Ziua in care m-am nascut a ramas intiparita undeva pe un colt al unei stele indepartate. Nimeni nu va vedea vreodata acest semn-omagiu creat pentru un nou om. Nimeni nu stie cum arata, unde anume se afla si de ce...de fapt, nimeni nu stie de existenta lui. Daca ar afla cineva, nu ar fi interesat, pentru ca primul gand ar fi daca nu are si el un minuscul punct care sa fie numai si numai pentru el. Nimeni nu e interesat de nimeni, fiecare e interesant de el insusi.
Si totusi, poate si numai pentru o clipa, ziua in care m-am nascut a fost cea mai importanta si cea mai superba pentru un om. Poate mai mult de o clipa, poate cateva ore sau zile. Pana s-au obisnuit cu mine. Si sigur, pe masura ce a trecut timpul, s-au uitat multe, pentru ca au venit altele, care, la randul lor, au devenit cele mai importante. Desi traim o rutina zilnica, "multe ne trec pe dinainte". Au fost atatea momente pe care le-am vazut si simtit ca cele mai frumoase, incat de fiecare data cand ne-am bucurat de cate unul, am crezut ca nu va putea fi vreodata egalat. Dar a venit altul, iar noi am uitat de cel din urma. Si tot asa, e un adevarat ciclu.
