spus in acele momentele si pentru ca nu aveam nevoie.

    Apoi, i-am zis ca vom imortaliza momentul numai pentru ca fata lui care se straduia sa para serioasa in costumul care nu i se potrivea. “O sa radem peste ani”.

     Si, exact cum mi-a promis, in dimineata aceasta m-am trezit in bratele lui, cu saruturi peste ochi si buze, peste obraji si brate. Erau aceleasi ca si in alte zile. Singura diferenta e ca ma vedeam cu el si la 70 de ani. Nu e nevoie de nimic altceva, numai de acest gand.

    Cu siguranta o sa vina intr-o zi acasa cu “un bebelus intr-o cutie”, spunandu-mi ca nu si-a putut lua ochii de la el.

Hartie

    Mi-ai fost ca un clopot de sticla in care ma adaposteam cand  ploua si cand tremuram de frica tunetelor. Oscilam intre a ma uita la pamantul negricios, ud sau la cerul care nu se mai vedea de valul ploii. Dar eu te-am ales pe tine. Pentru ca nu te uitai la mine chioras, nu zambeai ironic, nici nu ma judecai asa cum multi au facut. Tie iti puteam spune cele mai adanci temeri, umplandu-ti fiecare fila. Ai tinut minte date si intamplari care s-au stres complet din memoria mea. Ziua in care a venit sau a plecat.
    Suntem un mecanism perfect, un angrenaj care ar putea functiona nedisturbat continuu. In fata ta pot aparea goala sau ma pot dezbraca usor fara sa cunosc sensul rusinii, stiind ca nu iti lipseste rabdarea.
    Odata mi-ai sorbit lacrimile si le-ai ascuns undeva in tine. Stiu ca ti-am patat sufletul si ti-ai schimbat perspectiva asupra existentei, dar te-am anuntat din vreme ca acesta e pretul pe care il poti plati fiindca te-ai inhaitat cu mine. Stiu ca imi iubesti mainile si ca mori asteptand momentul in care le poti simti si mirosi. Te fac uman, caldura lor, culoarea...felul in care desenez literele.
    Esti alinarea din centrul pamantului si din inaltul norilor. Dar tu m-ai ales pe mine. Nu avem motive sa ne bucuram, dar ne bucuram pentru ca nu suntem singurii care traiesc o existenta confuza si care-si poarta cochilia in spate spre un loc care se vrea a fi mai bun. Meriti un prieten !

Nu au fost

    Nu au fost

    zile cu soare si

    nopti fara ploaie

    asa cum ne-am promis.

    Nici piesa aceea neuitata

    pe care mi-ai trimis-o

    prima data. Nu va mai fi.

    Numai o amintire

    din viitor.

    Cum ar fi fost daca...?

Femei si barbati

     

    Deosebiri de ordin social vor exista mereu intre femei si barbati, oricat am bate noi cu pumnu` in masa ca lucrurile au luat o alta intorsatura in ultimul timp. Da, s-au schimbat multe, femeile ocupa functii importante, dar pe care le-au obtinut fie muncind de zeci de ori mai mult decat un barbat, fie datorita unor…compromisuri.  “Femeile au acum aceleasi drepturi ca si barbatii”. Pana si afirmatia aceasta mi se pare discriminanta. La fel ca si faimoasa: “in spatele fiecarui barbat puternic sta o femeie si mai puternica”. De ce trebuie sa stea o femeie in spatele unui barbat? Puternica sau nu.  De fapt, nu suntem egali si trebuie sa mai treaca inca vreo 50 de ani ca sa scapam de mentalitatea pe care o avem cu totii, in mare parte.  Cand nu vom mai spune “ca si barbatii” .

   Cu siguranta ca au existat femei care au luptat pentru feminism, care s-au vrut puternice, insa acestea au aratat, de cele mai multe ori, o duritate care o intrecea pe cea a barbatilor, dandu-ne impresia ca numai in acest fel vor putea reusi. Din pacate,  era adevarat. Intrand in cusca leului, s-au transformat in lei (nu leoaice) pentru a putea supravietui.

   Ca nu apare nicio doamna in manualul de filosofie care sa trateze vreo tema nu e din cauza incompetentei sau a lipsei de inteligenta cum spuneau unii barbati, ci pur si simplu din cauza patriarhatului. Da, patriarhatul, creat de barbati, in care tot ei au pozitia dominanta in sistemele cultural si sociale. Uite ca am auzit de Simone de Beauvoire. Stiti cine e si in ce context am auzit de ea? Atunci cand l-am studiat pe faimosul Sartre, care a refuzat Premiul Nobel pe motiv ca nu doreste sa fie transformat intr-o institutie. Simone de Beauvoire a fost iubita acestui filosof francez.

   Si totusi, citind mai multe carti in care erau descrise viata unor femei, mi-am dat seama ca, de-a lungul timpului, femeile au avut mai multe responsabilitati decat barbatii si s-au dovedit mai puternice, in sensul de mai rezistente, perseverente.  Ma refer acum la romanul lui Margaret Mitchell, Pe aripile vantului. Nu e un roman de dragoste in primul rand, cum cred si au afirmat unii. Este un roman despre o societate dominata de barbati si care dispare, odata cu inceperea razboiului civil. Ei pleaca la razboi, iar ele raman cu rolul de mama, tata, femeie si barbat.  Fragmentul urmator descrie perfect rolul femeii de dinaintea razboiului.

    “Ellen nu ducea o viata usoara, nici fericita, dar nu se asteptase sa duca o viata usoara si, daca viata ei nu era fericita, asta era soarta femeilor. Lumea era a barbatilor si ea o accepta asa cum era. Barbatul era stapanul domeniului, femeia il administra. Barbatul isi atribuia tot meritul unei bune administratii, femeia ii lauda indemanarea. Barbatul mugea ca un taur cand ii intra o aschie in deget, femeia isi inabusea gemetele cand nastea, de teama sa nu-l stanjeneasca. Barbatii vorbeau urat si rastit si se imbatau des.  Femeile se prefaceau ca nu aud cuvintele urate si-I culcau pe betivi in pat fara o vorba de suparare. Barbatii erau brutali si vorbeau pe sleau.  Femeile erau intotdeauna bune, ingaduitoare si iertatoare.”

  Scarlett O`Hara, eroina romanului, este femeia care se razvrateste, care isi pune intrebari si refuza sa se supuna regulilor. Duce o viata grea in timpul razboiului, dar ajunge sa fie independenta, sa nu depinda de un barbat si in niciun caz sa fie sotia ideala acelor vremuri. Din acesta cauza, este aratata cu degetul si criticata, lucru care o lasa indiferenta, gustul libertatii fiind unul de neegalat.

  Asadar, e nevoie sa fim foarte atenti la felul in care functioneaza societatea, femeile sa isi ceara drepturile, iar multi dintre barbati sa nu mai aiba iluzia ca, fiind barbati, sunt mai puternici si mai inteligenti. Daca de-a lungul timpului doar ei au iesit in evidenta, este din cauza unui sistem care se pare ca a functionat foarte bine.