And I will try to fix myself

    Mi-e frig si astept vara cu caldurile ei toride, spunandu-mi ca le prefer in locul iernii, in locul zapezii si a gerului. . Nici trezitul de dimineata nu e atat de groaznic vara. Si cand e vara mult dorita si asteptata, simt ca aerul a ramas undeva departe...poate a plecat impreuna cu iarna. Ajung sa ma feresc si de patul care pare un adevarat cuptor, atat de cald parca-mi este. Vreau sa dorm pe jos si tanjesc dupa un strop de racoare. Primavara nu mai e. Nici toamna. Nu mai stiu...
   Si mi-e dor de iarna...


   Imi las parul sa creasca cat mai mult, il vreau cat mai lung. Dar incepe sa ma plictiseasca si imi doresc o schimbare, in urma careia sa-mi fie mult mai usor sa-mi aranjez parul. Ma tund scurt...sau destul de scurt. Din acel moment astept cu nerabdare sa-mi creasca parul iar, sa ajunga din nou la lungimea de dinainte.

    In fiecare an se intampla la fel !
 
   Si asa suntem multi, nu e vorba numai de lucrurile astea oarecum marunte. Ideal ar fi sa gasim un echilibru sau pur si simplu sa fim multumiti.

Fara el

Cu o floare prin geanta uitata,

Se plimba prin oras cu o privire crispata.

Inca il mai cauta si inca-l mai vrea,

Sufletul ii este strans intr-o curea.

Cat a trecut...nici nu mai stie.

Dar e cert, de cand a plecat

      nu se mai simte vie.

Nu mai stie sa zambeasca, sa iubeasca...

Nu mai stie cum sa traiasca

Fara el. Inima-i mai bate si acum

Gandindu-se la ei. Sa il uite? Nicidecum.

Cand inca mai simte atingerea lui

Si se cutremura: Ah, buzele lui...

Si peste tot il cauta cu privirea,

Nu se poate abtine, e mult prea dulce amintirea

Si prea amara in acelasi timp

Deja s-a scurs alt anotimp...

Fara el. Il vrea in fiecare clipa.

Tone de frig in fiinta-i se tot infiripa...

Si stie ca nu se mai poate. Dar spera.

Chiar daca cu intreaga lume dispera.

Pentru ca e fara el.

One of the few

L-am vazut trecand pe langa mine,

Cu pleata in vant, cu miscari sublime.

M-am uitat la el intens s-am zambit,

Posibil ca si Cupidon sa ma fi lovit...

Dar el trecea, trecea, mergea, mergea,

Cu siguranta se gandea la ceva...

Pentru c-avea un aer de visator,

Inima mea nu l-a ales aleator.

Dar nu m-a vazut si nu s-a uitat la mine.

Si ce pacat, stiam ca zambetul meu ii apartine,

De privirea lui as fi avut nevoie...

Te rog, priveste-ma...ai cea mai mare voie!

Dar a trecut, era deja departe,

In acel moment simteam ca un univers ne desparte.

As fi avut nevoie...sa stiu

Daca e El. Sa ma pot simti un om viu.

Mersul lui era perfect, usor si drept...

Oare de ce mi-a gonit inima din piept?

Statea in gat si inghiteam in sec,

Mai bine nu-l vedeam, numai ca sa nu

              ma mai confrunt cu un esec.

Inca mai am impresia ca-l vad uneori,

E doar o iluzie insa, dintr-o mie de culori.

Se intampla asa pentru ca-l astept mereu

Si il caut in fiecare ochi cu pleata,

in fecare barbat visator. Il caut.

Pana la urma sunt doar eu.

In cautarea unor raspunsuri...

  

  Cum se nasc ideile?  Asta e o intrebare proasta. Probabil ca ne vin pur si simplu, fara sa ne gandim la subiectul din care face parte ideea respectiva, sau poate din contra, ne sufoca anumite situatii din viata noastra sau noi le sufocam gandindu-ne la ele, iar in acest fel dau iama in capul nostru o sumedenie de idei care de care mai ciudate, mai interesante, mai nebune. Daca ma gandesc mai bine, e atat de perfect ca gandurile noastre nu se pot auzi, din simplul motiv ca ar fi nu o monotonie, cum cred unii, ci un adevarat haos.

   Cum se nasc sentimentele ? In special cele de dragoste. A fi indragostit e sinonim cu a avea nevoie de dragoste si afectiune. Avem sentimentul cautarii afectiunii si a dragostei atunci cand simtim niste goluri in suflet, in minte si involuntar, simtim nevoia sa umplem acele goluri cu ceea ce crede fiecare ca ii lipseste. Asadar, iubirea se naste in urma unor goluri, atunci cand cautam ideea de a fi indragostiti de cineva, ideea de a ne petrece timpul cu acea persoana, sa ne zambim fara sa intelegem de ce, sa ne imbratisam strans, sa ne soptim ceea ce am vrea noi sa auzim. Iata, s-a nascut ideea de a fi indragostit, apoi nu mai e deloc greu sa ne indragostim propriu-zis. Si da, oamenii cu goluri si disperare de a le umple se atrag ca doi magneti, privirile lor se lovesc una de cealalta ca valurile de stancile marii, creand un adevarat tsunami. Vor si au nevoie sa fie aproape unul de celalalt pentru a-si satisface nevoia, chiar daca nu isi dau seama ce vor sa faca, ce cauta.

  Suntem egoisti pana si in dragoste. Ne gandim numai la noi, la cum sa ne simtim cat mai fericiti si mai putin ingrijorati in ceea ce ne priveste, si facem asta intr-un mod ciudat, dar care probabil ca face parte din firea noastra. Il vedem pe celalalt atat de perfect, cel putin perfect pentru noi, ne place totul la el, si nu ne opreste nimic sa ii spunem si aratam acest lucru. De fapt, facand asta, ne asteptam la acelasi lucru. Si probabil ca de asta avem nevoie….

   Dar oamenii cum, cand se nasc ? Ma intreb pentru ca nu ne nastem oameni, cel putin nu la sensul la care ma refer eu. Ne nastem  oameni doar din punct de vedere biologic, iar oameni devenim pe parcursul vietii. Si e un drum destul de lung. Ce ironic, nu avem nevoie decat de educatie. Dar aici iarasi intampinam o problema. In ce moment putem spune ca educatia a facut din noi oameni, omul care ar trebui sa fim, care ne dorim sa fim, si mai ales, de care avem nevoie sa devenim ? As vrea sa am raspunsul…

Avem nevoie...

Uneori avem nevoie sa ne privim in ochi mai mult decat o facem de obicei, pentru a sesiza ca ochii sunt usa catre multe dintre camerele sufletului si a mintii noastre. In acest fel, poate vom sti unde sa gasim niste raspunsuri atunci cand le cautam.

Uneori avem nevoie sa ne zambim unul altuia fara vreun motiv anume, si asta pentru ca, desi e atat de usor si de benefic sa zambim, atat de greu o facem si atat de rar. Avem nevoie de zambetele celorlalti, e ca si o incurajare, ca si cum am spune ca putem trece peste orice.

Uneori avem nevoie de cuvinte dure venite din partea celor dragi, pentru ca, desi ne pot rani, pot insemna si o legatura fara nicio masca dintre doua persoane. Iar noi avem defecte, acest lucru facandu-ne atat de perfecti ca oameni. E bine cand un prieten te vede om. Avem nevoie pentru ca ne pot trezi la realitate.

Uneori avem nevoie de deceptii pentru a ne da seama ca viata nu inseamna numai satisfacerea dorintelor, bucurii, fericire, ci sunt incluse si dezamagirile, pierderile. Avem nevoie de aceasta pentru ca invatam in viitor cum sa ne comportam in anumite situatii, pe cine sa apreciem si, mai ales, pentru ca invatam sa apreciem.

Uneori avem nevoie sa ne prinda ploaia, sa dardaim in frig, sa stam nemancati un timp,  pentru ca atunci cand stam la caldura, cu hainele uscate si in sfarsit mancam, sa simtim, sa ne dam seama cat de placute pot fi aceste lucruri simple, care chiar daca ne sunt necesare, nu toti oamenii au parte de ele.

Avem nevoie de iubire si de afectiune pentru ca acestea sunt hrana sufletului nostru.

Necuvintele

  Rar se intampla sa ma impresioneze o poezie atat de tare cum a facut-o Necuvintele, a lui Nichita Stanescu. Citeste si simte!

Necuvintele

El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete.
Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti.
El a intins spre mine o ramura ca un brat
Eu am intins spre el bratul ca o ramura.
El si-a inclinat spre mine trunchiul
ca un mar.
Eu am inclinat spre el umarul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteteste seva lui batand
ca sangele.
Auzea cum se incetineste sangele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am ramas un pom singur.
El
un om singur.
 
Nichita Stanescu

Despre ambitie

   Ce fiinte stranii suntem noi, oamenii. Pe cei mai multi dintre noi factorii externi negativi, cum ar fi saracia, o familie destramata, societatea care promoveaza nonvalori, tara care se duce de rapa, ne face sa fim tot mai ambitiosi, sa ne dorim sa cunoastem cat mai multe lucruri, sa avem o cultura bogata. In tara in care traim, a avea cultura si cunostiinte diversificate inseamna putere. Insa, nu neaparat o putere ca cea a presedintelui nostru (stim cu totii ca nu e un om prea inteligent), ci o putere care ne ajuta sa cunoastem adevarul, realitatea si care e un zid in calea celor care incearca sa ne destrame.
  Cum spuneam, e straniu ca dorinta de cunoastere se gaseste cel mai mult la cei care simt anumite lipsuri si cred ca isi pot obtine siguranta invatand. Chiar daca exista, sunt putini tineri care provin din familii instarite si care sunt la fel de ambitiosi. De obicei, copiii `de bani gata` nu simt problemele care ne inconjoara pe fiecare pentru ca sunt rasfatati in mod excesiv, de multe ori cu ceea ce un om ar trebui sa obtina prin propriile puteri. Parintii nu isi dau seama sau refuza sa creada ca e o greseala sa le ofere totul pe tava, fara a le pretinde sa invete pentru a avea o ceritudine ca merita totul. Avand tot ce si-ar putea dori, chiar si viitorul asigurat, nefiind nevoiti sa invete si sa se pregateasca pentru a obtine o slujba, majoritatea tinerilor de acest fel sunt nepasatori in fata scolii, rad daca le spune cineva sa citeasca o carte. Cu alte cuvinte, sunt lipsiti de orice ambitie, pentru ca, de fapt, nu au pentru ce sa fie ambitiosi. Parintii cretini s-au ocupat de acest lucru, sa isi creasca copiii in asa fel incat sa ajunga nonvalori.
   Si asa se duce totul de rapa...
   Partea buna e ca exista tineri care isi doresc sa aiba propria identitate, pe care o obtin in urma a tot ce au facut pentru ei, in urma muncii si culturii lor. Nu e bucurie mai mare decat sa obtii ceva pentru care ai luptat, si, cel mai important, pe care il meriti.

  Sunt multumita de situatia pe care o am, sunt multumita ca nu am fost si nu sunt rasfatata pana peste cap. Probabil ca daca as fi avut totul fara nici o grija, as fi fost si eu una dintre fetele superficiale care nu au nici un gand despre viitor, nimic care sa le faca sa traiasca.