22 ianuarie 2013

Daca ma imblanzesti...



  "Dar, daca ma imblanzesti, viata mea va fi insorita. Voi cunoaste un zgomot de pasi care va fi diferit de toate celalalte zgomote. Ceilalti pasi ma fac sa ma var sub pamant. Al tau ma va chema afara din vizuina, ca o muzica. Si apoi, uite ! Vezi acolo lanurile de grau? Eu nu mananc paine. Graul pentru mine e nefolositor. Lanurile de grau nu-mi animtesc de nimic. Si asta e foarte trist ! Dar parul tau are culoarea aurului. Va fi minunat pentru mine atunci cand ma vei imblanzi ! Graul, care e auriu, imi va aminti de tine. Si-mi va placea fosnetul lanurilor de grau in vant..."


Le petit prince, Antoine de Saint-Exupery

19 ianuarie 2013

Good night moon



  "Te sarut intr-o zi", numai asta-mi rasuna-n cap
    Si oricat as vrea, nu reusesc sa scap
    De a ta privire care mi-a pus capac. Devine handicap.

   Ma rasucesc in pat, tot cu gandul la tine.
   Strang la piept pernele, in pumni cearseaful...
                                               stiu ca nu tine
   Inchid ochii, iar esti langa mine.
   Mi-e clar, imi este dor de tine.

   Ora se scurge, minutele trec...bezna ramane intr-o carapace
   Gandul la tine nu-mi mai da pace...
   Inca nu ai spus "ai grija", inca te astept incoace
   Sa-ti spun noapte buna.

   Dar chiar si asa, noapte buna
   Oriunde ai fi...

17 ianuarie 2013

Cunosc oameni




    Cunosc mai multe feluri de oameni, asta dupa marunte lucruri, dar care sunt importante si ele. Eu dupa acestea i-am observat...
    Cunosc oameni care renunta usor, la prima problema pe care o intampina, fara sa mai stea sa se gandeasca ca nu e sfarsitul. Dar cunosc si oameni care nu renunta orice ar fi, cautand mereu o solutie, o cale, chiar si atunci cand aceasta nu mai exista.
   Cunosc oameni care nu se pun decat pe ei in primul plan, si care recunosc acest lucru. Cunosc oameni care se gandesc, in primul rand, la binele celui drag. Cat de mult ii admir pe cei din urma...
   Cunosc oameni care, doar pentru ca au incredere in ei si in fortele proprii si care, chiar daca nu detin calitati deosebite,  "ajung unde isi doresc". Dar stiu si oameni minunati, inteligenti, perseverenti, constiinciosi. frumosi...dar care nu se vad atat de formidabili precum sunt. Numai ca sunt lipsiti de indrazneala, sfiosi in ceea ce ii priveste.
   Cunosc oameni care se indragostesc repede si le trece foarte greu, dar ii mai stiu si pe cei care se indragostesc, dar iubesc numai daca se merita. Altfel, renunta la tot si accepta ca dragostea sa mocneasca in ei pana se stinge.
   Cunosc oameni care sunt pedanti in aspectul fizic, in imbracaminte, in ingrijire corporala, dar sunt superficiali, limitati in gandire, "mici" in spiritualitate. Dar cunosc si oameni care arata si se imbraca simplu, dar sunt extrem de preocupati de aspectul sufletului, de tenul, de parul, greutatea mintii, finetea bunatatii.
   Cunosc oameni care nu au un scop anume in viata, ci doar traiesc de pe-o zi pe alta, muncind, obosind., in ziua urmatoare luand-o de la capat. Dar mai sunt oameni care, orice ar face, simt ca nu e destul sau nu reprezinta nimic pentru sensul vietii.
   Cunosc oameni carora le plac cainii si nu suporta pisicile. dar mai stiu oameni care adora pisicile pur si simplu.
  Cunosc oameni egoisti, dar care pot iubi foarte mult si foarte tare, pe masura egoismului lor.
  Cunosc oameni care au existat putin in viata mea si pe care stiu ca nu ii voi mai vedea, dar care au in loc in mine, care mi-au marcat existenta.
  Cunosc oameni care mor in fiecare zi fara sa-si dea seama. Stiu si oameni care se nasc in fiecare zi si sunt ca noi.
   Cunosc oameni care nu se tem de esecuri, indiferent daca obtin sau nu ceva pana la urma. Insa, sunt si oameni, care, de frica esecului, nu incearca nimic, in acest fel, ramanand pe loc.







16 ianuarie 2013

And I will try to fix myself



    Mi-e frig si astept vara cu caldurile ei toride, spunandu-mi ca le prefer in locul iernii, in locul zapezii si a gerului. . Nici trezitul de dimineata nu e atat de groaznic vara. Si cand e vara mult dorita si asteptata, simt ca aerul a ramas undeva departe...poate a plecat impreuna cu iarna. Ajung sa ma feresc si de patul care pare un adevarat cuptor, atat de cald parca-mi este. Vreau sa dorm pe jos si tanjesc dupa un strop de racoare. Primavara nu mai e. Nici toamna. Nu mai stiu...
   Si mi-e dor de iarna...


   Imi las parul sa creasca cat mai mult, il vreau cat mai lung. Dar incepe sa ma plictiseasca si imi doresc o schimbare, in urma careia sa-mi fie mult mai usor sa-mi aranjez parul. Ma tund scurt...sau destul de scurt. Din acel moment astept cu nerabdare sa-mi creasca parul iar, sa ajunga din nou la lungimea de dinainte.

    In fiecare an se intampla la fel !
 
   Si asa suntem multi, nu e vorba numai de lucrurile astea oarecum marunte. Ideal ar fi sa gasim un echilibru sau pur si simplu sa fim multumiti.

15 ianuarie 2013

Fara el



Cu o floare prin geanta uitata,
Se plimba prin oras cu o privire crispata.
Inca il mai cauta si inca-l mai vrea,
Sufletul ii este strans intr-o curea.

Cat a trecut...nici nu mai stie.
Dar e cert, de cand a plecat
      nu se mai simte vie.
Nu mai stie sa zambeasca, sa iubeasca...
Nu mai stie cum sa traiasca

Fara el. Inima-i mai bate si acum
Gandindu-se la ei. Sa il uite? Nicidecum.
Cand inca mai simte atingerea lui
Si se cutremura: Ah, buzele lui...

Si peste tot il cauta cu privirea,
Nu se poate abtine, e mult prea dulce amintirea
Si prea amara in acelasi timp
Deja s-a scurs alt anotimp...

Fara el. Il vrea in fiecare clipa.
Tone de frig in fiinta-i se tot infiripa...
Si stie ca nu se mai poate. Dar spera.
Chiar daca cu intreaga lume dispera.

Pentru ca e fara el.

13 ianuarie 2013

One of the few



L-am vazut trecand pe langa mine,
Cu pleata in vant, cu miscari sublime.
M-am uitat la el intens s-am zambit,
Posibil ca si Cupidon sa ma fi lovit...

Dar el trecea, trecea, mergea, mergea,
Cu siguranta se gandea la ceva...
Pentru c-avea un aer de visator,
Inima mea nu l-a ales aleator.

Dar nu m-a vazut si nu s-a uitat la mine.
Si ce pacat, stiam ca zambetul meu ii apartine,
De privirea lui as fi avut nevoie...
Te rog, priveste-ma...ai cea mai mare voie!

Dar a trecut, era deja departe,
In acel moment simteam ca un univers ne desparte.
As fi avut nevoie...sa stiu
Daca e El. Sa ma pot simti un om viu.

Mersul lui era perfect, usor si drept...
Oare de ce mi-a gonit inima din piept?
Statea in gat si inghiteam in sec,
Mai bine nu-l vedeam, numai ca sa nu
              ma mai confrunt cu un esec.

Inca mai am impresia ca-l vad uneori,
E doar o iluzie insa, dintr-o mie de culori.
Se intampla asa pentru ca-l astept mereu
Si il caut in fiecare ochi cu pleata,
in fecare barbat visator. Il caut.

Pana la urma sunt doar eu.






9 decembrie 2011

In cautarea unor raspunsuri...

  


  Cum se nasc ideile?  Asta e o intrebare proasta. Probabil ca ne vin pur si simplu, fara sa ne gandim la subiectul din care face parte ideea respectiva, sau poate din contra, ne sufoca anumite situatii din viata noastra sau noi le sufocam gandindu-ne la ele, iar in acest fel dau iama in capul nostru o sumedenie de idei care de care mai ciudate, mai interesante, mai nebune. Daca ma gandesc mai bine, e atat de perfect ca gandurile noastre nu se pot auzi, din simplul motiv ca ar fi nu o monotonie, cum cred unii, ci un adevarat haos.

   Cum se nasc sentimentele ? In special cele de dragoste. A fi indragostit e sinonim cu a avea nevoie de dragoste si afectiune. Avem sentimentul cautarii afectiunii si a dragostei atunci cand simtim niste goluri in suflet, in minte si involuntar, simtim nevoia sa umplem acele goluri cu ceea ce crede fiecare ca ii lipseste. Asadar, iubirea se naste in urma unor goluri, atunci cand cautam ideea de a fi indragostiti de cineva, ideea de a ne petrece timpul cu acea persoana, sa ne zambim fara sa intelegem de ce, sa ne imbratisam strans, sa ne soptim ceea ce am vrea noi sa auzim. Iata, s-a nascut ideea de a fi indragostit, apoi nu mai e deloc greu sa ne indragostim propriu-zis. Si da, oamenii cu goluri si disperare de a le umple se atrag ca doi magneti, privirile lor se lovesc una de cealalta ca valurile de stancile marii, creand un adevarat tsunami. Vor si au nevoie sa fie aproape unul de celalalt pentru a-si satisface nevoia, chiar daca nu isi dau seama ce vor sa faca, ce cauta.

  Suntem egoisti pana si in dragoste. Ne gandim numai la noi, la cum sa ne simtim cat mai fericiti si mai putin ingrijorati in ceea ce ne priveste, si facem asta intr-un mod ciudat, dar care probabil ca face parte din firea noastra. Il vedem pe celalalt atat de perfect, cel putin perfect pentru noi, ne place totul la el, si nu ne opreste nimic sa ii spunem si aratam acest lucru. De fapt, facand asta, ne asteptam la acelasi lucru. Si probabil ca de asta avem nevoie….

   Dar oamenii cum, cand se nasc ? Ma intreb pentru ca nu ne nastem oameni, cel putin nu la sensul la care ma refer eu. Ne nastem  oameni doar din punct de vedere biologic, iar oameni devenim pe parcursul vietii. Si e un drum destul de lung. Ce ironic, nu avem nevoie decat de educatie. Dar aici iarasi intampinam o problema. In ce moment putem spune ca educatia a facut din noi oameni, omul care ar trebui sa fim, care ne dorim sa fim, si mai ales, de care avem nevoie sa devenim ? As vrea sa am raspunsul…