2 august 2014

Vis de cafea


   
     Visasem într-o după-masă că mă găseam în Vanilla Sky. Și toate cărțile pe care le citisem se perindau prin jurul meu. Am întrebat singură, în gol, ce ar trebui să fac cand nu înțeleg un film, iar cineva sau ceva mi-a răspuns. Să râzi! Urma să întreb de ce e cea mai potrivită alegere, dar imediat după acest gând am fost trezită să fac o cafea tare si fierbinte.
      Trei lingurițe cu vârf la o cană de apă. Vecina noastră, al cărei nume unguresc l-am uitat, numai așa bea cafeaua, neagră. De fiecare dată când vine pe la noi, îi pregătim o ceașcă dintr-un set cumparat de mama acum mulți ani, care, se pare, îl folosim numai când avem musafiri deosebiți. Ne adunăm în jurul ei și îi ascultăm poveștiile narate cu pasiune și fără pic de regret, cum am mai auzit la alte doamne în vârstă. În schimb, zâmbește cu seninătate, de parcă viața nu e atât de grea, nu atunci când o iei mult prea în serios. Baba noastră s-a căsătorit din dragoste, după ce mai era cât p-aci să se logodească cu alt bărbat, doar că familia lui nu o plăceau, apoi el a plecat în armată. Știa ea că nu e el alesul, pentru că destinul se împletește cu deciziile noastre. Cand erau mici, în fiecare an de 13 decembrie făceau 13 bilețele cu numele unor băieți, ca apoi în fiecare zi, până la Ajunul Crăciunului, să extragă câte unul, dar să nu vadă numele tânărului respectiv. Biletul din ultima zi era și cel care le spunea cine le va fi bărbat până când moartea o să-i răpună. Mai mare mi-a fost dragul când mi-a spus ca numele bărbatului ei a ieșit de fiecare dată ultimul. Francisc. Mi-e la fel de drag de oamenii care par să creadă cu adevărat cu frumusețea pe care viața ți-o oferă.
     Printre picăturile de cafea caldă și privind la mâinile ei zbârcite și osoase, în timp ce mai povestea despre cum se face prăjitura cu miere de albine, mă gândeam la toate sfaturile ”inteligente” pe care le-am primit în timp de la femeile trecute prin viață. Dacă te-a jignit, altul!! Dacă a ridicat mâna la tine, altul! Mă întreb dacă au procedat la fel în tinerețile lor frumoase și pline de inocență. Vor să mă cucerească cu ideea că se merită să renunți destul de ușor( sau greu?) la oameni care nu te vor respecta mereu, și imi spun aceste lucruri pe un ton de regret amar, imaginându-și cum le-ar fi fost viața dacă erau puțin mai curajoase. De fapt, eu nu primesc niciun sfat, sfatul acela este pentru ele însele, pe când erau la vârsta înocenței.
     Dar doamna mea unguroaică ne-a zis că au avut o viață frumoasă, cu bune și rele. Și că niciodată nu o sa fie simplu, este o chestiune de alegere. Și imediat a trecut la alt subiect, despre cât de mult a îndragit jocul...
     M-a trezit din vis cu Francisc al ei, dar mi-a răspuns cumva la întrebare. Ce faci când nu înțelegi viața? Râzi, ce sa faci? Și mergi înainte.

Trimiteți un comentariu