23 iunie 2014

Regret


     Îmi pare rău pentru fiecare dată în care nu am iubit. În care nu am iubit mai mult. Am permis să fiu acaparată de orgoliu, în loc să fiu prădată de dragoste și duioșie, ca doar asta urmăream. Urăsc orgoliul, nu aduce nimic bun în viețile oamenilor, e ca o buruiană între spicele de grâu, e pleavă și otravă pentru suflet. Face să ți se zbârcească întreaga existență și nu folosește la nimic. Adevărat spun că nu m-am ales cu nimic bun de pe urma orgoliului, nu mai mult decât niște răni destul de adâncite. Vezi tu, puteam să mai am amintirea unor zile în care zâmbeam și nu cunoșteam supărarea. Până într-un anumit punct, oamenii cunosc numai ceea ce li se permite să cunoască. Apoi, într-o seară, sau chiar în orice moment al zilei, în orice ipostază, poți să-ți dai seama că there`s more and...it`s up to you...
     Dar puteam! Eu puteam, nimeni altcineva. Fiecare privire crâncenă putea sa fie înlocuită cu acea strălucire pe care o au ochii mei câteodată. Fiecare spate întors putea sa însemne încă o îmbrățisare, sau fiecare minut în care am așteptat ca celălalt să facă primul pas a fost un minut pierdut pe veci. Pentru că minutele nu se mai întorc. Puteam să-mi strâng în mână o altă mână și să însemne ceva.În consecință, nu suntem niște proști, noi oamenii? Avem totul, nu trebuie decât să urmăm niște pași, o rețetă simplă, drumul pietruit cu cărămizi galbene. Pentru că în curând vom ajunge îngrășământ pentru narcise.
     Chiar dacă știu ce este de făcut și ce doresc să fac în viitor, am regrete. Regretele sunt sănătoase până la urmă, sunt un fel de părinte care îți atrag atenția ca ai clacat undeva. Îmi pare rău că nu am fost un numărător al ploii sub cerul înalt și calm, un discipol al celui mai veritabil maestru...


Trimiteți un comentariu