Târziu

     Acesta este un post despre fericire şi alte lucruri imposibile.

     E tristă chiar şi atunci când se trezeşte, înainte să se dezmeticească din reveria în care somnul a aruncat-o cu ore în urmă. A ascultat de atâtea ori Nothing Compares 2 U  de la Sinead O'Connor, încât a ajuns să stea toată noaptea trează şi să-şi găseasca diferite activităţi care o ajută să uite de viaţă. Dar nu ştie ce face de fapt, nu ştie nici măcar ce vrea.
     Vrea să fie fericită. Dar vrea ca fericirea să fie mai mult decât un cuvânt, mai mult decât o clipă sau un gest, ceva care să dureze. O eternitate? S-a săturat să sape în interiorul ei şi al altor oameni pentru nişte fărâme de magie evanescentă, să găsească tăcere în locul aşa mult promisului aur. Sau indiferenţă. Se pare că cele mai însufleţite si puternice sentimente se "spală" cu duşurile reci ale indiferenţei...până la urmă. Şi se gândea la acest aspect exact când....Pearl Jam.

Don't feel like home, he's a little out...

And all these words elope, it`s nothing like your poem

Putting in, inputting in, don`t feel like methadone

A scratching voice all alone, there's nothing like your baritone

It`s nothing as it seems, the little that he needs, it's home

The little that he sees, is nothing he concedes, it`s home

       Ce poate să-i spună despre ea tipului ăluia cu ochii albaştri, împreună cu care se va bucura de un pahar cu vin intr-o seară târzie? Ea urăşte oamenii "perfecţi", aparent fără vreo piedică care să stea în calea viitorului lor, care îşi pot urma visul cu uşurinţă, tocmai pentru ca în cazul ei nu e deloc uşor. Iar el pare exact genul ăsta.

      Cu siguranţă nu îi va spune că, de ceva timp, suferă de un blocaj mental care nu îi permite să se bucure de lucrurile mărunte pe care natura le oferă şi care o face imună la o posibilă nouă îndrăgostire. Sau că ochii lui frumoşi nu înţeleg că în ochii ei se află de fapt tristeţe, aşa că ar face bine să înceteze să mai vorbească cu atâta pasiune despre ultima carte pe care a citit-o. Ah!! Vrea să ştie ce trupe o dau pe spate? Care e filmul ei preferat? Da, poate să răspundă la orice întrebare, dar va transmite exact nimic. Pentru că e impregnată cu tristeţe, iar el nu este capabil să observe acest lucru. Ştii, e atât de uşor să vorbeşti şi să nu spui absolut nimic în acelaşi timp.

Îmi place să fumez pentru gestul în sine, filmul meu preferat e Eternal Sunshine of the Spotless Mind, deşi mor după Good Will Hunting, una dintre cele mai mişto cărti a fost Maestrul şi Margareta, trupa mea preferată e Pink Floyd, citesc poezii, stau la cămin, merg la teatru,îmi plac pisicile, port rochii şi zâmbesc frumos, îmi stă superb în roşu, ar trebui să mă vezi...mda, nu-mi plac florile, bla bla bla. A fost o conversaţie interesantă, ar trebui să mai repetăm momentul.

        

Anul ăsta m-am nascut într-o duminică...

     Acum 20 de ani, după câteva luni în care am fost o celulă, apoi un ciorchine de celule, un săculeţ de ţesuturi si ceva care arăta ca un peşte cu bronhii, am Apărut. Am apărut după ce în corpul mamei s-a desfăşurat procesul uluitor al creaţiei. M-am arătat într-o lume materială mai mare decât interiorul unui uter oarecare .Am deschis ochii şi am respirat la fel ca oricare nou-născut, fără intenţii benevole, udă şi murdară, goală şi speriată. Presupun că era prea mult pentru mine. De atunci, am fost "condamnată la libertate". Eram un ghemotoc de om, ceea ce fusese înainte o masă gelatinoasă- şi aveam să devin într-o zi un om în toată firea, cu gânduri şi sentimente, cu trăiri şi dorinţe, ce avea să iubească, să greşească şi să regrete, apoi să o ia de la capăt.
     Şi iată-mă! Omul de care spuneam. În ultimul timp, mi-a plăcut să cred ca fiecare an care a trecut mi-a adus o doză de experienţă într-ale vieţii, dar acum ştiu ca o primeşti oricum, chiar dacă nu o vrei, că poate te-ai hotărât să mai rămâi copil o vreme. Şi nu e pe gratis, trebuie sa dai ceva in schimb, o bucăţică din tine, de preferat. E ciudat cum e din ce în ce mai greu să scrii despre perioade care s-au închis precum nişte cercuri elegante, care nu te mai lasă să scoţi la iveală ceva care se vrea a fi o poveste frumoasă. Uneori ai vrea să scrii iar după dictare, exact cum faceai în primul an de şcoală. Punct. 
     Alineat. Cu câteva zile înainte să împlinesc vârsta la care cică trăieşti intens "fără griji şi fără bani", mă gandeam la felul în care s-a desfăşurat anul premergător, la toate alegerile pe care le-am facut, conştientă cu adevărat sau nu, lucrurile la care am cugetat.
     Titlu.
      Cu liniuţe. 
     -am încercat să fug de ceea ce eram cu adevărat, iar în felul acesta mi-am creat o cărare presărată cu petale de minciuni. Se pare că cea mai bună minciună e cea pe care o cultivi pentru tine însuţi. dar chiar şi asta are picioare scurte, mai ales când te sufocă de-a dreptul. în felul acesta, m-am întors exact de unde am plecat, şi am început o altă călătorie presărată cu carţi. Semnul exclamării.
     -când schimbi mediul de viaţă, oamenii apar ca şi ciupercile după ploaie. Unii sunt otravitori, alţii se usucă  din cauza soarelui la fel de repede cum au apărut. am cunoscut foarte mulţi oameni în ultimul an, care m-au ajutat să-mi confirm sentimentul de apartenenţă care nu-mi dădea pace. e fascinant să fii în preajma celor alături de care simţi că aparţii. la fel de fascinant este să ştii că ai un prieten pe care te poţi baza.
     -am ajuns la concluzia că sunt un om care se hrăneşte cu dragoste, de peste tot. aşa funcţionez, n-ai ce să faci.  deci acţionez în cauză, "cultiv" dragoste de unde pot, precum o albină cultivă polen. Puncte-puncte. Puncte de suspensie.
     -nu am realizat mare lucru, dar nu am încetat să cred şi să sper ca voi face ceva care-mi va aduce mulţumirea permanentă, ca să nu spun...fericirea. Trebuie doar să mai treacă timp, să culeg puţin câte puţin, să scap de frici şi să îmbraţişez curajul. până la urmă, e ceva înţelepciune în "one year older, none the wiser". Semnul întrebării.

     În fiecare an am simţit că am renăscut într-un fel sau altul, de parcă s-a şters totul cu o radieră uriaşă, iar eu aveam puterea să reiau orice capitol din viaţa mea de la 0.
     Anul ăsta m-am născut într-o duminică. Paranteză.

Porunca a VI-a

                                              Să nu ucizi.

Toţi cei care i-au făcut portretul lui Jack Spintecătorul şi-au imaginat o bestie oribilă, cu privire sângeroasă şi rânjet sadic. Or, criminalii în serie prinşi nu par ceea ce sunt. Au un aer inocent şi un zâmbet plăcut cu care îţi câştigă încrederea de la prima vedere. Povestesc cu plăcere tot ceea ce au făcut. Unii dintre ei recunosc şi crime de care anchetatorii n-au habar. Încât încă, de ce nu ni l-am imaginat şi pe Jack enigmaticul ca pe un domn bine, manierat, cu succes în societate şi cu înclinaţie de o pasionalitate specială pentru prostituate? Un criminal în serie austriac, scriitor în vogă, are nenumărate admiratoare care îl vizitează la puşcărie, iar unele îl imploră să le ia în căsătorie. Să fi ajuns atrăgătorul austriac criminal în serie pentru că nu ştie să spună "nu" decât în acest fel?

      Din Ispita si cele 10 porunci, Colectiile Cotidianul, 2008

Pentru Tine

     Aş fi vrut să nu fi plecat atat de repede, aş fi vrut să mai fi stat, ca să mai ducem măcar o luptă în suflete. Trebuia să mai rămâi, deşi ştiu că nu ai părăsit sanctuarul nostru, de fapt. Ştiu, ai fost forţat de împrejurări, nu că ţi-ai fi dorit să ştergi cu radiera tot ce a fost. În viaţa reală nu poţi să dai delete, ar fi prea banal, iar eu nu aş scrie acum despre asta. Radieră nu avem, dar ne rămân amintiri.
     Îţi aminteşti ce sentiment plăcut e acela când descoperi un om treptat, în întreaga-i frumuseţe şi splendoare? Treptat. Şi te întrebi oare când se va termina această descoperire, în timp ce te cuprinde teama că la sfarşitul acestei etape s-ar putea termina totul. Ştii, uneori ceva se încheie înainte să înceapă cu adevărat. Dar pe asta cum s-o numim?
     Auzi, dacă tot nu mai finalizezi scrisoarea aia pe care ai inceput-o acum ceva timp, o voi finaliza eu pe-a mea. Începutul e mai greu, prima frază, apoi...celelalte gânduri o urmeză orbeşte, ca un joc de domino. Uneori mă întreb dacă joaca noastră de-a Gândul si de-a Timpul nu a fost ca acel joc de domino despre care ţi-am zis mai sus. Prea s-a întâmplat totul repede, şi într-o ordine perfectă care te pune pe ganduri. Fiinţă! Dar cine a zis c-a fost o joacă? Şi dacă a fost, a fost una sinceră, în care am scos fiecare ce-a fost mai bun din noi. Ţie vitalitatea aceea pe care credeai că ai pierdut-o, iar mie inteligenţa şi încrederea pe care nu credeam că le voi percepe vreodată. Homo ludens. În joaca noastră, n-am facut efort nici cât o boabă de mazăre, noi chiar ne-am întâmplat, până la ultimul punct, până când toate piesele au intrat iar în cutia lor. Da. totul merge în cutie până la urmă. Visule! Dar noi mergeam în cutie spre zorii zilei, şi nu adormeam imediat, continuam să visăm.
     Ştiu că nu are rost să avem încredere în oameni, pentru că aceştia nu ne vor oferi niciodată mângâierile de care avem cu adevărat nevoie, iar într-o zi, vom fi nevoiţi să dăm naştere unor alte fiinţe care vor fi hibridizate chiar de noi înşine. O să-i transformăm în ceea ce urâm mai tare, pentru că într-o zi vom uita ce căutăm de fapt. Ne vom aminti târziu, într-o ceaţă şi valuri de amintiri putrede, dar persistente. Iar dacă până acum nu a fost prea clar, acum ştiu că adevărata distanţă categoric nu este cea geografică, doi oameni pot fi aproape sau departe unul de celălalt în funcţie de ei, desigur. Cineva mi-a spus odată că acolo unde ţi-e gândul, acolo te afli...cât de adânc mi-au rămas impregnate în minte aceste vorbe.
     Ei bine, vroiam să mai rămâi pentru încă un joc de domino, şi apoi încă unul. Ştii tu, până ne plictiseam de joaca de-a "viaţa". Nu am luat-o pe alt drum, nu am facut decâ sa întorc spatele pentru o secundă spre un alt joc pe care l-am jucat de mai multe ori, dar pe care nu l-am caştigat niciodată. Pentru că nu l-am finalizat. Iar jocul acesta e un fel de Jumanji, trebuie neaparat să se încheie cândva, cu o victorie, cu o remiză.... Doar mă ştii, sunt o fire curioasă, poţi să faci un buchet adunând firele de curiozitate de la mine.
     Mi-am amintit un citat: You can always get what you want. But if you try, sometimes you`ll get what you need. Un diamant nu a fost dintotdeauna un diamant, ci carbon (pur cică). Acum sunt în aceea perioadă în care îmi doresc să fiu infinită, şi trebuie să fac orice ca să-mi depăşesc condiţia. Acum sunt omidă, cândva voi deveni un fluture. Acum ştiu ce vreau, dar va veni o zi în care voi şti ceea ce am nevoie.

     Sunt absolut sigură că ţi-ai dat seama ce însemni pentru mine.

Dragostea in vremea holerei

    " Nici nu se putea altfel: mirosul de migdale amare ii amintea de fiecare data de soarta iubirilor neimplinite"

" izul caldut, ca de migdale amare, al iubirilor fara de noroc."

"O sa dati cat de curand peste vreun indragostit nebun care o sa va ofere asemenea ocazie. Si abia rostind aceste cuvinte isi dadu seama ca printre nenumaratele sinucideri cu cianura de aur de care-si aducea aminte, aceasta era cea dintai care nu se datora unei nefericiri in dragoste."

"Simtea ca n-ar mai fi avut liniste daca n-ar fi cercetat de acel soldat neinfricat, obisnuit sa bata pana la ultima picatura de sange, lasase neterminat cel de pe urma razboi al vietii sale."

"Fiecare e stapan pe propria-i moarte, iar singurul lucru pe care-l putem face, odata sosit ceasul, este sa-i ajutam pe oameni sa moara fara teama si dureri."

"Doctorul Urbino era convins ca auzise tot ce se putea auzi pe lumea asta, dar niciodata pana atunci nu-i fusese dat sa auda ceva asemanator, si inca rostit cu atata simplitate."

"Fermina, ii spuse, am asteptat prilejul acesta mai bine de o jumatate de veac, ca s-ti pot jura din nou fidelitate eterna si iubire de-a pururi vie."

"I-a amintit ca cei slabi de inger nu vor patrunde in vecii vecilor in necrutatoarea si meschina imparatie a iubirii, pentru ca femeile se daruiesc numai barbatilor indrazneti, asteptand de la ei sa le insufle acea siguranta de sine dupa care tanjesc atata pentru a putea infrunta viata."

"Ochelarii lui de copil de pripas, vesmintele sobre, comportamentul lui misterios ii trezisera o curiozitate greu de stapanit, desi nici o clipa nu-i trecuse prin minte ca aceasta curiozitate este una din multele capcane pe care le intinde iubirea."

" I se parea atat de frumoasa, atat de seducatoare, atat de diferita de oamenii obisnuiti, incat nu pricepea cum de ceilalti nu se tulburau auzind castanietele tocurilor ei pe caldaram, cum de nu li se zbatea  inima in piept la fiecare suspin al volanelor ei, cum de nu innebunea de iubire lumea intreaga la fosnetul cositelor ei, la zborul mainilor ei, la clinchetul de aur al rasului ei."

"Florentino Ariza n-a mai avut prilejul sa ramana singur cu Fermina Daza sau sa vorbeasca intre patru ochi cu ea, in multele intalniri din lunga lor viata, decat cincizeci si unu de ani, noua luni si patru zile mai tarziu, cand i-a repetat legamantul de fidelitate eterna si de iubire pururi vie in prima ei seara de vaduvie."

" Cand isi amintea, ii placea sa spuna ca iubirea aceea fusese urmarea unui diagnostic gresit."

" I-am spus fiicei dumnevoastra ca arata ca un trandafir. Asa e , spuse Lorenzo Daza, dar cu prea multi spini."

"Cand ma gandesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rau e ca s-ar putea sa nu mor din dragoste."

"Florentino Ariza a descoperit aceasta asemanare mult mai tarziu si abia atunci a inteles ca un barbat simte cat de aproape e batranetea cand isi da seama ca incepe sa semene cu propriul tata."

" Nu erau timpuri potrivite pentru a fi tanar: exista, e adevarat, o moda pentru fiecare varsta, dar moda batranetii incepea aproape imediat ce se sfarsea adolescenta si dura pana la mormant."

 Citate din Dragostea in vremea holerei de Gabriel Garcia Marguez