Marturisire

 

       Ai fost subiectul unicului meu roman pe care amintirea ta m-a fortat sa-l scriu zi de zi cu lacrimi de vara tarzie. Tot tu ai fost inspiratia, muza suprema, personajul principal al unei povesti de tine creata. Ai reprezentat totul. Ochii mei mari si inchisi te-au vazut ca pe un erudit intr-ale dragostei si pasiunii, fara ca macar o clipa sa se indoiasca.
      Eu ce am fost pentru tine? Am fost o pagina dintr-o lunga povestea despre iubire si frustrare, despre idealuri si negre goluri dintr-un labirint numit viata. O pagina scrisa la repezeala, fara chef si vlaga, tintuita acolo in caz ca vreodata te va lasa memoria si vei dori sa-ti amintesti cine erai. Ironic, eu ti-am dedicat viata mea ca sa te pastrez in suflet intact si pur, cum te-am perceput la inceput, m-am aruncat in genunchi la picioarele tale si ti-am cersit cuvinte potrivite pentru marea opera a existentei mele. Te-am transformat intr-un ideal, fiind mai presus de ceea ce-mi oferea imaginatia.
      Eu am fost pentru tine unul dintre trupurile pe care le-ai dorit, una dintre perechile de buze pe care le-ai sarutat si voi ramane un numar dintr-un anumit sir.

      Totusi, am mai fost pentru tine cea in ochii careia nu ai avut curajul sa te uiti. Ai fost iubirea mea. Ai fost. S-a terminat.

It must have been love          
But it`s over now
It must have been good
But I lost it somehow

It must have been love
But it`s over now
It was all that I wanted
Now I`m living without 

             

A Poison Tree

I was angry with my friend:
I told my wrath, my wrath did end.
I was angry with my foe:
I told it not, my wrath did grow.

And I watered it in fears,
Night and morning with my tears;
And I sunned it with smiles,
And with soft deceitful wiles.

And it grew both day and night
Till it bore an apple bright;
And my foe beheld it shine,
And he knew that it was mine,

And into my garden stole
When the night had veiled the pole:
In the morning glad I see
My foe outstretched beneath the tree.

William Blake

Confesiune

     Trebuie sa-ti fac o marturisire, draga mea. Am renuntat mult prea usor la oameni care au existat in viata mea, dupa care m-am simtit singura si am facut tot posibilul sa restabilesc acea legatura de dinainte. Binenteles ca nimic nu a mai fost la fel.
     Nu am descoperit nici acum de unde izvoraste aceasta superficialitate vis-a-vis de oameni, dar care ajunge sa fie intrecuta de disperarea mea covarsitoare de a nu ma mai simti vreo secunda singura. Dupa cum mi s-a tot spus, am ajuns sa cred ca porneste din mine. Iti spun sigur, deseori sunt superficiala cand vine vorba de mine, aman sau ma prefac ca nu exista ceea ce ma framanta inainte. Mi-e teama sa ma gandesc la o rezolvare si imi spun mereu ca totul este bine. Si pentru ca refuz mereu sa ma adancesc in maduva gandurilor mele, accept sa fiu o Sisif.
     Totusi, cred ca ma debarasez de unii oameni pentru ca nu suntem la fel. Dar daca gasesc pe cineva la fel ca mine, renunt si mai terifiata, avand mereu impresia ca sunt vazuta intr-o oglinda chiar de mine insami.
 
     Ce suflet mai am si eu, fantana adanca, dar secata.

Wedding

     

     M-am trezit devreme, putin dupa rasaritul soarelui. Cel putin atunci am deschis ochii, dar am impresia ca nu am dormit deloc, pentru ca am auzit soapte, pasi la fereastra si am simtit o sarutare pe frunte. Aveam un adevarat gol in stomac, de parca toate emotiile s-au adunat si s-au hotarat sa ma puna la incercare prin niste adevarate unde, stomacul meu fiind locul de joaca al unor copii care vor sa se balaceasca. M-am trezit singura. El nu era langa mine de data aceasta. Cred ca l-am asteptat toata noaptea, locul lui a ramas intact. Nu faceam decat sa ii miros perna, in acest fel simteam ca e prezent. Insa, mi-a lasat un bilet (nu stiu cand) pe care scria: “Ne vedem maine in locul acesta”.

     Da, maine! O sa fiu aici negresit…apoi mi-a scapat un mic chicot de ras. Am vrut sa trag timpul inspre mine, sa vina odata momentele acelea importante cat mai repede, numai ca sa ajung la ziua de maine.

     Am facut o mica plimbare prin parc ca sa-mi fac ordine in ganduri si in stomac. Ah, emotiile astea nu mai pleaca. I-am trimis un sms in care l-am intrebat de ce facem asta, iar el mi-a raspuns “Din dragoste”. Absolut, din dragoste. Nunta e un simbol al dragostei. Nu e un act, nu e o incetare a iubirii si nici a vietii de dinainte. Desigur, incepe o noua etapa, dar una mult mai frumoasa, pentru ca asa vom alege noi.

     Apoi, am vazut doi batrani tinandu-se de brat si in secunda urmatoare m-am vazut pe mine. As fi vrut sa-i opresc, sa le marturisesc ca le venerez tinerea aceea de mana si ca ei sunt modelul meu, sunt unul dintre motivele pentru care am hotarat sa fac acest pas. Nu am facut-o, uneori e mai bines a traiesc cu ceea ce imi imaginez despre o persoana. Daca aflam ca s-au casatorit acum 2 ani si sunt la a treia casatorie?

     Rochia mi-a ales-o el. A venit intr-o seara la mine cu o cutie in care statea cuminte, simpla, alba, lunga. Mi-a spus ca nu si-a putut lua ochii de la ea din momentul in care a vazut-o, acest lucru aducandu-I aminte de mine. Demult, s-a mai gasit cineva de la care nu si-a putut lua ochii, aceea am fost eu. Stia ca trebuie sa existe o legatura intre noi doua. Aceea a fost cererea lui in casatorie. Au trecut trei luni de atunci.

     In sfarsit, l-am vazut. Era atat de caraghios in costumul acela inchis la culoare, cu parul lui care statea in toate partile, desi se observa o incercare de aranjare. Nu eram obisnuita cu el in acest fel si totusi, imi parea cel mai frumos barbat pe care-l vazusem. Era al meu. Ma simteam ca la prima intalnire.

     Mi-a spus ca sunt minunata si superba, m-a luat de brat si m-a condus pana la sfarsitul dragostei, unde vom fi inclestati intr-un mecanism de care nu vom avea timp sa ne plictisim vreodata. Ne vom arata unul altuia fiecare coltisor de suflet care mai are nevoie sa fie hranit si mangaiat. Vom fi primii la portile iubirii ( fara alte reguli) si ultimii care vor pleca din acel paradis.

     Am dansat fara sa tinem cont de trecerea timpului, de pasi sau de alti oameni din jurul meu. Am dansat cu privirea si cu gandul atintite asupra noastra, ne-am numarat lacrimile si ne-am sters obrajii cu buzele. Nu ne-am vorbit in tot acest timp. Nu ne-am vorbit pentru ca nu era nimic de spus in acele momentele si pentru ca nu aveam nevoie.

    Apoi, i-am zis ca vom imortaliza momentul numai pentru ca fata lui care se straduia sa para serioasa in costumul care nu i se potrivea. “O sa radem peste ani”.

     Si, exact cum mi-a promis, in dimineata aceasta m-am trezit in bratele lui, cu saruturi peste ochi si buze, peste obraji si brate. Erau aceleasi ca si in alte zile. Singura diferenta e ca ma vedeam cu el si la 70 de ani. Nu e nevoie de nimic altceva, numai de acest gand.

    Cu siguranta o sa vina intr-o zi acasa cu “un bebelus intr-o cutie”, spunandu-mi ca nu si-a putut lua ochii de la el.

Hartie

    Mi-ai fost ca un clopot de sticla in care ma adaposteam cand  ploua si cand tremuram de frica tunetelor. Oscilam intre a ma uita la pamantul negricios, ud sau la cerul care nu se mai vedea de valul ploii. Dar eu te-am ales pe tine. Pentru ca nu te uitai la mine chioras, nu zambeai ironic, nici nu ma judecai asa cum multi au facut. Tie iti puteam spune cele mai adanci temeri, umplandu-ti fiecare fila. Ai tinut minte date si intamplari care s-au stres complet din memoria mea. Ziua in care a venit sau a plecat.
    Suntem un mecanism perfect, un angrenaj care ar putea functiona nedisturbat continuu. In fata ta pot aparea goala sau ma pot dezbraca usor fara sa cunosc sensul rusinii, stiind ca nu iti lipseste rabdarea.
    Odata mi-ai sorbit lacrimile si le-ai ascuns undeva in tine. Stiu ca ti-am patat sufletul si ti-ai schimbat perspectiva asupra existentei, dar te-am anuntat din vreme ca acesta e pretul pe care il poti plati fiindca te-ai inhaitat cu mine. Stiu ca imi iubesti mainile si ca mori asteptand momentul in care le poti simti si mirosi. Te fac uman, caldura lor, culoarea...felul in care desenez literele.
    Esti alinarea din centrul pamantului si din inaltul norilor. Dar tu m-ai ales pe mine. Nu avem motive sa ne bucuram, dar ne bucuram pentru ca nu suntem singurii care traiesc o existenta confuza si care-si poarta cochilia in spate spre un loc care se vrea a fi mai bun. Meriti un prieten !

Nu au fost

    Nu au fost

    zile cu soare si

    nopti fara ploaie

    asa cum ne-am promis.

    Nici piesa aceea neuitata

    pe care mi-ai trimis-o

    prima data. Nu va mai fi.

    Numai o amintire

    din viitor.

    Cum ar fi fost daca...?

Femei si barbati

     

    Deosebiri de ordin social vor exista mereu intre femei si barbati, oricat am bate noi cu pumnu` in masa ca lucrurile au luat o alta intorsatura in ultimul timp. Da, s-au schimbat multe, femeile ocupa functii importante, dar pe care le-au obtinut fie muncind de zeci de ori mai mult decat un barbat, fie datorita unor…compromisuri.  “Femeile au acum aceleasi drepturi ca si barbatii”. Pana si afirmatia aceasta mi se pare discriminanta. La fel ca si faimoasa: “in spatele fiecarui barbat puternic sta o femeie si mai puternica”. De ce trebuie sa stea o femeie in spatele unui barbat? Puternica sau nu.  De fapt, nu suntem egali si trebuie sa mai treaca inca vreo 50 de ani ca sa scapam de mentalitatea pe care o avem cu totii, in mare parte.  Cand nu vom mai spune “ca si barbatii” .

   Cu siguranta ca au existat femei care au luptat pentru feminism, care s-au vrut puternice, insa acestea au aratat, de cele mai multe ori, o duritate care o intrecea pe cea a barbatilor, dandu-ne impresia ca numai in acest fel vor putea reusi. Din pacate,  era adevarat. Intrand in cusca leului, s-au transformat in lei (nu leoaice) pentru a putea supravietui.

   Ca nu apare nicio doamna in manualul de filosofie care sa trateze vreo tema nu e din cauza incompetentei sau a lipsei de inteligenta cum spuneau unii barbati, ci pur si simplu din cauza patriarhatului. Da, patriarhatul, creat de barbati, in care tot ei au pozitia dominanta in sistemele cultural si sociale. Uite ca am auzit de Simone de Beauvoire. Stiti cine e si in ce context am auzit de ea? Atunci cand l-am studiat pe faimosul Sartre, care a refuzat Premiul Nobel pe motiv ca nu doreste sa fie transformat intr-o institutie. Simone de Beauvoire a fost iubita acestui filosof francez.

   Si totusi, citind mai multe carti in care erau descrise viata unor femei, mi-am dat seama ca, de-a lungul timpului, femeile au avut mai multe responsabilitati decat barbatii si s-au dovedit mai puternice, in sensul de mai rezistente, perseverente.  Ma refer acum la romanul lui Margaret Mitchell, Pe aripile vantului. Nu e un roman de dragoste in primul rand, cum cred si au afirmat unii. Este un roman despre o societate dominata de barbati si care dispare, odata cu inceperea razboiului civil. Ei pleaca la razboi, iar ele raman cu rolul de mama, tata, femeie si barbat.  Fragmentul urmator descrie perfect rolul femeii de dinaintea razboiului.

    “Ellen nu ducea o viata usoara, nici fericita, dar nu se asteptase sa duca o viata usoara si, daca viata ei nu era fericita, asta era soarta femeilor. Lumea era a barbatilor si ea o accepta asa cum era. Barbatul era stapanul domeniului, femeia il administra. Barbatul isi atribuia tot meritul unei bune administratii, femeia ii lauda indemanarea. Barbatul mugea ca un taur cand ii intra o aschie in deget, femeia isi inabusea gemetele cand nastea, de teama sa nu-l stanjeneasca. Barbatii vorbeau urat si rastit si se imbatau des.  Femeile se prefaceau ca nu aud cuvintele urate si-I culcau pe betivi in pat fara o vorba de suparare. Barbatii erau brutali si vorbeau pe sleau.  Femeile erau intotdeauna bune, ingaduitoare si iertatoare.”

  Scarlett O`Hara, eroina romanului, este femeia care se razvrateste, care isi pune intrebari si refuza sa se supuna regulilor. Duce o viata grea in timpul razboiului, dar ajunge sa fie independenta, sa nu depinda de un barbat si in niciun caz sa fie sotia ideala acelor vremuri. Din acesta cauza, este aratata cu degetul si criticata, lucru care o lasa indiferenta, gustul libertatii fiind unul de neegalat.

  Asadar, e nevoie sa fim foarte atenti la felul in care functioneaza societatea, femeile sa isi ceara drepturile, iar multi dintre barbati sa nu mai aiba iluzia ca, fiind barbati, sunt mai puternici si mai inteligenti. Daca de-a lungul timpului doar ei au iesit in evidenta, este din cauza unui sistem care se pare ca a functionat foarte bine.