31 august 2014

Apropiați și depărtați



pentru
că vezi, aici sunt unii care se iubesc
si trebuie să se întâlnească pentru a se
evita
apropiați și depărtați de parcă s-ar
privi în oglindă
își scriu scrisori reci și fierbinți
se despart ca niște flori aruncate râzând
pentru a nu ști până la final de ce s-a
întâmplat astfel.
sunt alții care se regăsesc și pe întuneric
dar trec unul pe lângă celălalt pentru că nu
îndrăznesc să se întâlnească.
atât de curați și de liniștiți de
parcă a început să ningă.
ei ar fi perfecți, dar le lipsesc defectele.
cei apropiați se tem să fie aproape
pentru a nu se îndepărta.
unii mor- asta
 înseamna că ei deja știu
ca dragostea nu se cauta, ea fie
este sau nu este.
nici unul dintre noi nu este singur din
întâmplare.
sunt și aceia care se iubesc pentru totdeauna
si doar de aceea nu pot fi împreună
precum fazanii care niciodată nu merg în
doi.
poți chiar să te rătăcești,
dar drumurile noastre despărțite se 
reîntâlnesc
pe 
lumea cealaltă.


                                                                              Jan Twardowsky


9 august 2014

Jane Doe


Am o mamă care mă iubește
și patru pereți îmbâcsiți
 cu cărți și haine între care pot
să-mi duc existența și sa-mi 
port nopțile.
Am șansă, imaginație și
gânduri de nedescris, am
un blog pe care vreau să-l închid.
Am sănătate și frumusețe care se 
pot duce de râpă la fel de 
repede cum trec anii. Vezi ironia?
Am o pisică și-un frate,
am niște caiete de ani de zile
în care mi-am vărsat totul.
Dar...
Am 500 de prieteni pe facebook,
care zilnic închid uși și deschid
laptop-uri.
Am o adicție pentru tutun și
pentru suferință atunci
când e cald afară.
Ce-i drept, sunt o norocoasă, 
dar n-am văzut pe cineva 
care să plângă mai mult ca
mine din te miri ce.

Am urme de dinți pe suflet
lăsate de atâția bărbați care 
au trecut prin viața mea.
Am o chitară la care nu știu
să cânt, un dispreț pentru
oameni și o tonă de regrete.
Am bilete la teatru, am 
o listă cu filme văzute și cărti citite, 
liste cu liste de făcut și liste
cu oameni de uitat. Am vise.

Și nu am nimic, de fapt. 
Sunt o necunoscută care 
nu știe cum să trăiască.



2 august 2014

Vis de cafea


   
     Visasem într-o după-masă că mă găseam în Vanilla Sky. Și toate cărțile pe care le citisem se perindau prin jurul meu. Am întrebat singură, în gol, ce ar trebui să fac cand nu înțeleg un film, iar cineva sau ceva mi-a răspuns. Să râzi! Urma să întreb de ce e cea mai potrivită alegere, dar imediat după acest gând am fost trezită să fac o cafea tare si fierbinte.
      Trei lingurițe cu vârf la o cană de apă. Vecina noastră, al cărei nume unguresc l-am uitat, numai așa bea cafeaua, neagră. De fiecare dată când vine pe la noi, îi pregătim o ceașcă dintr-un set cumparat de mama acum mulți ani, care, se pare, îl folosim numai când avem musafiri deosebiți. Ne adunăm în jurul ei și îi ascultăm poveștiile narate cu pasiune și fără pic de regret, cum am mai auzit la alte doamne în vârstă. În schimb, zâmbește cu seninătate, de parcă viața nu e atât de grea, nu atunci când o iei mult prea în serios. Baba noastră s-a căsătorit din dragoste, după ce mai era cât p-aci să se logodească cu alt bărbat, doar că familia lui nu o plăceau, apoi el a plecat în armată. Știa ea că nu e el alesul, pentru că destinul se împletește cu deciziile noastre. Cand erau mici, în fiecare an de 13 decembrie făceau 13 bilețele cu numele unor băieți, ca apoi în fiecare zi, până la Ajunul Crăciunului, să extragă câte unul, dar să nu vadă numele tânărului respectiv. Biletul din ultima zi era și cel care le spunea cine le va fi bărbat până când moartea o să-i răpună. Mai mare mi-a fost dragul când mi-a spus ca numele bărbatului ei a ieșit de fiecare dată ultimul. Francisc. Mi-e la fel de drag de oamenii care par să creadă cu adevărat cu frumusețea pe care viața ți-o oferă.
     Printre picăturile de cafea caldă și privind la mâinile ei zbârcite și osoase, în timp ce mai povestea despre cum se face prăjitura cu miere de albine, mă gândeam la toate sfaturile ”inteligente” pe care le-am primit în timp de la femeile trecute prin viață. Dacă te-a jignit, altul!! Dacă a ridicat mâna la tine, altul! Mă întreb dacă au procedat la fel în tinerețile lor frumoase și pline de inocență. Vor să mă cucerească cu ideea că se merită să renunți destul de ușor( sau greu?) la oameni care nu te vor respecta mereu, și imi spun aceste lucruri pe un ton de regret amar, imaginându-și cum le-ar fi fost viața dacă erau puțin mai curajoase. De fapt, eu nu primesc niciun sfat, sfatul acela este pentru ele însele, pe când erau la vârsta înocenței.
     Dar doamna mea unguroaică ne-a zis că au avut o viață frumoasă, cu bune și rele. Și că niciodată nu o sa fie simplu, este o chestiune de alegere. Și imediat a trecut la alt subiect, despre cât de mult a îndragit jocul...
     M-a trezit din vis cu Francisc al ei, dar mi-a răspuns cumva la întrebare. Ce faci când nu înțelegi viața? Râzi, ce sa faci? Și mergi înainte.

1 iulie 2014

Off He Goes


Know a man
His face seemed pulled and tense
Like he`s riding
on a motorbike
on the strongest winds.
So I approached with tact
Suggests that he should relax.
But he`s always moving 
much too fast.
Said he`l see me on the flipside
On this trip he`s
taking for a ride
He`s been taking too much on

There he goes with his perfectly
unkept clothes
There he goes...

He`s yet to come back
But I see his picture
It doesn`t look the same upon the rack.
We go way back
I wonder `bout his inside
It`s like his thoughts are too big
for his size
He`s been taking, where 
I don`t know
Of he goes with his perfectly
unkept hope...

There he goes...

And now I rub my eyes
for he has return
Seems my preconceptions
are what should have been burned.
For he still smiles
And he`s still strong
Nothing`s changed but the
surrounding bullshit that has grown.
And now he`s home and we`re
laughing like we always did

My same old, same old friend...







28 iunie 2014

Bucată de lună


Vrea o bucată de lună
în păr să o pună
alături de gânduri răzlețe,
dar și nătăflețe

De nea. O bucată din luna amară
apoi să cânte la chitară
cu vocea ei neclară.
O bucată din lună când i se face foame,
dar nu de păine, ci de cântece vacarme
cântate sub duș.

Bucată de lună ca părul ei cel galben...
Bucată de lună să-mpartă cu mine
s-o mâncăm împreună
bucată cu bucată.

24 iunie 2014

Go Forward in Reverse



     "Whatever your walk of life is, I think you have to be real about it" sau "I just try to always remember where the initial spark came from, and it`s like a pilot light, and I try to make sure that things doesn`t go out".  Le-am găsit la descrierea unor poze cu Eddie Vedder, atașate acolo, poate cu scopul să surprindă copilandrii că se poate face ceva cu viața asta pe care o trăim și în care nu știm cum să ne aruncăm. Eram extraordinar de răvășită și nemulțumită de felul în care au decurs niște lucruri în ultimele zile și cât p-aci să declar toți oamenii niște zdrențe în care nu se merită să te încrezi. Dumnezeule, câtă disperare am mai adunat în mine. Apoi, dintr-o dată, parcă am fost atinsă de o sclipire divină, am lăsat grijiile în urmă, doar mâine merg la concert, și mâine o sa fiu mai bună decât am fost azi. Și, dacă nu mă grăbesc cu scrisul, o să fie deja mâine....
     Bagajul nu e gata încă, mai trebuie să îndes o rochie și aparatul de fotografiat, iar eu încă nu m-am decis ce să port...se pare că sunt femeie până în măduva oaselor. Chiar, când am ajuns femeie? Astăzi, desigur, ce altceva aș putea să spun? Sau pur și simplu de fiecare dată când las mânia la o parte și mă focusez asupra a ceea ce mă face fericită. Toată treaba asta îmi dă o încredere de sine extraordinară, de parcă aș putea muta munții din loc, de parcă aș putea să fac orice mi-am propus. Doar că, una este sa obții ceea ce dorești, iar cu totul altceva este să ai parte de ceea ce ai nevoie. Ce am zis? Nu mai înțeleg nimic.
    Oh, nu, bine că acum mă apucă dorul de scris, când nu am timp și când mă simt copleșită de un sentiment cald pe care nu-l înțeleg, pe care nu-l pot explica, dar care mă acaparează. E motanul care toarce în poală. E atunci când stai cu capul pe pieptul iubitului, iar el te sarută pe creștet. Iuiii! Mai am:
                       Back when I was feeling broken I focused on a prayer, you came deep as in the ocean.

     Muzica e minunată! Nu știu în ce măsură ne dăm seama ce influență imensă are asupra noastră, că poate să ne coordoneze crezurile despre viață, că ne ajută să luam decizii. Sunt îngrozitor de nenumărate piese despre despărțiri, dragoste neîmpărtășită și alte bucați din tacâmul ăsta. Cum ar fi ca universul nostru să fie format numai din această atitudine, care nu ridică oamenii, ci îi ține pe loc? Bun, nu mai știu ce vreau să zic.

      If he can`t sleep, how he will ever dream?/ Live moves fast. As much as you can learn from your history, you have to move forward.

     Cum să nu zâmbești? Gata, mâine Pearl Jam.

23 iunie 2014

Regret


     Îmi pare rău pentru fiecare dată în care nu am iubit. În care nu am iubit mai mult. Am permis să fiu acaparată de orgoliu, în loc să fiu prădată de dragoste și duioșie, ca doar asta urmăream. Urăsc orgoliul, nu aduce nimic bun în viețile oamenilor, e ca o buruiană între spicele de grâu, e pleavă și otravă pentru suflet. Face să ți se zbârcească întreaga existență și nu folosește la nimic. Adevărat spun că nu m-am ales cu nimic bun de pe urma orgoliului, nu mai mult decât niște răni destul de adâncite. Vezi tu, puteam să mai am amintirea unor zile în care zâmbeam și nu cunoșteam supărarea. Până într-un anumit punct, oamenii cunosc numai ceea ce li se permite să cunoască. Apoi, într-o seară, sau chiar în orice moment al zilei, în orice ipostază, poți să-ți dai seama că there`s more and...it`s up to you...
     Dar puteam! Eu puteam, nimeni altcineva. Fiecare privire crâncenă putea sa fie înlocuită cu acea strălucire pe care o au ochii mei câteodată. Fiecare spate întors putea sa însemne încă o îmbrățisare, sau fiecare minut în care am așteptat ca celălalt să facă primul pas a fost un minut pierdut pe veci. Pentru că minutele nu se mai întorc. Puteam să-mi strâng în mână o altă mână și să însemne ceva.În consecință, nu suntem niște proști, noi oamenii? Avem totul, nu trebuie decât să urmăm niște pași, o rețetă simplă, drumul pietruit cu cărămizi galbene. Pentru că în curând vom ajunge îngrășământ pentru narcise.
     Chiar dacă știu ce este de făcut și ce doresc să fac în viitor, am regrete. Regretele sunt sănătoase până la urmă, sunt un fel de părinte care îți atrag atenția ca ai clacat undeva. Îmi pare rău că nu am fost un numărător al ploii sub cerul înalt și calm, un discipol al celui mai veritabil maestru...