Deosebiri de ordin social vor exista mereu
intre femei si barbati, oricat am bate noi cu pumnu` in masa ca lucrurile au
luat o alta intorsatura in ultimul timp. Da, s-au schimbat multe, femeile ocupa
functii importante, dar pe care le-au obtinut fie muncind de zeci de ori mai
mult decat un barbat, fie datorita unor…compromisuri. “Femeile au acum aceleasi drepturi ca si
barbatii”. Pana si afirmatia aceasta mi se pare discriminanta. La fel ca si
faimoasa: “in spatele fiecarui barbat puternic sta o femeie si mai puternica”.
De ce trebuie sa stea o femeie in spatele unui barbat? Puternica sau nu. De fapt, nu suntem egali si trebuie sa mai
treaca inca vreo 50 de ani ca sa scapam de mentalitatea pe care o avem cu
totii, in mare parte. Cand nu vom mai
spune “ca si barbatii” .
Cu siguranta ca au existat femei care au
luptat pentru feminism, care s-au vrut puternice, insa acestea au aratat, de
cele mai multe ori, o duritate care o intrecea pe cea a barbatilor, dandu-ne
impresia ca numai in acest fel vor putea reusi. Din pacate, era adevarat. Intrand in cusca leului, s-au
transformat in lei (nu leoaice) pentru a putea supravietui.
Ca nu apare
nicio doamna in manualul de filosofie care sa trateze vreo tema nu e din cauza
incompetentei sau a lipsei de inteligenta cum spuneau unii barbati, ci pur si
simplu din cauza patriarhatului. Da, patriarhatul, creat de barbati, in care
tot ei au pozitia dominanta in sistemele cultural si sociale. Uite ca am auzit
de Simone de Beauvoire. Stiti cine e si in ce context am auzit de ea? Atunci
cand l-am studiat pe faimosul Sartre, care a refuzat Premiul Nobel pe motiv ca
nu doreste sa fie transformat intr-o institutie. Simone de Beauvoire a fost
iubita acestui filosof francez.
Si totusi, citind mai multe carti in care
erau descrise viata unor femei, mi-am dat seama ca, de-a lungul timpului,
femeile au avut mai multe responsabilitati decat barbatii si s-au dovedit mai
puternice, in sensul de mai rezistente, perseverente. Ma refer acum la romanul lui Margaret Mitchell,
Pe aripile vantului. Nu e un roman de dragoste in primul rand, cum cred si au
afirmat unii. Este un roman despre o societate dominata de barbati si care
dispare, odata cu inceperea razboiului civil. Ei pleaca la razboi, iar ele
raman cu rolul de mama, tata, femeie si barbat.
Fragmentul urmator descrie perfect rolul femeii de dinaintea razboiului.
“Ellen nu ducea o viata usoara, nici
fericita, dar nu se asteptase sa duca o viata usoara si, daca viata ei nu era
fericita, asta era soarta femeilor. Lumea era a barbatilor si ea o accepta asa
cum era. Barbatul era stapanul domeniului, femeia il administra. Barbatul isi
atribuia tot meritul unei bune administratii, femeia ii lauda indemanarea.
Barbatul mugea ca un taur cand ii intra o aschie in deget, femeia isi inabusea
gemetele cand nastea, de teama sa nu-l stanjeneasca. Barbatii vorbeau urat si
rastit si se imbatau des. Femeile se
prefaceau ca nu aud cuvintele urate si-I culcau pe betivi in pat fara o vorba
de suparare. Barbatii erau brutali si vorbeau pe sleau. Femeile erau intotdeauna bune, ingaduitoare
si iertatoare.”
Scarlett O`Hara, eroina romanului, este
femeia care se razvrateste, care isi pune intrebari si refuza sa se supuna
regulilor. Duce o viata grea in timpul razboiului, dar ajunge sa fie
independenta, sa nu depinda de un barbat si in niciun caz sa fie sotia ideala
acelor vremuri. Din acesta cauza, este aratata cu degetul si criticata, lucru
care o lasa indiferenta, gustul libertatii fiind unul de neegalat.
Asadar, e nevoie sa fim foarte atenti la
felul in care functioneaza societatea, femeile sa isi ceara drepturile, iar
multi dintre barbati sa nu mai aiba iluzia ca, fiind barbati, sunt mai
puternici si mai inteligenti. Daca de-a lungul timpului doar ei au iesit in
evidenta, este din cauza unui sistem care se pare ca a functionat foarte bine.
8 comentarii:
SA nu uitam de celebra George Sand. Dacă există un Dumnezeu, atunci femeia este creația lui de maturitate. Argumentarea împotriva ei nu are nicio șansă.
Multumesc ca mi-ai spus de aceasta George Sand, adevarul e ca nu auzisem de ea. Am aruncat o privire asupra vietii sale si da, e una dintre "luptatoare". Mi-a adus aminte prin varietatea operei ei de scriitoare Pearl S.Buck. :)
AM CITIT CU ZAMBETUL PE BUZE ARTICOLUL TAU SI MI-AM AMINTIT DE CANTECUL LUI EMERIC IMRE : " JURAMANT " http://www.youtube.com/watch?v=uX9jYyfDKyM
NU STIU DACA REGNUL MASCULIN SAU ALTCEVA TE-A SUPARAT , DAR ESTE DE RETINUT CA TOTI ACESTI MASCULI CE SE CRED SUPERIORI SUNT PRODUSUL EDUCATIEI PRIMITA ...... SI EXISTA UN PARADOX , ACELA CA O MAJORITATE DOMINANTA DE "MUIERI" ISI APARA SI SUSTINE "OMUL".
"femeile sa isi ceara drepturile, iar multi dintre barbati sa nu mai aiba iluzia ca, fiind barbati, sunt mai puternici si mai inteligenti " ......IMPORTANT PENTRU PSIHICUL SI SUFLETUL TAU ESTE SA TII APROAPE DE TINE PE ACEI BARBATI CARE SUNT PUTERNICI SI INTELIGENTI , FARA GRAD DE COMPARATIE , IN REST BARBATII ..... " E PORCI!" :)))
Mi-a placut postarea ta iar argumentele aduse prin exemple sunt deosebite.
Felicitari pt tema abordata!
Ce melodie frumoasa!
Oamenii ne supara, indiferent din ce regn provin. Stiu ca educatia e de vina in mare parte, dar nu numai. Da, prima schimbare pe care o putem face e sa tinem langa noi oamenii care ne plac . :)
Multumesc, cred ca e important pentru fiecare femeie. :)
Da,femeile ar trebui sa fie egale cu barbatii dar gandeste logic:de cand au aparut primii hominizi pe planeta,aproximativ 4 milioane de ani in urma,barbatul a fost stalpul,datorita barbatului omenirea este ce este astazi.Barbatii se duceau sa vaneze,procurau diverse lucruri care erau necesare supravietuirii pentru ca sa fim realisti,femeile nu puteau si nici nu cred ca se pot compara cu barbatii cand vine de vorba de munca fizica.
In orice caz,nu putem avea pretentii ca aprox 4 milioane de ani de evolutie si de modelare a fiintei umane sa aiba mai mult impact decat hai sa zicem un aproximativ de doua milenii ( cu toate ca e mai putin dar sa fie acolo) asupra acestui aspect distinctiv despre femei si barbati.Si ma repet,acest lucru ar trebui sa fie schimbat asa cum spunea si Thomas Jefferson spunea "All men are created equal" ( nu se referea la barbati si la fiinte umane,dar acela era limbajul folosit la acea vreme).
Mult succes in continuare!
Nu, femeile nu ar trebui sa fie egale cu barbatii, ci noi toti ar trebui sa fim egali. E diferenta. Si nu, barbatul nu a fost stalpul omenirii de acum 4 milioane de ani, faceau ceea ce faceau pentru ca asta le permitea fizicul. Iar femeile aveau/au fizicul potrivit pentru a face copii. Deci niciunl nu a fost stalpul pentru perpetuarea speciei, barbatii erau cu hrana, femeile purtau urmasi in pantece. Numai ca, daca ai fost atent, am scris despre alte lucruri care nu au nicio legatura cu diferentele de ordin fizic care exista intre femei si barbati.
Thomas Jefferson a folosit acea fraza tot din cauza patriarhatului (despre care am specificat). Uita-te intr-o carte de istorie, la lectia despre formarea Statelor Unite...cate femei vezi? Sau arunca o privire asupra operelor pentru bacalaureatul la romana, cate femei sunt? Nu e vorba de forta fizica, femeile pur si simplu nu au avut acces la nimic, educatie si cultura. Si mai spui ca e de acum 4 milioane de ani? Sa-nteleg ca munca fizica ne-a modelat statutul in societate?
Multumesc ! :)
Trimiteți un comentariu