Am spus de multe ori prea repede "te iubesc". Si prea usor. Ma intreb de ce am facut asta. Oare am simtit cu adevarat? Acum, daca privesc in urma, cred ca nu am iubit, cred ca au fost doar momente in care credeam ca iubesc, dar nu era "pe bune". M-a pacalit ceea ce simteam, m-a facut sa cred altceva, m-a amagit. Dar nu m-a amagit mult...pana sa imi dau seama ca NU. Si acel NU nu era un moft de-al meu, era un NU venit din adancul sufletului. Mi-am amintit de un citat care apartine lui Haruki Murakami, care suna cam asa : " Sufletul nostru e ca o fantana adanca. Nu ne putem da seama ce se afla in ea decat dupa lucrurile care mai ies la suprafata din cand in cand. ".
Acel NU, de fapt acele NU-uri au iesit dintr-o data la suprafata sufletului meu, atunci cand nu ma asteptam. Si mi-am dat seama ca de fapt ele au existat dintotdeauna, numai ca erau ascunse, nu era nimeni care sa le vada, sa le simta. Stateau pitite in mine, si nu stiam de existenta lor, nu le simteam. Pana intr-o zi cand s-a hotarat unul din ele sa "iasa" si sa ma intampine. La inceput nu stiam ce era, nu intelegeam. Credeam ca sunt eu, ca am luat-o razna...tot staruia. Mi-am dat seama apoi, era un NU. Un NU care anula acel "te iubesc", care il facea sa para o minciuna, non-existent. Asa am mers mai departe...am mai zis "te iubesc" fara sa stiu exact de ce, chiar daca imi siroie o multitudine de idei prin minte cu privire la acest motiv. Poate pentru ca a zis el, poate pentru ca vroiam sa impresionez, poate pentru ca ceea ce simteam credeam ca e iubire. Dar nu, iubirea tine, pentru iubire nu exista NU. Si mereu au aparut NU-uri, mai devreme sau mai tarziu. Ar fi trebuit sa iasa toata odata la suprafata, pentru ca ma ameteau. Si pentru ca ar trebui sa existe un singur om pentru care sa nu avem NU, asa ne-ar fi mult mai usor sa il recunoastem, avand sufletul golit de NU-uri.
Mi-am dat seama ca totul e un test, noi, oamenii, iubim cu conditii, chiar daca nu ne dam seama de acest lucru.
Regret ca nu stiu ce inseamna a iubi. Am citit despre asta in multe carti, pe buzele oamenilor care si-au deschis sufletul. Dar degeaba, nu stiu nimic, nu stiu ce presupune a iubi. Nu stiu de ce e nevoie pentru acel mare DA iesit la suprafata, dar pentru totdeauna, fara vreun moment de intrebare.
9 comentarii:
E minunat sa fii sincer cu tine insuti, sa scapi de povara ce iti sta pe suflet.Asa lucrurile ies mai usor la suprafata si in final te poti privi intr-o apa limpede. Zambeste pentru ca ai devenit ceea ce esti...
Imi place ce ai scris si ma bucur pentru tine, pentru ca "cresti". Iti doresc cat mai multe DA-uri sincere :)
Multumesc ! Da, se pare ca "cresc"...
Eu stiu, eu stiu!!! :P
Si te invidiez pentru asta !! :P
Stii bancul asta?
Intreaba unul pe cineva pe strada:
- Iertati-ma, domnule, cum se ajunge la Conservator?
La care domnul ii raspunde:
- Prin foarte multa munca, tinere, prin foarte multa munca.
:) :P
Am inteles...prin foarte multa munca ! :)
Sau ar trebui sa zic "am inteles, sa traiti " ? :P
Inteleg perfect totul. Daca in iubire nu exista NU, inseamna ca si mie iubirea mi-e straina!
Muncim amandoua pana cand nu va mai exista NU.
Bravo Issa!
Nu cred ca e vorba de munca, ca pana la urma...asta exista peste tot. Chiar si intr-o relatie bazata pe iubire trebuie sa punem putin "osul la treaba". Acel NU apare pentru ca mereu a existat de fapt. Eu il interpretez ca fiind semnalul ca persoana nu e cea potrivita pentru mine. Iti multumesc pentru apreciere. :)
Asta asa e, cand chiar iubesti pe cine trebuie, NU-ul dispare! Dar se pare ca aceasta cautare e cam grea .. Cu foarte multa placere!
Trimiteți un comentariu