Se afișează postările cu eticheta sentimente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sentimente. Afișați toate postările
14 februarie 2013
O alta forma de viata
Multe sentimente s-au mai intortocheat in sufletul meu. Au dansat sublim, apoi grotesc. Au obosit, au adormit, au visat urat, au plans, s-au imbratisat si s-au iubit. Apoi s-au certat, s-au injurat, s-a batut si si-au scos ochii...cu vorbe, cu gesturi. S-au durut si m-au durut. Am suferit impreuna. S-au plimbat tinandu-se de mana, s-au sarutat si au facut dragoste. Tot ele au cantat si au vorbit despre filme si muzica. Au mers prin ploaie fara umbrela si au ascultat sunetul perfect care se aude atunci cand ploua. S-au imbolnavit din cauza asta. Au murit, s-au plans si au inviat. S-au inmultit, s-au educat. Au luat-o de la capat mereu altfel. Sunt multe, nu se cunosc, dar traiesc impreuna in fiecare clipa, nu pot una fara cealalta. Se jignesc deseori in fata, dar se iubesc foarte mult in secret.
Si toate astea se intampla in mine, zilnic. Se da o lupta in mine. E ceva frumos, dar si de neinteles in acelasi timp. Si simt, inca foarte mult. De asta te am, asta e motivul !
10 februarie 2013
Un NU din adancuri
Am spus de multe ori prea repede "te iubesc". Si prea usor. Ma intreb de ce am facut asta. Oare am simtit cu adevarat? Acum, daca privesc in urma, cred ca nu am iubit, cred ca au fost doar momente in care credeam ca iubesc, dar nu era "pe bune". M-a pacalit ceea ce simteam, m-a facut sa cred altceva, m-a amagit. Dar nu m-a amagit mult...pana sa imi dau seama ca NU. Si acel NU nu era un moft de-al meu, era un NU venit din adancul sufletului. Mi-am amintit de un citat care apartine lui Haruki Murakami, care suna cam asa : " Sufletul nostru e ca o fantana adanca. Nu ne putem da seama ce se afla in ea decat dupa lucrurile care mai ies la suprafata din cand in cand. ".
Acel NU, de fapt acele NU-uri au iesit dintr-o data la suprafata sufletului meu, atunci cand nu ma asteptam. Si mi-am dat seama ca de fapt ele au existat dintotdeauna, numai ca erau ascunse, nu era nimeni care sa le vada, sa le simta. Stateau pitite in mine, si nu stiam de existenta lor, nu le simteam. Pana intr-o zi cand s-a hotarat unul din ele sa "iasa" si sa ma intampine. La inceput nu stiam ce era, nu intelegeam. Credeam ca sunt eu, ca am luat-o razna...tot staruia. Mi-am dat seama apoi, era un NU. Un NU care anula acel "te iubesc", care il facea sa para o minciuna, non-existent. Asa am mers mai departe...am mai zis "te iubesc" fara sa stiu exact de ce, chiar daca imi siroie o multitudine de idei prin minte cu privire la acest motiv. Poate pentru ca a zis el, poate pentru ca vroiam sa impresionez, poate pentru ca ceea ce simteam credeam ca e iubire. Dar nu, iubirea tine, pentru iubire nu exista NU. Si mereu au aparut NU-uri, mai devreme sau mai tarziu. Ar fi trebuit sa iasa toata odata la suprafata, pentru ca ma ameteau. Si pentru ca ar trebui sa existe un singur om pentru care sa nu avem NU, asa ne-ar fi mult mai usor sa il recunoastem, avand sufletul golit de NU-uri.
Mi-am dat seama ca totul e un test, noi, oamenii, iubim cu conditii, chiar daca nu ne dam seama de acest lucru.
Regret ca nu stiu ce inseamna a iubi. Am citit despre asta in multe carti, pe buzele oamenilor care si-au deschis sufletul. Dar degeaba, nu stiu nimic, nu stiu ce presupune a iubi. Nu stiu de ce e nevoie pentru acel mare DA iesit la suprafata, dar pentru totdeauna, fara vreun moment de intrebare.
9 decembrie 2011
In cautarea unor raspunsuri...
Cum se nasc ideile? Asta e o intrebare proasta. Probabil ca ne vin pur si simplu, fara sa ne gandim la subiectul din care face parte ideea respectiva, sau poate din contra, ne sufoca anumite situatii din viata noastra sau noi le sufocam gandindu-ne la ele, iar in acest fel dau iama in capul nostru o sumedenie de idei care de care mai ciudate, mai interesante, mai nebune. Daca ma gandesc mai bine, e atat de perfect ca gandurile noastre nu se pot auzi, din simplul motiv ca ar fi nu o monotonie, cum cred unii, ci un adevarat haos.
Cum se nasc sentimentele ? In special cele de dragoste. A fi indragostit e sinonim cu a avea nevoie de dragoste si afectiune. Avem sentimentul cautarii afectiunii si a dragostei atunci cand simtim niste goluri in suflet, in minte si involuntar, simtim nevoia sa umplem acele goluri cu ceea ce crede fiecare ca ii lipseste. Asadar, iubirea se naste in urma unor goluri, atunci cand cautam ideea de a fi indragostiti de cineva, ideea de a ne petrece timpul cu acea persoana, sa ne zambim fara sa intelegem de ce, sa ne imbratisam strans, sa ne soptim ceea ce am vrea noi sa auzim. Iata, s-a nascut ideea de a fi indragostit, apoi nu mai e deloc greu sa ne indragostim propriu-zis. Si da, oamenii cu goluri si disperare de a le umple se atrag ca doi magneti, privirile lor se lovesc una de cealalta ca valurile de stancile marii, creand un adevarat tsunami. Vor si au nevoie sa fie aproape unul de celalalt pentru a-si satisface nevoia, chiar daca nu isi dau seama ce vor sa faca, ce cauta.
Suntem egoisti pana si in dragoste. Ne gandim numai la noi, la cum sa ne simtim cat mai fericiti si mai putin ingrijorati in ceea ce ne priveste, si facem asta intr-un mod ciudat, dar care probabil ca face parte din firea noastra. Il vedem pe celalalt atat de perfect, cel putin perfect pentru noi, ne place totul la el, si nu ne opreste nimic sa ii spunem si aratam acest lucru. De fapt, facand asta, ne asteptam la acelasi lucru. Si probabil ca de asta avem nevoie….
Abonați-vă la:
Postări (Atom)