A plecat mereu
cu gandul la coroana
aceea de flori,
fara sa stie ca o tine in mana.
Era la ea.
Si, mergand, presara
cate o floricica
la fiecare rascruce
pana nu a mai ramas nimic.
O cauta mereu,
gandul la coroana nu
mai izbuteste sa plece.
De-ar sti pe unde este,
de-ar sti cand a vazut-o
si atins-o ultima oara.
Nu stie si nu realizeaza
ca e in toata lumea
rupta de proprile-i maini
in mii de bucatele.
Nu stie.
4 comentarii:
frumos provocatoare, şi adevărată. Dar de ce tristă?
Se refera la ceea ce cautam in viata, fara sa intelegem ca e chiar in fata noastra ( la fel ca si coroana de flori )....
Pentru ca e trista situatia, se intampla fiecaruia dintre noi.
Ochii sunt orbi. Cu inima trebuie sa cautam.
Cu siguranta! Cu inima inainte !
Trimiteți un comentariu