8 iulie 2011
Dovada de maturitate
Aud oameni spunandu-si unii altora ca sunt copilarosi, ca ar trebui sa se maturizeze. Curios este ca acestia observa si isi spun aceste lucruri numai cand sunt nemultumiti unii de altii. Nu cred ca doi oameni in momentele in care isi impartasec bucurii vor spune unul catre celalalt ca le lipseste maturitatea. De fapt, lipsa maturitatii este vazuta de catre ceilalti doar in momentele de dificultate ale vietii cand omul in cauza nu actioneaza sau nu gandeste cum trebuie. In alte momente mai fericite, lipsa de maturitate, este inexistenta, iar copiii din noi sunt vazuti ca fiind adorabili si sarmanti.
In astfel de momente ne intrebam care este canonul de maturitate, cine si de ce stabileste acest lucru?
Unii oameni trag dupa ei mult timp din viata portiile de maturitate pe care le primim pe parcursul vietii. Probabil ca nu accepta sa le primeasca fiindca se tem de schimbare, de nou. Poate ca nu stiu cum sa o faca. Atunci au nevoie de ajutor, au nevoie de oameni care sa le arate calea spre ei, apoi ei vor putea ajunge la un nivel al maturitatii, un nivel pe care fiecare om il parcurge. Nu este un nivel standard, recunoscut in toata lumea, ci este un nivel pe care fiecare om il atinge in el insusi. Atunci apar dovezile de maturitate, pe care nu o aratam in mod constient, ci se amesteca prin personalitatea noastra, de multe ori iesind la suprafata. Noi simtim schimbarea, ceilalti de asemenea.
Mie mi s-a intamplat sa simt ca m-am maturizat si acest lucru a constat in faptul ca am vazut viata pe care o traiesc altfel decat o vedeam inainte. Acum vad viata poate nu mai frumoasa, dar mai usor de modelat. Adica simt ca pot trece peste unele obstacole, pot alege pe ce carare sa pasesc....pot alege ( aceasta e ideea) . Inainte nu simteam ca pot alege, inainte nici nu observam ca am mai multe sanse, ci o luam pe cea care mi se ivea, crezand ca acea sansa la a trai e tot ce exista pe aceasta lume. Nu spun ca acum ar fi usor. Chiar daca varsta m-ar contrazice, a trai nu inseamna doar respiratie, mancare, casa, haine si bani. E mai mult de atat. E complicat sa traiesti, dar e mai complicat sa nu sti cum sa o faci. Sunt constienta ca acum nu stiu realmente cum sa traiesc, dar inainte nu stiam ca pot trai.
Pot trai si pot intelege....dovada de maturitate, in primul rand pentru mine. Daca nu va fi pentru ceilalti, cand mi se va reprosa ca ar cam fi cazul sa ma maturizez, pentru ca am in cap numai avionase, voi spune ca vreau sa traiesc inainte sa mor si poate voi oferi un zambet care va anula reprosul.
7 iulie 2011
Destin sau?
Ne traim viata cum ne place sau cum putem. Incercam prin toate mijloacele sa ajungem la idealul suprem al omului, acela de a fi fericit. Unii oameni fac doar ceea ce ii incanta, ignorand faptul ca de multe ori ranesc oamenii din jur, in primul rand pe ei insisi. Altii trec prin viata avand ratiunea ca si ghid, isi ignora de multe ori inima fiindca considera ca nu e in masura de a lua cele mai bune decizii.
In drumul nostru spre fericire intalnim numeroase obstacole peste care trecem, daca nu din prima, din a doua, a treia oara. Pana la urma, ajungem la destinatie. Deci, aflam cine suntem. Cum spune Radu de la Madame Hooligan Just what you own to be, you`ll be in the end.
Dar oare viata este ceva ce am obtinut in urma felului in care am trait, in urma deciziilor pe care le-am luat. Cu alte cuvinte, noi ne facem viata sau ne este scrisa inca dinainte de a ne naste? E de vina destinul? Exista o forta supranaturala care hotaraste ce se petrece in viata omului?
As vrea sa stiu...
Uneori tind sa cred ca nimic nu este intamplator , asta pentru ca mi s-a intamplat ceva oarecum ciudat, care m-a facut sa ma gandesc la aceste aspecte, la faptul ca fiecare clipa din viata noastra este dinainte stabilita. Obisnuiesc sa merg des la biblioteca scolii. Nu imprumut mereu carti, mai mult ma uit la titluri si planuiesc pe care sa le citesc in continuare. De mult timp am vrut sa citesc Doctor Faustus de Thomas Mann pentru ca am vazut un interviu cu Mircea Cartarescu in care spunea ca aceasta carte a fost preferata lui in timpul adolescentei. Binenteles ca mi-a starnit curiozitatea simpatia scriitorului pentru acesta carte. Mi-am zis ca trebuie sa o citesc si eu. Insa a trecut ceva timp pana sa o caut la biblioteca, iar atunci nu credeam ca o voi gasi pentru ca nu o mai vazusem. De un an si jumatate nici urma de Doctor Faustus. Dar sa vezi cum e viata asta...Am intrat in biblioteca, mi-am aruncat ochii pe rafturi si am vazut-o, chiar daca nu am vazut pe scria pe cotor, pentru ca eram la o distanta considerabila. Am stiut ca e ea, ca e Doctor Faustus. Si era ea. Imediat am luat-o dupa raft si i-am privit coperta. Unde era de atata timp? Eu nu am vazut-o. Apoi, mi-am zis ca trebuie sa o citesc, pentru ca nu e o coincidenta si nici intamplarea nu a facut ca eu sa vad acel interviu si sa aflu de aceasta carte, ci pur si simplu asa a trebuit sa se intample. E ironic, insa nu am reusit sa termin cartea. A fost prea dificil de parcurs. Insa nu am renuntat sa o citesc ( fiecare carte merita o sansa). Astept doar momentul potrivit...
Deci, suntem noi raspunzatori de viata noastra sau asa ne-a fost data, cum spune batrana din Moara cu noroc? Suntem noi sau e destinul?
5 iulie 2011
Bucuria de a ramane copil
Am fost copii. Dintr-un anumit unghi, a fi om mic este cea mai usoara si frumoasa perioada pe care o poate trai un om. Un copil nu are grija zilei de maine, nu il preocupa problemele societatii, nu cunoaste ipocrizia, pentru el nu exista oameni care ar putea vreodata sa ii faca vreun rau. Inocenta este caracteristica definitorie, mama il iubeste si il pupaceste mereu, toate animalutele de plus ii zambesc.
Orice poate fi impiedicat in ochii unui copil. Imi aduc aminte de un gand care nu-mi dadea pace cand eram micuta, pe la 5-6 ani. Oamenii mureau mereu. Mureau vecini, rude, batrani. Zilnic auzeam la stiri despre misterioasa moarte care nu ierta pe nimeni. Vedeam oamenii care plangeau dupa cei care au murit. Ii vedeam tristi, indurerati. De la ei nu am inteles exact ce este moartea, ci ca este ceva rau. Ma gandeam la cei care au murit si oricat as fi incercat, nu reuseam sa ii inteleg. Ii desconsideram. De ce au fost neputinciosi in fata mortii? Concluzia mea a fost ca eu nu voi muri pentru ca sunt puternica, pentru ca ma pot misca, nu voi pati ca oamenii care stau intr-un sicriu nemiscati, surzi la suspinele si vaietele celor dragi. Fiind copil, aveam elixirul tineretii, eu si moartea nu ne vom intalni vreodata.
Dintr-un alt unghi, a fi copil pentru unii copii inseamna o usa inchisa pe care e interzis sa o deschida, cel putin pana nu devin oameni mari. Oamenii mari spun ca cei mici nu au voie sa asiste la discutiile lor, iar daca se intampla sa isi dea cu parerea, nu sunt luati in seama ( ca doar nu stiu ei ce zic). Nu au voie sa poarte pantofii cu toc ai mamei si sa se dea cu ruj, pentru ca sunt prea mici. Li se explica ca vor creste si atunci vor putea sa faca ceea ce fac si ei.
Idiotul lui Dostoievski este omul perfect, fiind un copil care, desi este adult, si-a pastrat gandurile, trairile copilariei, inocenta, inocenta vazuta ca o ciudatenie in societate. Uite ce crede printul Miskin despre copii!
Copilului poti sa ii spui tot. M-a mirat intotdeauna ideea gresita pe care adultii si-o fac despre copii. Ce putin ii cunosc si-i inteleg chiar si parintii insisi. Nu trebuie sa le ascundem nimic copiilor sub pretext ca sunt inca mici si ca la varsta lor e prea devreme sa cunoasca unele lucruri. Ce trista si nenorocita mentalitate. Si cat de bine isi dau seama copiii ca parintii lor ii considera drept niste nestiutori si inapti sa inteleaga, cand in realitate ei inteleg totul! Oamenii mari nici nu banuiesc ca pana si in chestiunile cele mai dificile copilul poate da un sfat de o extrema importanta. ( Idiotul Fiodor M. Dostoievski)Pentru ca universul celor mari ne este interzis, toti vrem sa crestem, sa fim mari, sa conducem masina, sa ne vopsim parul, unghiile, buzele, sa mergem la serviciu. Asta vor copiii, nestiind ce inseamna cu adevarat a fi om mare... Asa, isi pierd toate gandurile pe care le aveau ca si copii, toata frumusetea pe care o vedeau in tot ce ii inconjoara a disparut, fiind preocupati sa devina adulti. De multe ori, adultii incearca sa devina copiii care au fost...
Oamenii mari m-au invatat ca moartea este unul dintre cele mai groaznice lucruri posibile. Daca nu ii luam in seama, probabil ca as fi gandit si eu ca Marin Preda, ca Moartea e un fenomen simplu in natura, numai oamenii il fac inspaimantator.
22 aprilie 2011
Foc
ti-ai aprins flacara
rosie ca bujorul
eterna ca o clipa
Cui i-ar pasa
de o lumanare arzand?
care se pierde treptat
si alta ii ia locul
Dar uite cum
tu mocnesti
chiar daca e vant;
fara sa sti, fara sa vrei cu adevarat
E mai mult decat
nebunia fierbinte
a unui foc
Caci tu il traiesti
fara sa mori
fara sa moara
Nebunia esti tu!
19 aprilie 2011
Migratie
Cu aripi de puric
zbori spre idealuri
visand ca le atingi;
si pana acum
ai crezut ca se poate
Dar uite...
E Cineva care bate din picior
fara un ritm anume
Si in jurul ritmului se invarte
zborul tau
Dorinta creste, incetineste
si moare
la picioarele Lui
Ah! Tu sti ce faci?
si daca sti...
cum poti?
Gata! uita tot
ascunde-ti aripile
si hai sa-ncalecam pe o barza
Abonați-vă la:
Postări (Atom)