13 august 2013

O intalnire


     Am intalnit-o intr-o zi tarzie de vara, pe la sfarsitul lunii august, cand soarele apunea plictisit, anuntandu-ne ca urmeaza sa-si traga sufletul o vreme. Stateam pe banca din curte, cu o tigara aprinsa in mana stanga, din care nu am tras decat de vreo doua ori, si ma gandeam la nesuferita aia de masina care nu mai pornea. Nu stiu ce avea, insa imi storceam creierul sa gasesc o solutie, sa o fac sa porneasca. Vroiam sa il rog pe Mihai, un prieten, sa o duca la un service auto.
     Nu cred ca am observat-o prima oara cand a trecut, dar cu siguranta am vazut-o a doua si a treia oara. Cred ca mi-a atras atentia faptul ca isi tinea capul plecat in timp ce mergea, lucru care mi s-a parut extrem de amuzant la momentul respectiv, si imediat mi-a scapat un mic hohot de ras. M-a auzit si imediat si-a ridicat privirea care m-a izbit. In afara de aceea privire goala, nu imi mai amintesc nimic legat de aparenta ei. Nu stiu cu ce era imbracata, cat de inalta si slaba era, nu stiu nici ce culoare avea parul, daca era blonda sau bruneta. Stiu sigur ca nu era o fetita, dar nici femeie.
     In schimb, ochii aceia lipsiti de viata s-au intiparit pe propria-mi retina. Acest contact vizual a tinut vreo cinci secunde, dupa care am spart gheata si am intrebat-o daca vrea o tigara. A acceptat fara tragere de inima, si, in timp ce fuma stangace, mi se zbateau in minte o sumedenie de intrebari ( Ce cauta pe aici? Cine era? De ce cu capul plecat? ).
     Dar nu am intrebat nimic. In secunda urmatoare i-am auzit vocea pentru prima data ( nu mai stiu cum era). Mi-a spus ca isi cauta locul, ca a plecat de acasa inspre ceva magic, care sa-i permita sa-si poarte parul pana la calcaie, si sa zboare, daca vreodata i se face pofta.

     " O tigara cu aroma de nuci nu ai?"

     Am zambit tamp...ce-o fi cu nebuna asta? Simtea ea ca e prin imprejurimi acel "loc" al ei. Despre ce vorbea? A continuat sa vorbeasca, iar eu eram categoric fermecat. ( E o nimfa cumva?).

     " Ei bine, locul acela nu-l pot vedea, insa stiu ca-l voi recunoaste. Nu e un sentiment efemer, evanescent, care se pierde...e locul in care tot ceea ce nu e posibil in lumea noastra devine posibil. Eu voi fi stapana propriului meu regat, unde tot eu voi fi sluga si bufon, alinare si iubire. Voi fi tot! Trebuie doar sa-l gasesc, crede-ma , nu am habar nu este. Dar il caut..." imi zise.

     Nu stiu ce anume m-a facut sa spun ceea ce am zis dupa ciudatul ei monolog, dupa prelegerea ei simpla si convingatoare. Parea rupta dintr-o poveste nemuritoare.

     "Te ajut eu sa gasesti locul acela! Stai putin sa-i dau un telefon lui Mihai sa-mi aduca masina si....te ajut!" Nu stiu ce am interpretat in zambetul ei. Da, "creatura" asta zambea incontinuu.

     A durat o secunda pana am mers in casa dupa telefon. M-am intors cat am putut de repede, dar nu mai era. Cred ca am asteptat-o ore intregi, pana s-a inserat de-a binelea, iar ziua urmatoare am luat-o de la capat.
     Am avut momente in care am crezut ca totul a fost doar in mintea mea, ca am avut halucinatii sau am innebunit de-a dreptul. Dar eu cred, totusi, ca am intalnit-o. Ce om ciudat! De-as putea sa-mi amintesc cum arata, as picta-o si m-as plimba cu poza ei prin toata lumea, doar ca sa o mai vad un minut. Poate a ajuns acum in locul magic despre care mi-a tot vorbit.  Poate se adanceste in iarba si se joaca cu picaturile de ploaie.

     Cine a vazut feminismul intruchipat...cu capul plecat si cu ochi izbitori, sa ma anunte si pe mine. Sigur e ea. Pana atunci, am sa o astept mereu.















Trimiteți un comentariu