Cunosc mai multe feluri de oameni, asta dupa marunte lucruri, dar care sunt importante si ele. Eu dupa acestea i-am observat...
Cunosc oameni care renunta usor, la prima problema pe care o intampina, fara sa mai stea sa se gandeasca ca nu e sfarsitul. Dar cunosc si oameni care nu renunta orice ar fi, cautand mereu o solutie, o cale, chiar si atunci cand aceasta nu mai exista.
Cunosc oameni care nu se pun decat pe ei in primul plan, si care recunosc acest lucru. Cunosc oameni care se gandesc, in primul rand, la binele celui drag. Cat de mult ii admir pe cei din urma...
Cunosc oameni care, doar pentru ca au incredere in ei si in fortele proprii si care, chiar daca nu detin calitati deosebite, "ajung unde isi doresc". Dar stiu si oameni minunati, inteligenti, perseverenti, constiinciosi. frumosi...dar care nu se vad atat de formidabili precum sunt. Numai ca sunt lipsiti de indrazneala, sfiosi in ceea ce ii priveste.
Cunosc oameni care se indragostesc repede si le trece foarte greu, dar ii mai stiu si pe cei care se indragostesc, dar iubesc numai daca se merita. Altfel, renunta la tot si accepta ca dragostea sa mocneasca in ei pana se stinge.
Cunosc oameni care sunt pedanti in aspectul fizic, in imbracaminte, in ingrijire corporala, dar sunt superficiali, limitati in gandire, "mici" in spiritualitate. Dar cunosc si oameni care arata si se imbraca simplu, dar sunt extrem de preocupati de aspectul sufletului, de tenul, de parul, greutatea mintii, finetea bunatatii.
Cunosc oameni care nu au un scop anume in viata, ci doar traiesc de pe-o zi pe alta, muncind, obosind., in ziua urmatoare luand-o de la capat. Dar mai sunt oameni care, orice ar face, simt ca nu e destul sau nu reprezinta nimic pentru sensul vietii.
Cunosc oameni carora le plac cainii si nu suporta pisicile. dar mai stiu oameni care adora pisicile pur si simplu.
Cunosc oameni egoisti, dar care pot iubi foarte mult si foarte tare, pe masura egoismului lor.
Cunosc oameni care au existat putin in viata mea si pe care stiu ca nu ii voi mai vedea, dar care au in loc in mine, care mi-au marcat existenta.
Cunosc oameni care mor in fiecare zi fara sa-si dea seama. Stiu si oameni care se nasc in fiecare zi si sunt ca noi.
Cunosc oameni care nu se tem de esecuri, indiferent daca obtin sau nu ceva pana la urma. Insa, sunt si oameni, care, de frica esecului, nu incearca nimic, in acest fel, ramanand pe loc.
2 comentarii:
Unii spun că cu cât cunoști mai mult cu atât devii mai nefericit. Eu îndrăznesc să zic că este tocmai invers! Cu cât știi mai multe, cu atât poți face mai multe lucruri, poți tinde spre lucruri de neatins, spre lucrurile visate! ;)
Total de acord cu tine ! "Knowledge is power" :)
Trimiteți un comentariu