Porunca a IV-a

     Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau: sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea s-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.

Odihna activa de duminica: sfanta spalare a masinii in fata blocului. Batut covoare. Munca benevola pe spatiul verde din fata blocului. Operatiunea graturul cu mici, fleici si cat mai mult fum, plus muzica la combina stereo. Activitati la proprietatea de la tara- in gradina, la vie sau reparatii sau imbunatatiri ale casei. Pescuit sportiv, vanatoare, iahting, lectii de conducere auto, scandaluri cu vecinii. Chefuri. Accidente de masina. Chefuri. Tot chefuri.

Din Ispita si cele 10 porunci, Colectiile Cotidianul, 2008
     

Porunca a III-a

     Sa nu iei in desert Numele Domnului, Dumnezeului tau; caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui.

Literal vorbind, deserturile sunt pline de cei care au luat cu ei numele Domnului, care n-a lasat nepedepsita aceasta indrazneala. In intelesul acestei porunci se ascund cosmaruri si tragedii altfel inexplicabile. Gogol pune pe foc manuscrisul celui de-al doilea volum din Suflete moarte, dupa ce si-a permis sa se joace de-a Dumnezeu in primul. Kafka cere cu limba de moarte sa i se arda manuscrisele, iar aceasta ultima dorinta nu-i este indeplinita. La Bucuresti, dupa 1989, personajele cele mai reprezentative ale regimului comunist, depozitate in Mausoleul Eternitatii din Parcul Carol, isi pierd acest loc de veci. Iar pe aleea ateilor din cimitirul Sf. Vineri, vechile placi comemorative tovarasesti sunt inlocuite una cate una de cruci cu inscriptii involuntar ironice.

     
         Din Ispita si cele 10 porunci, Colectiile Cotidianul, 2008

Forever Yours

Fare the well, little broken heart

Downcast eyes, lifetime loneliness

Whatever walks in my heart, will walk alone...

Constant longing for the perfect soul

Unwashed scenery forever gone

Whatever walks in my heart, will walk alone...

No love left in me, no eyes to see the heaven besides me

My time is yet to come, so I`ll be forever yours

Whatever walks in my heart, will walk alone...

Nightwish- Forever Yours

Porunca a II-a

     Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor  care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai jos decat pamantul. Sa nu te inchini inaintea lor si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam al celor ce Ma urasc, si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.

     Un fotograf de presa, pasionat de instantanee, se bucura de reputatia sinistra ca i-a surprins chiar in clipa in care isi dadeau ultima suflare pe oamenii ale caror poze ar putea fi avantajos vandute ziarelor. Toata lumea il detesta pentru aceasta fixatie. Totusi, pozele lui, care provoaca scandaluri de impietate, apar pe primele pagini ale ziarelor. Pozar de morga si de cimitir, el dicteaza ierarhiile la bursa eternelor regrete. Si tot el ii descumpaneste pe fotografii care se tin dupa el, incercand sa-i fure arta sinistra de vanator al ultimei imagini posibile. Cand ceilalti se inghesuie cu bliturile si pozeaza la foc automat, el isi permite sa rateze la inghesuiala. Ridica aparatul spre cer cu amandoua mainile si apasa pe declansator, in asteptarea instantaneului vietii sale.

       Din Ispita si cele 10 porunci, Colectiile Cotidianul, 2008

Porunca I

     Eu sunt  Domnul, Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei.
     Sa nu ai alti Dumnezei afara de Mine.

     Ce poate fi mai simplu si mai definitiv decat aceasta porunca? Dupa o noapte vesel-agitata, un bucurestean intre doua varste, om de afaceri casatorit si la zi cu impozitele, le povesteste indispus prietenilor cu care a petrecut pana tarziu ca l-a pierdut pe Dumnezeu. Cum? Cand s-a trezit dimineata si a zis " Doamne, ce ma doare capul!", in loc sa se simta ceva mai impacat cu durerea lui, ca in alte dati, i-a trecut brusc migrena. Imediat, insa, a avut o criza de singuratate care l-a facut sa transpire. O singuratate, ca un inceput de amnezie: cand isi spunea "Doamne, ce-i cu mine?" nu simtea nici macar o urma de vinovatie si nimic din semnele de dureroasa suparare si de treptata ingaduinta pe care El i le aratase pana atunci. A inteles ce i se intamplase de-abia dupa vreun an: tot incercand sa-si regaseasca migrenele matinale de dupa noptile petrecute cu prietenii, l-a lovit o masina care i-a spart capul si i-a rupt cateva coaste. Fusese, nu se indoia omul la zi cu impozitele, o incercare din partea Lui, care-i daduse inapoi insutit suferinta, multumit ca in acel an de absenta el nu incetase sa-l caute.

      Din Ispita si cele 10 porunci, Colectiile Cotidianul, 2008

Mizerabilii

     In fiecare zi ii vad. Chiar si atunci cand ploua, sau cand e ger. Stau in acelasi loc. Privirea le e aceeasi, pierduta in timpuri demult apuse, si care nu mai cauta sprijin, compatimire sau o vorba buna, nici macar un cuvant batjocoritor. Nu poti sa te apropii pentru ca un miros persistent de stricaciune te scoate din minti, te obliga sa pleci grabit cu capul plecat, fara sa mai apuci sa gandesti, mireasma lor e atat de dureroasa incat iti impietreste creierul. Chiar si asa, nu poti sa nu le arunci o privire. Ti se face mila, fara sa intelegi exact care este motivul, doar situatia actuala este pura consecinta a faptelor din trecut. Dar ceva te face sa inghiti in sec si poate sa iei la rand toate intrebarile existentiale care nu iti dadeau pace candva. De ce exista atata nedreptate in lume? Sau...de ce trebuie sa existe durere?

     Nasul le este rosu, habar n-ai daca de la bautura sau frig, iar mainile-s batatorite pe ambele fete. O baie n-au mai facut din preistorie, iar maciuca de sub caciula cu siguranta n-a mai vazut lumina zilei de mult. Barba au toti, haine au toti, cate o plasa cu lucruri au toti. Parca-s iesiti din canale. Usor, ai impresia ca esti in lumea Mizerabililor descrisa de Victor Hugo. Si totusi, vezi o tristete in ochii tuturor. Fiecare sta pe cate o banca, care ajunge sa fie totul: scaun, canapea, banca din parc, pat, iarba proaspata si izvor de vise. Chiar, oamenii astia mai au speranta? Locuinta lor e in fata liceului de muzica, de unde aud in fiecare zi glasul dorintelor care vor sa devina mari. Hmm, paradoxal.

     Habar n-ai ce vorbesc intre ei, nu intelegi nimic. Nu stii ce vor sa-ti spuna, pentru ca nu mai stai sa asculti, pleci stupefiat. Ciudatenie, de parca ar fi niste extraterestrii, fugi de ei mai rau ca de cei care te abordeaza pe strada sa iti vanda detergent la pret redus. Oare n-au avut familie, sotie, copii...o locuinta?  Un caine si o biblioteca? Ceva s-a intamplat, si nu poate fi doar alcoolul, citesti in privirile lor groaza si durere, desi la prima vedere nu citesti nimic. Unul incerca sa prinda un post de radio la nu stiu ce aparat de pe vremea bunicului, si se mandrea nevoie mare, altul manca fara chef un covrig cumparat din banii unuia caruia poate i s-a facut mila, iar altlul era la pamant si nu dadea semne ca ar vrea sa se ridice. Toata lumea trecea pe langa ei de parca ar fi fost invizibili. Nimeni nu da doi bani pe cel care doarme iernile pe o banca si se acopera cu zapada, care are toate sansele sa fie gasit inghetat. Nu conteaza, doar au si cei de la medicina nevoie de alte cadavre pe care se le studieze. Nu putem decat sa spunem cu un oftat ca asta-i viata, si sa mergem mai departe!

  E 1 decembrie, ziua nationala a Romaniei. Pentru multi nu inseamna nimic. E doar o zi de duminica in care dormi, citesti, iesi in oras si lenevesti, sau o alta zi careia i-ai supravietuit.

Ganduri

     " Cred ca deosebirea este ca Mary a mea stie ca va trai vesnic, ca va trece din viata asta intr-o alta viata cu aceeasi usurinta cu care paseste din somn in trezie. Stie asta cu tot trupul ei, o stie atat de profund, incat nici nu-si mai pune vreo problema, asa cum nu se gandeste ca respira. Are, astfel, timp de dormit, timp de odihna si ragazul de a inceta sa mai existe pentru scurta vreme.
      Pe de alta parte, stiu, prin mijlocirea oaselor si tesuturilor mele, ca intr-o zi, mai curand sau mai tarziu, voi inceta sa traiesc, si de aceea lup impotriva somnului si totodata il chem, incerc sa-l ademenesc sa vina. Clipa in care adorm inseamna pentru mine o cumplita ruptura, o suferinta. O stiu, pentru ca ma trezesc chiar in clipa in care adorm, stapanit de o durere apasatoare. Iar dupa ce adorm, incep sa fiu foarte ocupat. Visele mele nu sunt decat problemele zilei precedente, 
transfigurate pana la absurd, ca niste oameni care topaie, impodobiti cu coarne si masti de animale."

                                                                  Iarna vrajbei noastre- John Steinbeck

     Inainte de culcare. Atunci cand esti in pat, cand e lumina stinsa si cand ochii iti sunt impaienjeniti. Atunci iti trece ziua prin sita ratiunii si te gandesti la ceea ce ai facut, ai zis sau ai vrea sa faci. De obicei, te culci cu regrete, pentru ca nu ai sunat-o pe mama, iar cu tata n-ai mai vorbit de ceva timp, nu iti da pace infarctul vecinului si ai in minte imaginea copiilor care bocesc la sicriul lui. Te gandesti ca ai face bine sa mai dai din cand in cand pe la bunica, ca e femeie batrana si nu stii cand se duce, chiar daca nu sunteti tocmai in cele mai bune relatii. Vezi tu, ai o datorie fata de unii oameni, care e de fapt o datorie fata de tine insuti. Si tot atunci, ajungi la concluzia ca traiesti degeaba si ca nu ai facut nimic toata ziua care sa ajute la dezvoltarea ta personala, stii ca esti nevoit sa te maturizezi naibii, doar n-o sa traiesti toata viata pe spatele parintilor, mai ales ca sunt vremurile care sunt, adica unele de toata jena. Nu mai merge asa, pe vremea lor erau deja o familie, cu responsabilitati. Ajungi sa iti pui cele mai stupide intrebari, esti si tu uimit de schimbarea drastica pe care viata te-a fortat sa o faci. Acum nu mai rezolvi nimic daca citesti o carte si visezi la ea o saptamana. Acum, ca sa intelegi o carte, trebuie mai intai sa citesti un om. Regulile s-au schimbat, nu mai exista sampanie pentru copii, nu atat de gustoasa, cel putin. Si chiar inainte sa adormi, ajungi la concluzia ca oamenii sunt extraordinar de imprevizibili, ca de fapt nu avem nicio legatura unul cu celalalt, inafara faptului ca am fi niste unelte cu care sapam pe unde putem ca sa dam de aur. Si fix inainte sa gasesti o solutie pentru superficialitate si alte insusiri care nu ne fac clasa, dar sunt existente...adormi, ajungi in lumea viselor. De unde o iei de la capat, dar fara sa-ti mai amintesti ceva. Dimineata e una ca oricare alta.